Hamlet și noi

Acum o săptămână eram în primul rând la Hamlet și noi, un spectacol al Laboratorului de Artă, pus în scenă de după celebrul Hamlet shakespearian și jucat la „Nicolae Bălcescu”. În manieră contemporană asumată, dramele și iubirea sunt prezentate pe o scenă mică și aproape goală, în lumini constant apăsătoare.

Despre poveste nu v-aș plictisi prea mult. Hamlet cel tânăr se zbate într-o existență în care tatăl său, mort, își face apariția în toiul nopții prin grădini, iar mama sa se recăsătorește mult prea repede cu fratele fostului ei soț. Avem săteni, actori și multiplicări ale sinelui; avem moartea albă, dansând; avem regină desfrânată, nou rege netrebnic, un prieten foarte bun și negustori prefăcuți. Avem scene tragice și altele comice, unele absurde și câteva confuze. Până aici totul pare… obișnuit.

Scena, nu foarte generoasă, este mai mereu plină de oameni – actori cu roluri mai mult sau mai puțin importante – care pare că se tot grăbesc: se fuge într-una, în cercuri pe scenă, dintr-un colț într-altul, pentru a intra sau a ieși din secvență. În plus, chiar și când nu se agită, vorbesc repede, împleticit, de cele mai multe ori făcând pasaje din opera originală imposibil de înțeles și spectacolul de trei ore să pară mai lung. Ore care, dacă ar fi fost mai puțin împodobite cu scene de grup, goale ca semnificație pentru poveste, dar artistice (altfel spus contemporane, rupte din poveste și nu foarte relevante, nici măcar pentru mesajul secundar dorit de regizoare), poate ar fi putut fi mai ușor de trăit și înțeles. Ușor confuz este și faptul că, în ciuda numărului mare de actori, unii dintre ei, reprezentând personaje importante (ca Ofelia) sunt refolosiți ca popor (făcându-te să te întrebi cum a înviat frumoasa fată).

Din dorința de a reflecta un manifest al problemelor post-comuniste din România, Hamlet s-a ales cu Ceaușescu pe fundal, cu filmări de păduri și munți ori cu secvențe de protest din ultimii ani. Muzica împrumutată trece de la La donna e mobile la cântări bisericești românești fără a-mi lăsa impresia că prezența ei este o poveste, ci că joacă doar un rol pur estetic pentru momente disparate. Lumina alternează între roșu și verde, cu inserții mărunte de alb sau galben, toate pe o podea albă, orbitoare.

Aș vrea să vă pot spune în ce perioadă este replasată povestea, dar nu știu. Decorul sumar și vestimentația celor mai multe dintre personaje mă trimit cu gândul la timpul original al poveștii. Hanoracele de șmecheraș ale lui Hamlet, cizmele cu ținte ale regelui, microfoanele regelui tânăr și alte câteva elemente moderne au ca scop, probabil, aducerea în prezent a spectacolului, dar îmi par neconvingătoare și inconsecvente. Scenele de sex și de utilizare a drogurilor nu fac decât să bulverseze, să enerveze sau să intrige – după caz. O secvență de marș de război nu-și găsește locul – pare că nici actorii în ea.

În spatele acestor demersuri neașteptate, spectacolul este evident unul muncit și trăit intens. Actorii sunt expresivi și au reușit să-mi trezească fiori de multe ori, ori să mă emoționeze până la lacrimi în colțul ochiului (nu recunosc nimic!). Le e confortabil în personajele lor și le joacă natural, viu, aproape țipător – așa cum a și fost intenționat. Nu se sincronizează foarte bine la secvențele de grup și nici nu au toți voce de cântat, dar se simte însușirea rolurilor și gândirea spectacolului ca un corp comun.

Recunosc, nu e genul meu de reprezentație. Hamlet ar fi fost bine și fără „noi”, fără momente artistice gratuite și moralizări patriote. Le recunosc, însă, munca, dedicația și trăirea – n-am simțit două personaje la fel, căci fiecare și-a construit intens jocul. Este un spectacol plin, care merită încercat măcar din curiozitate – partea a doua mi s-a părut mai intensă decât prima, deci aveți puțintică răbdare.

Regie:
Proiecții video: Sineira Studio
Pregătire muzicală: Adrian-George Popescu
Asistent coregrafie: Brian West
Asistent scenografie: Ileana Zirra
Regizor tehnic: Oana Rainer
Sunet și proiecții: Vlad Ștefan
Lumini: Gabi Bucurenciu / Adrian Pitica
Traducere: Leon D. Levițchi și Dan Duțescu

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 104