Programul Teatrului Evreiesc de Stat în luna ianuarie 2018

Vineri, 5 ianuarie, ora 19.00 – MUSCA SPANIOLĂ

Regia: 

Distribuția: Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Iolanda Covaci, Cornel Ciupercescu, Anka Levana, Nicolae Botezatu, Marius Călugărița, Mircea Dragoman, Rudy Rosenfeld, Lucia Maier, Mihai Prejban, Dorina Păunescu, Ruxandra Dragomir

Ce se poate întâmpla atunci când distinşii reprezentanţi ai elitei unui oraș se confruntă, douăzeci şi cinci de ani mai târziu, cu consecinţele aventurilor din tinerețe, comise împreună cu… ”musca spaniolă”, frumoasa şi seducatoarea dansatoare de flamenco?! Vă invităm să renunţaţi la prejudecăţi şi să savuraţi o comedie plină de coride, sarabande, mascarade groteşti şi… muştar, care provoacă sughiţuri de plăcere, dincolo de cele mai onorabile aparenţe ale decenţei. ”Musca spaniolă” este o farsă isterică a cărei intrigă amuzantă are calitatea de a acționa ca un drog plăcut asupra spectatorilor. La fel ca afrodisiacul, îi aduce în transă, îi farmecă la fiecare răsturnare de situaţie şi-i încântă prin replicile spirituale şi bufoneriile pe care personajele – păpuşi burgheze obsedate doar de bani şi sex – și le joacă reciproc.

Sâmnătă, 6 ianuarie, ora 19.00 – CARRE DE AȘI… CU VALET!

Regia: Harry Eliad

Distribuția: Veaceslav Grosu, Geni Brenda, Mihai Ciucă, Monia Pricopi, Cornel Ciupercescu, Natalie Ester, Nicolae Călugăriţa, Nicolae Predica, Arabela Neazi, Nicolae Botezatu, Viorel Manole, George Iordache

Spectacolul prezintă avatarurile unui profesor de geografie care se dă drept băiat sărac, dar umblat prin lume, pentru a se angaja într-o familie din ”protipendada” politică şi, mai ales, financiară a Bucureștiului, unde atrage asupră-i simpatia tuturor, privirile languroase ale doamnei și amorul definitiv al fetei în casă.

Duminică, 7 ianuarie, ora 19.00 – ÎN VIZITĂ LA DOMNUL GREEN

Distribuția: Virgil Ogășanu, Tudor Aaron Istodor

Regia: Erwin Șimșensohn

Un bătrân evreu văduv din Manhattan a renunţat să se mai bucure de viaţă, trăind într-o izolare fizică şi spirituală autoimpusă. Întâlnirea cu Ross, un tânăr sofisticat, provoacă incursiuni în trecut, aduce la suprafață vechi secrete de familie și sentimente reprimate. O poveste captivantă cu  final neașteptat și emoționant… „În vizită la domnul Green” are o viaţă artistică pe care nu mi-am imaginat-o acum câţiva ani când m-am aşezat la masa de scris pentru a relata această poveste extrem de apropiată, de personală.  Nu am visat vreodată că o sală plină de oameni necunoscuţi vor urmări (aşezaţi) în întuneric piesa mea la Bucureşti. O consider o mare favoare şi o mare responsabilitate. (Jeff Baron)

Miercuri, 10 ianuarie, ora 19.00 – PE BARICADE (Spectacol lectură)

Regia: David Schwartz

În războiul civil spaniol din 1936-1939 s-au înrolat în brigăzile internaționale pentru apărarea Republicii legitime spaniole împotriva armatelor fasciste și 400 de voluntari români, dintre care o bună parte evrei. Chiar dacă demersul lor de a apăra statul democratic spaniol a fost unul legitim, steagul sub care s-au înrolat (Brigăzile Internaționale fuseseră înființate din inițiativa Uniunii Sovietice, prin intermediul Cominternului), cât și evoluțiile biografice ale unora dintre ei în timpul regimului socialist, au condus la un proces de obnubilare în memoria colectivă de după 1989. Însă poveștile de viață ale acestor voluntari, dintre care mulți și-au pierdut viața în lupta contra fascismului, sunt de cele mai multe ori povești eroice despre sacrificiu și luptă pentru idealuri și merită să fie cunoscute și dezbătute. Astfel, în cadrul unui spectacol-lectură, vor fi citite fragmente din autobiografii și scrisori către familie ale interbrigadiștilor evrei și va avea loc o discuție cu istoricul dr. Mihai Burcea, autorul tezei de doctorat Luptând pentru o iluzie. Voluntari români în brigăzile internaționale din Spania.

