Extraconjugal
Pentru că putem evada din nou, fără restricții, din cotidian, în sălile de teatru, am ales pentru prima mea „evadare” post-pandemică piesa Extraconjugal, de Neil Simon, de la Teatrul de Artă București, în data de 31 martie 2022.
Piesa a avut premiera bucureșteană pe 16 septembrie 2021, dar premiera inițială a avut loc pe Broadway, în decembrie 1969, iar ulterior, spectacolul s-a jucat de 706 ori. La Teatrul de Artă, Extraconjugal este regizat de George Dogaru și interpretat de actorii Andreea Mateiu și George Constantinescu.
Pe scurt, Extraconjugal este despre un bărbat căruia i s-a urât cu binele. Barney Cashman, un bărbat cu un mariaj fericit, cu doi copii minunați pe are îi iubește, cu o afacere de succes și o viață confortabilă la care alții doar visează, decide într-o bună zi că duce o viață prea banală. Prin urmare, vrea să adauge un ingredient exploziv: adulterul. Și nu oricum, ci cu premeditare. Barney tratează adulterul ca pe un plan de afaceri: evaluează nevoile și resursele necesare, bugetează evenimentul, pregătește terenul, alocă un interval orar fix și intervievează potențiale amante. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață, iar recrutarea amantelor nu are chiar rezultatele la care visa Barney.
Neil Simon pare că dorește să expună celebra criză a vârstei de mijloc (Barney are 41 de ani când îl năpădește neliniștea că ar fi prea liniștit) punându-și personajul principal în postura omului care consideră că „nu și-a trăit viața”.
George Constantinescu îl interpretează foarte bine pe bărbatul tipicar care vrea să evadeze din cotidian, din viața lui prea liniară, în care simte că nu se întâmplă nimic special, iar Andreea Mateiu le interpretează minunat pe potențialele amante ale acestuia (deși preferata mea a fost ultima, Jeanette Fisher). Transformarea radicală a Andreei Mateiu pe parcursul piesei, în contrast cu constanța lui George Constantinescu este, cu siguranță, chiar în intenția regizorului de a accentua banalitatea personajului principal. Pe de altă parte, mie mi-a amintit constant de cealaltă piesă a Teatrului de Artă în care același actor rămâne la fel de liniar pe parcursul unei piese, în timp ce partenera sa, Paula Chirilă, se transformă în mai multe personaje și pare că duce tot „greul” spectacolului. Vorbesc, desigur, despre Un bărbat și mai multe femei, despre care v-am povestit aici.
Pe de altă parte, Un bărbat și mai multe femei fiind chiar spectacolul cu care s-a lansat Teatrul de Artă, am putea considera că își asumă similitudinile dintre interpretări ca pe un fel de semnătură. În orice caz, la Extraconjugal se râde mult, se analizează și auto-analizează căsnicii și opțiuni extraconjugale de pe scenă sau din public (cele din public în tăcere, desigur) și se pleacă cu voie bună și într-o notă pozitivă.
Vă recomand acest spectacol, mai ales dacă simțiți, cumva, ca și Barney, că viața e prea monotonă. Lăsați-i pe Andreea Mateiu și George Constantinescu să vă arate că s-ar putea să fie cea mai bună variantă pe care o aveți.
Dacă încă nu sunteți convinși, vă mai spun că Extraconjugal a primit premiul pentru interpretare feminină și premiul pentru regie la FITIC 2021 (Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța).