Când cineva cade în propria capcană își
mângăie buricele degetelor, pândind clipa
și cuprinzându-l melancolia, căci razele
îndulcesc cântările și albastrul de ardezie nu
cruță capcana, nici peștii care înoată în susul
râului, nici vulturii ce cad, nici după-amiaza
cu pete vărgate, căci propria capcană e un fel
de Soare-Apune, chiar dacă s-a prins de ei
lentoarea învățăturilor. Numai astrologii știu
dorințele cum ies din pământ ca păunii….
Etichetă: Ana Pop Sîrbu
Ana Pop Sîrbu – Poesii
Poezia Anei Pop Sîrbu își extrage esența din două lumi, una a nevrozelor simboliste, a portretelor eterice și a cugetărilor inspirate de natură, iar o alta modernă, profund interiorizată și într-o continuă căutare de elemente care să o întregească. Lumea ei poetică este firavă și naivă, dar naivitatea nu este una lejeră și facilă, […]