Evenimentul este parte din Ticun Olam – program de teatru pentru dreptate socială, coordonat de David Schwartz și Andreea Vălean la  de Stat.

Vineri, 12 ianuarie, ora 19.00 – YENTL

Regia: Erwin Șimșensohn

Distribuția: Alexandra Fasolă, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Luana Stoica, Nicolae Călugarița, Nicolae Botezatu, Rudi Rosenfeld, Geni Brenda, Mirela Nicolau, Marius Călugărița, Viorel Manole, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Christina Cîrcei, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Veaceslav Grosu, Roxana Guttman, Anka Levana, Mihai Prejban, Cristina Pleşa, Antonia Dragoman

În căutarea tainelor cunoașterii şi înțelepciunii, precum și a propriei identități spirituale și sexuale, Yentl traversează un hățiș de prejudecăți și obstacole de tot felul, sociale și morale. O poveste despre misterul aparențelor, despre decepțiile inimii și despre divina androginie a sufletului.

Sâmbătă, 13 ianuarie, ora 19.00 – TEIBALE ȘI DEMONUL EI

Regia: Szabo K. Istvan

Distribuția:  Alexandra Fasolă, Mircea Dragoman, Geni Brenda, Veaceslav Grosu, Cornel Ciupercescu, Viorel Manole, Nicolae Botezatu

Pornind de la mentalităţile magice, Isaac Bashevis Singer ne propune o viziune modernă despre cel mai temut dintre demoni: demonul interior al fiinţei umane, cel care relevă abisurile inconştientului, o forţă tainică, irepresibilă, care naşte dragoste şi ură, fascinaţie şi repulsie, împingând trăirile către încălcarea tabuurilor şi o răzvrătire ce poate duce la nebunie şi moarte. O poveste dramatică în care spiritualitatea şi sexualitatea intră în coliziune, o poveste despre cruzimea convenţiilor şi puterea milei, care în cele din urmă triumfă.

Duminică, 14 ianuarie, ora 19.00 – DIBUK

Regia: Chris Simion-Mercurian

Distribuția: Alexandra Fasolă, Veaceslav Grosu, Vlad Logigan, Mihai Ciucă, Andrei Finți, Nicolae Călugărița, Luana Stoica, Mircea Dragoman, Marius Călugărița, Ana-Maria Ivan / Ruxandra Grecu, Mihai Prejban, Viorel Manole, Darius Daradici, Neculai Predica, Nicolae Botezatu, Anka Levana, Alina Tomi / Dana Rogoz, Lucia Maier, Alexandru Sinca, Mihai Nițu, Geni Brenda, Viorica Bantaș, Cristina Cîrcei, Cristina Pleșa, Teodora Toader, Mihaela Cuniță, Antonio-Tadeus Mincă, Ștefan Eparu, Alexandru Apostol / Tudor Morar, George Lepădatu, Raisa Dragomir, Miral Solcanu, Raluca Mastalier, Martin Cuniță, Tudor Toroiman, Marina Iliescu

Considerată de critici a fi cea mai apreciată piesă din istoria teatrului de limba idiș, dar și de limba ebraica, piesa ”Dibuk” a fost scrisă în 1914 de scriitorul şi etnograful S. Anski. Începând cu 1920, momentul primei montări care a avut loc în Polonia, piesa a avut o carieră remarcabilă atât în cadrul teatrului evreiesc, dar şi neevreiesc, impresionând prin originalitate, formă de expresie și mesaj.

