Lansare „Dar motan greșește” de Cristina Andone

Editura Nemi lansează „Dar motan greșește” de Cristina Andone, cu ilustrații semnate de Emi Balint – o carte care aduce în prim-plan spiritul Crăciunului.

Cei mici vor învața despre greșeli, dar și despre prietenie, și despre cum poți repara lucrurile, dacă îți dorești asta cu adevărat. Mitanța, mâța din Franța și o bună sfătuitoare a lui Dar, îi oferă acestuia o baghetă specială care să îl ajute să își repare greșelile: „Vei ști să preschimbi în ceva prețios ceva ce părea greșit și deloc frumos.“ Motanul descoperă astfel că magia este în fiecare dintre noi.

„Am scris „Dar Motan greșește” de mai multe ori în gând. Aproape de fiecare dată când am văzut un copil temător să deseneze, să scrie sau să cânte „ca nu cumva să greșească”. Teama de a greși este una dintre marile bariere în calea creativității. Ca scriitor dislexic, care a reușit prin tot felul de trucuri să se împrietenească într-un final cu cuvintele, cred foarte tare că „cine nu greșește nu crește”. De fapt, întreaga serie Dar Motan este scrisă ca un antrenament de creativitate și curaj. Drum bun în poveste!” Cristina Andone

Cărțile din seria DAR MOTAN ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos și sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său, Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.


Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și activist educațional. Este președintele fundației ”Ce Poți Face” și, din 2020, este în boardul proiectului Școala Încrederii. A publicat 23 de cărți vândute într-un număr total de 160.000 de exemplare. La editura Nemiraa lansat colecția  din Pădurea Muzicală, prin care își propune să îi împrietenească pe copii cu muzica clasică, și, recent, colecția Dar Motan.

Ca autor-povestitor a fost invitată la Târgul de Carte de la Goteborg, Salon Livre Paris, Festivalul TIFF Cluj, Bookfest, Gaudeamus, Șotron. A ținut ateliere de poveste în tramvai, pe trotuar, în palate vechi precum Cantacuzino, Cesianu, ICR Bucuresti, ICR Stockholm, în capela unui castel părăsit la Bonțida, în librării, galerii de artă, biblioteci naționale sau județene, iaurtării, școli, grădinițe.

Până în 2030 are contracte semnate pentru încă 20 de cărți, între care  pentru copii și un roman despre revenire – Carusel.

Emi Balint este absolventă a Facultății de Arte Plastice, departamentul Grafică. Ilustratoare și artist vizual full-time (sau pe timpul nopții) și graphic designer 8 ore pe zi. ei preferată este E, culoarea preferată, albastru, iar floarea pe care o admiră cel mai mult, Nu-mă-uita.

Lasă un semn

Comentariu

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 5.016 abonați.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.