Ana Pop Sîrbu – Ludovica
Când cineva cade în propria capcană își
mângăie buricele degetelor, pândind clipa
și cuprinzându-l melancolia, căci razele
îndulcesc cântările și albastrul de ardezie nu
cruță capcana, nici peștii care înoată în susul
râului, nici vulturii ce cad, nici după-amiaza
cu pete vărgate, căci propria capcană e un fel
de Soare-Apune, chiar dacă s-a prins de ei
lentoarea învățăturilor. Numai astrologii știu
dorințele cum ies din pământ ca păunii....