”Dibuk e mai mult decât cea mai provocatoare piesă din literatura dramatică idiş. O poveste de dragoste care începe în lumea noastră şi se împlineşte în lumea de dincolo. Un legământ se face între om şi Dumnezeu. Încălcarea lui trezeşte lumea nevăzută şi îl răzbună pe cel nedreptăţit. Între magie si firesc, între suprarealism şi real, între convenţional şi neconvenţional, cu frământări de culoare între alb şi negru, se întâmplă să îţi câştigi sau să îţi pierzi sufletul. La uşa omului pândeşte tot timpul păcatul. Omenirea devine tot mai neputincioasă in faţa ispitei. Nu trebuie să ne luptăm cu păcatul, ci să îl facem mai bun. Tot ce a zămislit Dumnezeu poartă în sine o scânteie de sfinţenie.” (Chris Simion)

Marți, 16 ianuarie, ora 19.00 – DE LA CARAGIALE LA ȘALOM ALEHEM

Responsabil: Colectivă

Distribuția: Cornel Ciupercescu, Rudi Rosenfeld, , Mircea Dragoman, Viorica Bantaș, Geni Brenda, Andrei Miercure, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Tudor Aaron Istodor, Mirela Nicolau, Mihai Ciucă, Neculai Predica, Nicolae Botezatu, Darius Daradici & TES Orchestra – Bogdan Lifșin, Rodica Gancea, Sergiu Marin, Mihai Pintenaru, Radu Gheorghe

Contemporani şi inspirându-se din viaţa zbuciumată a sfârşitului de secol XIX din estul Europei, Caragiale și Șalom Alehem au multe zone literare comune, fapt care îi individualizează cultural, iar spectacolul pe care vi-l propunem pune în evidenţă tocmai aceste apropieri simbolice. Tranziţia între cele două lumi literare este realizată prin călătoria cu trenul, mijloc de transport care a revoluţionat viața de zi cu zi din epocă, dar şi temă literară centrală pentru ambii autori: socializare, cunoaştere, salvare, fugă şi amuzament, în acelaşi timp.

Miercuri, 17 ianuarie, ora 21.00 – MARIENBAD

Regia: 

Distribuția: Viorica Bantaș, Nicolae Călugărița, Nicolae Botezatu, Roxana Guttman, Katia Pascariu, Alina Tomi, Anka Levana, Lucian Ionescu, Mihai Ciucă, Florian-Mihai Nițu, Alexandra Fasolă, Veaceslav Grosu, Geni Brenda Vexler, Marius Călugărița, Luana Stoica, George Lepădatu, Ștefan Eparu, Darius Daradici, Tudor Aaron Istodor, Viorel Manole, Mircea Dragoman, Andrei Finți, Mircea Drîmbăreanu, Mihai Prejban, Mirela Nicolau, Cristina Cîrcei, Lucia Maier, Dorina Păunescu; TES ORCHESTRA: Bogdan Lifșin (clape), Rodica Gancea (vioară), Tania Vîlvoi (vioară), Sergiu Marin (violoncel), Sorin Dobrotă (clarinet), Mihai Pintenaru (saxofon), Iulia Groaza (trompetă), Mihail Vârgă (flaut), Radu Gheorghe (percuție); DANSATORI: Maria Țăruș, Marius Moldovan, Mihai Petrini, Dan Rima, Diana Bejan, Denisa Anastasiu

Un spectacol care vă invită într-o călătorie în lumea umorului burlesc a lui Şalom Aleihem. Acţiunea romanului ne poartă prin cele mai încurcate intrigi şi cele mai nebuneşti răsturnări de situaţii. Aparenţele distrug esenţele, totul în ritmul nebun al anilor douăzeci, într-o atmosferă a frivolităţii şi veseliei, într-un periculos joc între voioşie şi tristeţe, splendoare şi mizerie, opulenţă şi sărăcie, atmosferă cauzată de încheierea unui război. Alături de marele clasic al literaturii idiş, spectacolul îl invită în competiţia burlescă pe cel care este considerat fondatorul cabaretului interbelic: Misha Spoliansky, compozitor al unor celebre melodii de cabaret şi insipirat muzician evreu.

Joi, 18 ianuarie, ora 19.00 – AZILUL AMANȚILOR

Regia: Dan Tudor

Distribuția: Mihai Ciucă, Viorica Bantaș, Cornel Ciupercescu, Geni Brenda Vexler, Nicolae Botezatu, Roxana Guttman, Cristina Cîrcei

Spectacolul ne spune povestea lui Harriet, care joacă pe degete doi bărbați, până când entorsa suferită de unul dintre ei riscă să-i dea peste cap delicata echilibristică. O mulțime de complicații care te scot din minți: ”Sunt iubita a doi bărbaţi”, spune Harriet. ”A fost un an tare greu pentru femeile întreținute“. O comedie turbulentă despre o femeie cu doi amanţi căsătoriţi şi despre aiuritoarele tribulații ale unui triunghi amoros ilicit, cu tendințe pentagonale. Atenție: în caz de râs, adresați-vă medicului sau farmacistului! 

