Avanpremieră Extraconjugal, de Neil Simon, în deschiderea stagiunii Teatrului de Artă București

Avanpremieră Extraconjugal, de Neil Simon, în deschiderea stagiunii Teatrului de Artă București

 

Teatrul de Artă București își deschide stagiunea în luna septembrie cu un amplu alcătuit din 12 dintre cele mai apreciate și aplaudate spectacole, dar și o premieră – Extraconjugal, de Neil Simon, în interpretarea actorilor Andreea Mateiu și George Constantinescu, regia George Dogaru.

Extraconjugal a primit la FITIC – Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța – 2021, premiul pentru interpretare feminină și premiul pentru regie.

George Dogaru a primit la FITIC și premiul pentru regia spectacolului Incident la graniță, coproducție a Teatrului de Artă București, care se regăsește, de asemenea, în stagiunea din această toamnă.

Extraconjugal va avea avanpremiera pe 15 septembrie și premiera pe 16 septembrie, la Teatrul de Artă București, str. Sf. Ștefan, nr. 21. Premiera inițială a piesei lui Neil Simon a avut loc pe Broadway, în decembrie 1969, iar spectacolul s-a jucat de 706 ori.

Extraconjugal prezintă povestea lui Barney Cashman, un bărbat însurat, gentil și fără experiență în adulter, care vrea să se alăture revoluției sexuale înainte de a fi prea târziu. Piesa lui Neil Simon examinează ce înseamnă să îmbătrânești și ridică întrebarea: “Ce faci atunci când simți că, de fapt, nu ți-ai trăit viața?”

Neil Simon a fost unul dintre cei mai de succes și efervescenți dramaturgi americani contemporani. A scris peste 30 de piese și scenariu de film, pentru care a avut în total 17 nominalizări la premiile Tony și a câștigat de 3 ori. Printre cele mai cunoscute piese ale sale, unele dintre acestea adaptate și pentru marele ecran, se numără “Desculț în parc”, “Come Blow Your Horn” sau “The Odd Couple”.

Deschidem o nouă stagiune a Teatrului de Artă București și ne bucurăm să anunțăm încă o dată în programul nostru spectacole bine primite de public, dar și premiate de juriile unor festivalului importante din țară. Invităm publicul să se bucure de această deschidere, de bucuria actorilor care pot performa în fața lor, că pot primi aplauze la final și schimba această energie benefică, de gratitudine și recunoștință de ambele părți. Nu știm ce va urma în această toamnă, dacă vom fi nevoiți sau nu să reînchidem sălile de spectacol, însă noi ne facem datoria de artiști, pregătim spectacole, le prezentăm când și unde vom putea și sperăm ca prin efortul nostru să ajutăm publicul să-și mențină optimismul într-o întoarcere la normalitatea vieții cotidiene, care poate fi și aceea a sălilor pline de spectacol. Suntem doctori de suflete și nu părăsim linia întâi.” –  declară actorul George Constantinescu, directorul Teatrului de Artă București.

 

Programul Teatrului de Artă București în luna septembrie este următorul:

 

Miercuri, 15 septembrie, ora 19:15 (avanpremiera)

Joi, 16 septembrie, ora 19:15 (premiera)

Extraconjugal

de Neil Simon

Cu: Andreea Mateiu și George Constantinescu

regia: George Dogaru

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la FITIC – Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021

**Premiu pentru regie (George Dogaru) la FITIC – Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021

***

Vineri, 17 septembrie, ora 19:15

Fata din curcubeu

Cu: Marcela Motoc

Text și regie:

*Premiul pentru Cea mai bună actriță, la FITIC-Festivalul International de Teatru Independent – Constanta, 2018

**Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile si Nopti de Teatru la Braila, 2018

***

Sâmbătă, 18 septembrie, orele 11:00 și 19:15

Iepurele Alb

Concept, scenografie și costume: Craciun Lambru, Lavinia Pop Coman

Mișcare scenică și Ilustrație muzicală: Crăciun Lambru

Regia: Ana Crăciun Lambru

*Selectat la Izmir International Puppet Days, 2020

*Selectat la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2019

*Selectat la Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver 2019

***

Duminică, 19 septembrie, ora 19:15

O relație deschisă

de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri și Lucian Pavel

Scenografia: Adrian Pitica

Regia: Ana-Ioana Macaria

* Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Bibiri), la Festivalul Internațional de Teatru Oradea, 2019

** Premiul pentru cea mai bună regie și

*** Premiul special al juriului pentru Andreea Bibiri, la FITIC 2019

***

Vineri, 24 septembrie, ora 19:15

Și veni bărbatul la femeie

de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeș

*Premiul pentru cel mai bun actor – Lucian Pavel și

**Premiul pentru cea mai bună regie, la Comic7B Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

***Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila, 2017

***

Duminică, 26 septembrie, ora 19:15

Insomniacii

de Mimi Brănescu

Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Sorin Militaru

***

Miercuri, 29 septembrie, ora 19:15

O femeie singură

de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri

Regia: Daniel Grigore-Simion

* Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, 2017

***

Joi, 30 septembrie, ora 19:15

Șase din 49

de Spiró Győrgy

Cu: Dana Voicu și Liviu Cheloiu

Regia: Alexandru Maftei

*Premiul pentru Cea mai buna actriță – Dana Voicu

**Premiul pentru Cel mai bun actor – Liviu Cheloiu

la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017

 

Mai multe detalii despre și achiziționarea de bilete sunt disponibile pe https://teatruldearta.ro/

 

Contact:

Mihaela Tăut – Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0751.078.152

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

Lasă un semn

Comentariu

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Andreea Tănase

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.