Înainte să citiți acest eseu, trebuie făcute o serie de precizări. La început, în ianuarie 2012, când a fost conceput și redactat, eseul a fost o temă de examen la o anumită facultate. Ulterior, a fost publicat în revista Vorba Vine, condusă de criticul Cosmin Ciotloș, revista studenților din Facultatea de Litere, Universitatea din București. Din informațiile mele, revista nu mai există, iar despre numărul în care regăsim acest eseu, știu că nu a circulat foarte mult. De fapt, nici revista nu a circulat foarte mult. De ce reiau acest articol, și de ce pe 22 decembrie 2012 îl updatez și pe 28 decembrie 2012 îl voi posta pe SemneBune?
Toată săptămâna, televiziunile de la noi au vorbit în neștire despre sfârșitul lumii și, ca să citez un jurnal de știri, mai precis pe cel al Antenei 1, nu mor românii când vor mayașii. Practic, în afara gâlcevii politice, acesta a fost subiectul de bază pe sticlă, începând de undeva de pe 18 decembrie și terminând undeva în cursul zilei de astăzi (22.12.2012).
Acest eseu vorbește despre America și despre arme. Îl scrisesem după ce văzusem filmul documentar Bowling for Columbine al lui Michael Moore. Între timp, SUA a fost lovită de o nouă tragedie, având aceiași actori: copiii și armele. Aici, fără a cădea în patetism, se poate vorbi de un sfârșit al lumii. Citez dintr-un articol apărut pe site-ul ziare.com
Zeci de persoane au murit, vineri, in urma unui atac armat la o scoala din orasul american Newtown, din Connecticut, majoritatea fiind copii.
Un barbat care avea asupra sa doua arme a deschis focul asupra celor aflati in scoala, printre victime numarandu-se mai multi elevi cu varste cuprinse intre 5 si 10 ani, scrie Toronto Sun.Numarul exact al persoanelor decedate nu se cunoaste inca, CNN transmite ca ar fi vorba despre aproape 30 de morti, dintre care 20 ar fi copii. Oficiali citati de CBS sustin ca bilantul mortilor este unul preliminar si ca numarul acestora ar putea fi mai mare.
Potrivit unor informatii din randul anchetatorilor, atacatorul ar fi tatal unui elev si ar fi fost, in cele din urma, ucis. Un purtator de cuvant de la Casa Alba a precizat ca atacul s-a produs la ora locala 9:40, cand circa 600 de elevi se aflau in scoala.
De asemenea, mama ucigasului ar fi fost profesoara in scoala unde a avut loc masacrul, iar printre victime se numara si elevii mamei sale.
Voi relua întrebarea din titlul eseului de mai jos: ce alegem armele sau pe Marilyn Manson?
Decembrie 2012
Ce alegem armele sau pe Marilyn Manson?
La mai bine de doisprezece ani de la carnagiul de la liceul american Columbine, lumea rămâne un loc nesigur. La fel cum trendul global al crizei financiare a fost dat de băncile americane, la fel şi violenţa vine tot de peste ocean.
Ideea de a compara pericolul pe care îl reprezintă armele cu ameninţarea muzicii metal, al cărui reprezentant de seamă este şi rockerul american, mă urmăreşte de mai mult timp. Acest film a fost un bun prilej de a putea răspunde unor anumite întrebări şi de a-mi fi servite la fileu, pentru lovituri simple de rever chestiuni ce ţin de America, pe care personal nu mi-o doresc.
Am fost şocat să constat, urmărind filmul următoarea replică din partea unei femei, care la prima vedere părea o mamă responsabilă. Această doamnă, surprinsă de pelicula lui Michael Moore spunea: Suprimaţi intermediarii! (poliţia). Apăraţi-vă singuri familiile! Doar acest cuvânt, intermediar, îmi dă o vagă idee despre cum gândeşte cetăţeanul de rând. Practic, tot ce înseamnă ordine publică este anulat din start. Se renunţă la contractul social, se renunţă la tot ce înseamnă stat de drept şi ne întoarcem la anarhie. Această anarhie însă e mult mai periculoasă în secolul XXI. Este o anarhie a armelor de foc, este o anarhie a bombelor.Totuşi, am mers mai departe în film şi un alt cetăţean, de data aceasta bărbat afirmă: Dorm cu un 44 Magnum sub pernă! Şi ca totul să fie un decor armat, Michael Moore inserează şi faptul că în oraşul Virgin din statul Utah, o nouă lege obligă locuitorii să posede o armă. Ceea ce a dus însă la desăvârşire acest tablou morbid a fost faptul că National Rifle Association of America a avut două întruniri care promovau armele în două momente total nepotrivite. Una dintre ele s-a petrecut chiar în Columbine, Colorado, la numai zece zile de la masacrul din 20 aprilie 1999, iar cealaltă într-un alt orăşel la numai două zile după de un copil de şase ani ucisese cu o armă de foc o fetiţă de aceeaşi vârstă. Arma fusese furată de la unchiul acestui copil.
Tabloul arată oribil, însă altele sunt cauzele stabilite oficial de autorităţi şi mass-media. Prin tehnici desăvârşite de manipulare şi prin diversiuni, vina este mutată spre chestiuni precum muzica rock sau populaţia de culoare din Statele Unite. De asemenea, stigmatizaţi sunt şi creatorii serialului South Park pentru că, subliminal ar instiga la ură şi violenţă.
Din păcate, cauzele indirecte sunt mai importante decât cele directe, ceea ce pune serioase întrebări vizavi de ceea ce se doreşte de fapt. De aceea, vechea mea credinţă, legată de ideea conform căreia America ascunde multe poporului ei şi că cetăţenii sunt mai valoroşi pentru sistem cu cât sunt mai puţin instruiţi, este extreme de bine sedimentată de acest film.
Cireaşa de pe tort în masacrul de la Columbine o reprezintă statistica, care relevă că ziua de 20 aprilie 1999 a fost cea mai sângeroasă a armatei americane în provincia Kosovo. Nu e oare Columbine un genocid mai mic decât Kosovo? Viaţa unui copil american să valoreze cât zece vieţi ale unor copii din Kosovo? Nicidecum!
Aici e însă terenul de joacă al mass-mediei şi a discursurilor politice fără conţinut. Măiestria lui Michael Moore se vede atunci când reuşeşte să compare situaţia din SUA cu cea din Canada, unde a poseda o armă nu e totuşi un MUST. Canadienii nu rezolvă fiecare conflict cu forţa, canadienii au oraşe de 8.000- 10.000 de locuitori în care trec ani buni fără a se fi comis nicio crimă, canadienii nu duc războaie ilegitime în numele democraţiei/petrolului. Şi da, canadienii nu înarmează popoare pe care ulterior să le atace militar. Un aspect interesant a fost şi faptul că Michael Moore a încercat să dovedească că în Toronto lumea nu îşi încuie uşa, considerându-se mai degrabă un mod de a te ascunde decât de a te proteja.
Cum vede un canadian Statele Unite? Statele Unite văd totul ca pe o luptă. Din păcate, abordarea strategico-militară a Statelor Unite s-a transmis şi s-a sedimentat adânc şi în mentalul colectiv. Revenind însă la stigma pusă muzicii rock, aş putea afirmă că această abordare aminteşte de un proces din anii `50, când Lawrence Ferlinghetti editorul cărţii poetului generaţiei beat, Allen Ginsberg, Howl, fusese dat în judecată pentru conţinut obscen şi pentru că autorul ar fi sugerat consumul de droguri. Un alt caz interesant se petrece desigur tot în Statele Unite. În anii `70, televiziunea nu accepta folosirea anumitor cuvinte în direct. La o astfel de emisiune, Jim Morisson, liderul trupei The Doors, a accentuat cuvântul higher, care se considera a fi o sugestie cu privire la consumul de droguri.
Devine aproape orwellian să judeci, să analizezi într-o anumită direcţie arta. Mi se pare o monstruozitate ideea de a supune sub analiză nişte versuri, indiferent cât de explicite sau dureroase ar fi ele. Pentru acest lucru, după un proces intentat trupei Twisted Sisters, în anii `80, s-a introdus acel timbru care avertizează prinvind conţinutul explicit sau că acel produs este interzis sub o anumită vârstă. Ar fi un adevărat pas înapoi revenirea la cenzură. Şi de obicei, ce vine din State se adoptă şi pe la noi.
Arta trebuie să fie ferită de cenzură, iar societatea civilă trebuie să ia atitudine. Filmul ne arată şi o mostră de cum trebuie să se organizeze o societate mică în faţa unui duşman de temut. În contrapartidă la marşul pro-arme al National Rifle Association of America de la Columbine, oamenii adunaţi în jurul părinţilor victimelor au protestat paşnic împotriva modului lejer în care se putea obţine o armă.
Mi s-a părut scandalos că o bancă din SUA acorda o armă la deschiderea unui cont, aspect prezent de asemenea în film. Nu e nevoie ca toţi cei care deschid un cont să ucidă pe cineva, e nevoie doar de o victimă pentru a se demonstra cât de inoportună era această decizie. Aici acţionează cel mai mare demon al secolului al XX-lea, publicitatea. Despre publicitate, scriitorul francez Frederic Beigbeder enunţa următoarea idee: la finala Cupei Mondiale, nu Franţa a bătut Brazilia, ci Adidas a bătut-o pe Nike (finala din 1998). Mergând pe ideea autorului, nu oamenii cumpără arme, ci K-MART vinde arme oamenilor.
Totuşi, faptul că acest gigant comercial a retras de la vânzare cartuşe, în condiţiile în care anterior oricine putea cumpăra oricâte cartuşe, reprezintă o victorie pentru Michael Moore, o victorie pentru supravieţuitorii de la Columbine, dar şi o victorie pentru America paşnică, America care doreşte o dezvoltare armonioasă. Din păcate, se găsesc mereu alternative pentru a substitui răul înlăturat. Soluţia pentru societatea civilă americană, în particular, dar şi pentru societatea civilă din România, este de a acumula cât mai multe victorii simbolice şi cuantificabile de câte ori este cu putinţă, pentru a fi un adversar serios pentru Răul Social.
Chiar la această oră, când scriu acest eseu, am dat peste o ştire care m-a făcut să zâmbesc:
sursa RTV.net, 31.01.2012, 23:25 CNA a interzis reclamele la tigara electronica
Motivaţia pe care cei de la CNA au comunicat-o a fost: Codul audiovizualului arată că “orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru ţigari si alte produse pe bază de tutun este interzisă. Însă, ţigara electronică nu este un produs pe bază de tutun. Ţigara electronică nu conţine tutun şi este recunoscută oficial ca fiind un mijloc de renunţare la fumat. Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a declarat „Nu mergem pe ideea că nu se poate face reclamă la acest produs, ci că în modul în care sunt realizate sunt arătate persoane care fumează.” Cu toate acestea hotărârea a fost de interzicere totală a reclamelor la ţigări electronice.
Oare această mică ştire din România poate să ne răspundă la acea problemă americană? Eu spun că ambele situaţii sunt dominate de diversiune de la adevăratele cauze, dar şi de manipulare prin intermediul mass-media. Probabil că diferenţele ţin de abordare şi de specificul fiecărui popor. Să nu credeţi că Ştirile de la ora 5 au fost inventate de PRO TV.
Ianuarie 2012
–
Resurse foto aici, aici și aici