Vineri, 19 ianuarie, ora 19.00 – MOTKE HOȚUL

Regia: Andrei Munteanu

Distribuția: Veaceslav Grosu, Geni Brenda Vexler, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Marius Călugărița, Mirela Nicolau, Nicolae Botezatu, Lucia Maier, Arabela Neazi, Mihai Prejban, Viorel Manole, Nicolae Călugărița, Darius Daradici, Dorina Păunescu, Andrei Finți, Luana Stoica, Alexandra Fasolă, Anka Levana, Natalie Ester, Monia Pricopi, Viorica Bantaș, Cristina Cîrcei, Mircea Dragoman, Andrei Bibire & TES ORCHESTRA: Bogdan Lifșin (clape), Rodica Gancea (vioară), Tania Vîlvoi (vioară), Ștefan Lucian Vîlvoi (vioară), Sergiu Marin (violoncel), Sorin Dobrotă (clarinet), Mihai Pintenaru (saxofon), Mihail Vârgă (flaut), Radu Gheorghe (percuție)

Recunoscută drept una dintre cele mai cunoscute piese din creația lui Shalom Ash, alături de ”Dumnezeul Răzbunării”, se înscrie în lista pieselor incomode din dramaturgia evreiască. Acțiunea piesei este dezvoltată în jurul unui personaj controversat, plin de contradicții interioare, dornic de parvenire, crud și pasional – Motke. Alături de el, autorul conturează în culori tari și lumea care a născut un astfel personaj: hoți, prostituate, proxeneți. Visul lui Motke este să se rupă cu orice preț din cloaca care l-a creat, dar trecutul său se întoarce contra lui însuși.

Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 19.00 – STELE RĂTĂCITOARE

Regia: Andrei Munteanu

Distribuția: Rudi Rosenfeld, Luana Stoica, Alexandra Fasolă / Anka Levana, Cornel Ciupercescu, Veaceslav Grosu, Nicolae Călugăriţa, Viorel  Manole, Marius Călugăriţa, Geni Brenda, Darius Daradici, Arabela Neazi, Cristina Cîrcei, Mirela Nicolau, Viorica Bantaş, Ecaterina Ţugulea, Mihai Prejban, Iolanda Covaci, Richard Bovnoczki, Anka Levana / Natalie Ester, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Nicolae Botezatu

Spectacolul spune povestea unor tineri evrei dintr-un colț de provincie basarabeană care, vrăjiți de o trupă de teatru ambulantă, pleacă din casa părintească în lumea largă să-și caute norocul ca artişti. Dar iată că viaţa îi poartă tot mai departe (Lvov, Viena, Londra) nu doar de sătucul natal, ci şi de propriul lor trecut, de care se despart, la început, cu nepăsare. Căci acesta-i prețul pe care îl cere, uneori, succesul – renunțarea la sine. Şi în timp ce personajele principale, Reizl şi Leibl, îşi împlinesc astfel ambițiile și destinul artistic, faima lor răspândindu-se pretutindeni, pe lângă ei mai există mulți alți artiști, ale căror aspirații nu se vor realiza niciodată. Oare arta e o fugă uşuratică din faţa vieţii sau calea de a ajunge cu adevărat la stele?

Duminică, 21 ianuarie, ora 19.00 – BUCUREȘTI 41 TUR-RETUR

Regia: Alexandru Berceanu

Distribuția: Anka Levana, Marius Rizea, Liviu Lucaci, Andrei Bibire, Mircea Dragoman, Monia Pricopi, Cristina Cîrcei, Mihai Prejban, Darius Daradici, Mihai Ciucă, Viorica Bantaș

