Gheorghe Ifrim este Gigel. La Bulandra.

Am fost la (Sala Liviu Ciulei) în cea mai înghețată seară a lui 2019, respectiv sâmbătă, 26 ianuarie. Am ocolit copaci căzuți, am patinat pe străzi înghețate și am ajuns la teatru într-o sală absolut plină de oameni care înfruntaseră aceeași vreme vitregă, doar ca să îl vedem cu toții pe… .

Mărturisesc că de data aceasta, contrar obiceiului,  nu mi-am făcut temele înainte. Nu știam mare lucru despre spectacol și am căscat gura la scenă (chiar din primul rând), așteptând să fiu surprinsă. După cum aveam să înțeleg până la final, nici nu era mare lucru de aflat în plus față de ce știam: este un cu în regia lui .

Pentru românii care au televizor și cablu, este „primarul din Las Fierbinți”. Pentru mine, care n-am nici televizor, nici cablu, nici măcar abonament la Voyo de câțiva ani – cam de când a început să câștige Vocea României doar cine trebuie, nu și cine merită – Gheorghe Ifrim era doar o față cunoscută dintr-un cumul de roluri secundare în care l-am văzut la cinematograf, în filme românești (Restul e Tăcere, După Dealuri, Bacalaureat, Hawaii). Așa că, neștiind la ce să mă aștept de la el, am urmărit cumva cu detașare desfășurarea de texte, improvizații, cântece și proiecții video pe care Gheorghe Ifrim le-a decartat pe scenă, așteptând momentul în care le voi dibui conexiunea. Așteptam să înțeleg cum se leagă anecdotele autobiografice cu micile tragi-comedii din lumea actorilor și regizorilor de film, cu auto-ironia și cu omagiul adus marilor actori români din generații pe cale de dispariție.

Însă momentul revelației nu a venit, iar toate cele enumerate mai sus nu s-au legat într-un tot unitar care să dea sens spectacolului. Asta dacă nu îl punem la socoteală pe Gigel însuși, protagonistul anecdotelor adolescentine, auto-ironiei și pățaniilor din lumea nu tocmai confortabilă a actorului român care așteaptă să i se propună un rol.  Cu toate acestea, el este și un produs reușit al unor profesori adulați de Gheorghe Ifrim la scenă deschisă și admirator înlăcrimat (la propriu) al generației marilor actori români, despre care chiar spune că dacă s-ar fi născut în America, ar fi câștigat Oscaruri și milioane de dolari, și în niciun caz nu ar fi avut soarta pe care au avut-o în România, scufundați în uitare și stinși în umbra unor pensii de mizerie.

One-man-show-ul lui Gheorghe Ifrim a fost presărat și cu momente de divertisment, menite să scoată spectatorul din letargia monologului, fie el și unul pretins umoristic. Pe un ecran din spatele scenei au rulat imagini cu alți Gheorghe și George din istoria teatrului și cinematografiei românești care, totuși, nu au fost Gigei (Gheorghe Dinică, Gheorghe Ionescu-Gion, George Constantin); folosindu-se de o recuzită minimalistă (o pălărie și o mânușă și o batistă albă), Gheorghe Ifrim i-a imitat pe Michael Jackson (extrem de bine!!), pe Luciano Pavarotti și pe Dan Spătaru, ba chiar a încercat și ritmuri de hip-hop. Însă în spectacol s-a simțit lipsa interacțiunii cu publicul, pentru care se crease o atmosferă ideală deja.  Poate că un dialog între scenă și sală ar fi apropiat genul show-ului de un stand-up comedy, dar cu siguranță i-ar fi adăugat un ingredient care lipsește în totalitate: spontaneitatea și libertatea de improvizație a actorului.

Am tras des cu ochiul și cu urechea în sală, în timpul spectacolului și am ajuns, totuși, la concluzia că s-ar putea să fiu eu prea critică sau prea exigentă. Cel puțin jumătate din public râdea cu gura până la urechi și bătea din palme a desfătare și admirație, așa că public există pentru Gigel. Cu toate acestea, nu am putut să nu remarc și faptul că jumătatea amuzată peste măsură din sală coincidea cu jumătatea masculină a publicului.

Concluziile mele: Dacă sunteți bărbat, surprindeți-vă gașca cu bilete la teatru: piesa nu durează mult, așa că vă rămâne timp berechet și pentru o bere, după, la care să continuați să vă amuzați pe temele propuse de Gheorghe Ifrim. Dacă sunteți femeie și mergeți să-l vedeți pe Gigel la , luați cu voi bărbații din anturaj. Dacă nu veți râde cu sau de Gigel, aveți toate șansele să râdeți de râsul bărbaților care vă însoțesc și tot ieșiți vesele de la spectacol.


GIGEL
cu Gheorghe Ifrim
regia:
durata spectacol: 1h20m
preț orientativ bilete: 40 lei un bilet la categoria I

 

Sursa foto aici 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Comentarii