Peste 20 de editori din Lituania și Regiunea Valencia vin la Bookfest 2018

  • Întâlnirile oaspeților străini cu profesioniștii cărții din România de la Bookfest 2018 sunt parte a unui proiect european, , al cărui partener român este .
  • își propune realizarea de colaborări pe termen lung între editorii din cele trei țări, în ceea ce privește vânzarea de drepturi de autor, promovarea cărților și a autorilor, precum și dezvoltarea unei rețele online dedicate vînzării de de copyright-uri.
  • Ediția din 2018 a Salonului Internațional de Carte Bookfest: 30 mai – 3 iunie, Romexpo, Pavilionul B2; Statele Unite ale Americii – invitat de onoare.

  

Peste 20 de editori din Lituania și Regiunea Valencia sosesc săptămâna viitoare la București, pentru o serie de evenimente care au loc în cadrul celei de a XIII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest (30 mai – 3 iunie 2018).

Vizita oaspeților străini, reprezentanți ai două importante asociații de editori – Associació d’Editors del País Valencià (AEPV) și Lietuvos leidėjų asociacija (LLA) –, este parte a unui proiect european inițiat în urmă cu doi ani și al cărui partener român este Asociația Editorilor din România. Este vorba despre PUBCOOP, o platformă de cooperare europeană susținută prin programul „” care își propune să susțină editurile din cele trei spații culturale – Regiunea Valencia, Lituania și România –, în competiția internațională cu editorii din țările cu o bogată tradiție a pieței de carte și cu o putere financiară ridicată.

„Vizita unei atât de consistente delegații de editori străini la Bookfest trebuie privită ca un semn de normalitate, deși este o premieră: Bookfest trebuie să își dezvolte și o componentă de tranzacționare de drepturi, de discuții profesionale, și în aceeași cheie trebuie citite și celelalte evenimente pentru profesioniști din program sau amplasarea, tot în premieră, a unui stand al Agenților Literari la această ediție Bookfest 2018”, a declarat Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România.

Programul vizitei editorilor din rețeaua PUBCOOP la Bookfest începe miercuri, 30 mai, la ora 12.00, la Romexpo, cu o conferință internațională pe tema educației la care va lua parte și E.S. Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Agenda include apoi mai multe întâlniri profesionale între oaspeții străini și profesioniști ai pieței de carte din România.

Înainte de Boookfest 2018, editorii din Regiunea Valencia, Lituania și România au mai avut o serie de întâlniri în 2017, în cadrul târgurilor internaționale de carte de la Frankfurt, Paris și Villnius.

Toate aceste reuniuni ale editorilor din Regiunea Valencia, Lituania și România își propun să pună bazele unor colaborări pe termen lung în ceea ce privește vânzarea de drepturi de autor, promovarea cărților și a autorilor, precum și dezvoltarea de rețele online dedicate profesionalizării angajaților din sfera publishingului din cele trei țări.

Cooperarea editorilor din cele trei teriorii se va concretiza și prin consolidarea unui portal online dedicat vânzării și achiziționării de copyright-uri: literarymarket.ro.


Asociaţia Editorilor din România () a fost fondată în 1991 şi este principala asociaţie profesională a editorilor de carte din România, care reuneşte editori din toate domeniile de interes cultural. Asociația îşi propune în mod special să promoveze lectura de carte de calitate şi scrisul, să uşureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informational, contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori.

Asociația Editorilor din România se află sub egida Federației Editorilor din România, care este membră FEP (Federation of European Publishers).

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Asociației Editorilor din România îl reprezintă , cel mai important eveniment internațional de tip expozițional din România. Început în 2006, Bookfest a ajuns să aibă acum ediții în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Tîrgu Mureș și o altă ediție internațională în Chișinău (Republica Moldova).

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 3023