În nopțile din 21-23 ianuarie 1941, străzile Bucureștiului au luat foc, oamenii au fost târâți din casele lor, torturați și uciși. Pogromul de la București se ascunde în pliurile memoriei orașului între alte episoade de violență urbană. Spectacolul ”București 41- Tur Retur” descoperă urmele crestate pe fața orașului și în viețile locuitorilor. Printr-o mașină a timpului operată de Winston Churchill și Rosie Waldeck, ajungem la premiera spectacolului ”Steaua fără nume”, din 1945, în compania lui Mihail Sebastian, Soare Z. Soare, Lenny Caller, Marietta Sadova și a avocatului Enescu (avocat care, datorită legilor antisemite, a semnat ”Steaua fără nume” ca autor sub pseudonim, în locul lui Mihail Sebastian, ale cărui piese, nu puteau fi jucate în teatrele românești, din cauza faptului că era evreu). Nae Ionescu, călător în timp alături de Mihail, este martor la succesul discipolului său – Josef Hechter (Mihail Sebastian). Spectacolul itinerează în mai multe locații, dezvăluind povești ascunse: salvarea de la foc a Sinagogii Mari de către Lucreția Canjia sau supraviețuirea rabinului Guttman. Documentarea a fost realizată sub coordonarea istoricului Adrian Cioflîncă de către echipa de dramaturgi.

Marți, 23 ianuarie, ora 19.00 – BLAZONUL

Regia: Andrei Munteanu

Distribuția: Nicolae Călugăriţa, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Mihai Ciucă, Luana Stoica, Mirela Nicolau, Ecaterina Ţugulea, Anka Levana / Iolanda Covaci, Viorica Bantaş, Viorel Manole, Mihai Prejban / Mircea Dragoman

Cei din urmă membri ai clanului Groislik, prinşi într-un trecut de care, în fapt, au fost deposedaţi, se văd aruncaţi în groapa de gunoi a Istoriei, triesc din amintiri şi sunt cuprinşi de o melancolie întunecată. Instinctul de supravieţuire şi dorinţa de revenire în lumea din care au fost înlăturaţi determină un conflict acut şi dezumanizant între vechii şi mai noii membri ai familiei. Spectacolul este un elogiu adus sensibilităţii umane  şi demonstraţia subtilă a unui paradox: alegeri ce par bune, dar se dovedesc apoi erori fatale. O piesă evreiască, în esenţă, de factură cehoviană…

Joi, 25 ianuarie, ora 19.00 – BUCUREȘTI 41 TUR-RETUR

Regia: Alexandru Berceanu

Distribuția: Anka Levana, Marius Rizea, Liviu Lucaci, Andrei Bibire, Mircea Dragoman, Monia Pricopi, Cristina Cîrcei, Mihai Prejban, Darius Daradici, Mihai Ciucă, Viorica Bantaș

În nopțile din 21-23 ianuarie 1941, străzile Bucureștiului au luat foc, oamenii au fost târâți din casele lor, torturați și uciși. Pogromul de la București se ascunde în pliurile memoriei orașului între alte episoade de violență urbană. Spectacolul ”București 41- Tur Retur” descoperă urmele crestate pe fața orașului și în viețile locuitorilor. Printr-o mașină a timpului operată de Winston Churchill și Rosie Waldeck, ajungem la premiera spectacolului ”Steaua fără nume”, din 1945, în compania lui Mihail Sebastian, Soare Z. Soare, Lenny Caller, Marietta Sadova și a avocatului Enescu (avocat care, datorită legilor antisemite, a semnat ”Steaua fără nume” ca autor sub pseudonim, în locul lui Mihail Sebastian, ale cărui piese, nu puteau fi jucate în teatrele românești, din cauza faptului că era evreu). Nae Ionescu, călător în timp alături de Mihail, este martor la succesul discipolului său – Josef Hechter (Mihail Sebastian). Spectacolul itinerează în mai multe locații, dezvăluind povești ascunse: salvarea de la foc a Sinagogii Mari de către Lucreția Canjia sau supraviețuirea rabinului Guttman. Documentarea a fost realizată sub coordonarea istoricului Adrian Cioflîncă de către echipa de dramaturgi.

Vineri, 26 ianuarie, ora 19.00 – NUNTĂ CU DIVORȚ

Regia: Dan Tudor

Distribuția: Viorica Bantaș, Mihai Ciucă, Geni Brenda Vexler, Veaceslav Grosu, Mircea Dragoman, Mihai Prejban / Mircea Drîmbăreanu, Neculai Predica, Arabela Neazi, Nicolae Călugărița, Mirela Nicolau

O fantezie comică, ce ilustrează modul cum se aranjau căsătoriile în familiile evreiești tradiționale, precum și binecunoscutele relații dintre soacră și ginere. O tânără pereche, căsătorită recent, este hărțuită permanent de soacră, care încearcă să scape de ginere folosindu-se de influența pe care o are asupra fiicei sale. Rămâne de văzut cine învinge în cele din urmă: perseverența și intrigile soacrei, sau dragostea dintre cei doi tineri? Comedie muzicală care prezintă cu umor și fantezie o lume de basm, un tărâm fermecat și fermecător…

Sâmbătă, 27 ianuarie, ora 19.00 – JANKA

Regia: Toma Enache

Distribuția: 

Un spectacol  impresionant și o temă impresionantă: ororile regimului nazist și drama trăită de milioanele de evrei care s-au confruntat cu ororile lagărelor de concentrare. ”Această piesă este o mărturisire, un document de viaţă tulburător, un act de respect față de drama acelor oameni, un act de reconstituire foarte important, un strigăt venit din altă lume către cei care au rămas și către memoria noastră care se șterge.” (Maia Morgenstern)

Duminică, 28 ianuarie, ora 11.00 – MAZL TOV… AND JUSTICE FOR ALL!

Regia: Andrei Munteanu

Distribuția:  Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Maia Morgenstern, Geni Brenda Vexler, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Darius Daradici, Dara Iovițu & TES ORCHESTRA: Bogdan Lifșin (clape și acordeon), Rodica Gancea (vioară), Sergiu Marin (violoncel), Mihai Pintenaru (clarinet), Radu Gheorghe (percuție)

Spectacolul este o comedie cu focurile sale de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii au exersat-o îndelung. Cine nu crede, să-ncerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov… And Justice For All” este  un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.

Duminică, 28 ianuarie, ora 19.00 – BLESTEMUL IUBIRII

Regia:  Kincses Elemer

Distribuția: Monia Pricopi, Cornel Ciupercescu, Alina Tomi / Iolanda Covaci, Marius Călugărița, Luana Stoica / Cristina Cîrcei, Alexandra Fasolă, Mirela Nicolau, Nicolae Călugăriţa, Veaceslav Grosu / Mihai Prejban, Mircea Dragoman

Spectacolul prezintă povestea unei familii evreieşti tradiţionale de la începutul secolului al XX-lea, care caută să se adapteze marilor schimbări ale secolului şi modernităţii, şi înfruntă mai multe drame, legate într-un fel sau altul de destinul Bertei – o femeie superioară celor din jur prin caracter şi inteligenţă, dar al cărei punct vulnerabil este handicapul ei fizic. Blestemul iubirii este o poveste despre iubire şi sacrificiul din iubire, putând merge până la renunţarea la viaţă. ”(…) Vă propunem  scufundare în Marea… Dragostei. Noi, câţiva artişti, ne scufundăm în această «mare» formidabilă. Încercăm să ajungem chiar până la fund. Ce ne-aşteaptă acolo? Poate că ne va mângâia pe frunte un Înger, ori poate că în bezna adâncimilor ne-aşteaptă Diavolul. Oricum, trebuie să avem curajul de a-l privi în ochi.” (Kincses Elemér)

Miercuri, 31 ianuarie, ora 19.00 – BĂIATUL DIN BROOKLYN

Regia: Cristi Juncu

Distribuția: Tudor Aaron Istodor, Andrei Finți, Marius Călugărița, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Natalie Ester, Cezar Grumăzescu, Ruxandra Dragomir

Un romancier are în sfârşit succes cu romanul său autobiografic, dar exact când cariera lui e pe val, căsătoria, prietenii şi sănătatea tatălui său intră vertiginos în declin. ”Brooklyn Boy” prezintă cariera scriitorului Eric Weiss, al cărui roman autobiografic devine bestseller, în timp ce viața sa personală e compromisă. Soţia îl părăseşte, tatăl bolnav este internat în spital, prietenul lui din copilărie crede că l-a trădat. O privire amuzantă și emoţionantă asupra familiei, prietenilor şi a succesului. O piesă inteligentă, provocatoare, care atinge resorturile intime ale fiecăruia, demonstrând ştiinţa dramaturgului american în a descifra psihologia relaţiilor.

 

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.