Două spectacole marca „Ariel”. Teatrul „Ariel”.

Duminică, 17 iunie, a început ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru „”, organizat de și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Odată cu numirea unui nou director artistic, , actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, festivalul aduce anul acesta un suflu nou, o încercare reușită, zic eu, de a ridica nivelul cultural al orașului Râmnicu Vâlcea.


Primele două spectacole pe care le-am văzut în cadrul festivalului s-au ridicat mult peste așteptările mele. Ce-i drept, e preferabil să nu ai așteptări prea mari și să fii surprins plăcut. Iar în cazul de față, pornisem de la ideea  (mai mult sau mai puțin preconcepută) că un teatru mic, cu actori puțini, printre care nu poate fi ușor să găsești destui actori buni și foarte buni, nu poate scoate la rampă cine știe ce spectacol. Ei, bine, uite că poate!

Această prezentare necesită JavaScript.

“Ultima oră”, de , în regia lui , deși este o piesă scrisă pe undeva prin anii ‘30, parcă devine mai actuală ca oricând printr-o simplă “schimbare de sex” –  Grigore Bucșan, magnatul care poate cumpăra orice și, mai ales, pe oricine, devine Gregoria, interpretată impecabil de Cătălina Simina Getsck (n-a fost nici o mirare că după spectacol am auzit voci din public făcând comparații cu diverse personaje feminine din lumea politică de azi).

Un alt plus este începutul spectacolului (lucru destul de rar). Dacă și-a dorit un început energic, în forță, a făcut o alegere foarte bună distribuind-o pe Mădălina Floroaica în rolul lui Niță. E un rol mic, oarecum insignifiant în textul lui , dar aici devine foarte viu și imposibil de ignorat. Personajul “de umplutură” devine un personaj care umple scena de câte ori apare.

În rest, actorii joacă bine sau foarte bine (și aici ar mai fi de menționat Alin Păiuș în rolul lui Brănescu și Dan Constantin – I.D. Borcea), decorul simplu  și multifuncțional al Irinei Chirilă servește foarte bine regia spectacolului (le-a dat mici bătăi de cap actorilor, dar aș pune asta mai degrabă pe seama emoțiilor), firul poveștii este respectat cu strictețe – lovitura pe piața cerealelor pregătită de Bucșan, articolul plin de greșeli de tipar despre Alexandru cel Mare, apărut întâmplător în ziarul “Deșteptarea”, șantajul aparent etc., toate sunt la locul lor, așa cum ar trebui să fie. Toate, mai puțin studenta. Magda Minu, studenta la istorie pasionată până la îndrăgosteală de Alexandru cel Mare, interpretată de Anca Olteanu, iese în evidență datorită machiajului strident și a genelor false, care parcă nu au nici o legătură cu personajul. Altfel, nu pot spune că actrița își face rău treaba. Doar că parcă se străduiește prea mult, iar machiajul nu o ajută deloc, ba din contră, îi pune bețe în roate. Totuși, în economia spectacolului nu cred că ăsta e un minus foarte mare, e ceva ce poate fi remediat și, per total, spectacolul este unul bun, care merită văzut.

Regia: Șerban Puiu

Scenografie, decor, costume: Irina Chirilă

Distribuția: Ionuț Mocanu, Cătălina Sima Getsck, Dan Constantin, Georgiana Marin, Roger Codoi, Gogu Preda, Alin Păiuș, Camelia Constantin, Julliet Attoh, Mădălina Floroaica, Anca Olteanu, Olimpia Deaconescu, Radu Bunescu


Această prezentare necesită JavaScript.

Este prima oară când aud de regizorul Vlad Popescu, dar după ce i-am văzut spectacolul, “Colonelul și păsările” de Hristo Boicev, am certitudinea că nu e și ultima.

Povestea nebunilor care își plănuiesc evadarea din ospiciu pentru a merge la Strasbourg să se alăture trupelor ONU, drama personală a fiecărui personaj, totul presărat cu ironia fină pe care textul lui Boicev o impune, sunt uimitor de bine puse în scenă de un regizor foarte tânăr (de nici 30 de ani), care dovedește cu spectacolul acesta că are talentul și inteligența necesare pentru a deveni, cu timpul, un nume important pentru scena teatrului românesc.

Nu-i pot reproșa vagul iz  de Purcărete pe care l-am simțit în câteva momente ale spectacolului dar și în decorul care pare a fi un pic rupt din Faust, pentru că există doar atât cât să ajute spectacolul, fără să deranjeze și este imposibil ca un regizor tânăr să nu fie ușor influențat de unul sau chiar mai mulți regizori mari. Dacă i-aș reproșa ceva, totuși, i-aș reproșa faptul că spectacolul tinde să se lungească inutil. Sunt scene care ar putea fi scurtate, cum ar fi monologul din Cehov (despre care unii spun că ar putea lipsi total, dar mie, cel puțin până la un punct, mi-a plăcut), interpretat foarte bine de Juliet Attoh (Nina), dar, evident, prea lung,  sau începutul și sfârșitul visului Cenușăresei, altfel unul din punctele forte ale spectacolului. Și că tot am ajuns aici, mi s-a părut excelentă interpretarea Georgianei Marin, cu atât mai mult cu cât am aflat că drumul ei spre scenă a pornit de undeva din spatele ei, din postura de recuziter (dacă nu mă înșel). Excelente mi s-au părut, în mare parte și celelalte actrițe, remarcându-le în mod special pe Olimpia Deconescu, într-un rol deloc facil, rolul lui Pi, Mădălina Floroaica este și ea extrem de vizibilă, în ciuda temerilor personajului ei, Thich, la fel și curva-călugăriță, Teresa, interpretată de Camelia Constantin și nu în ultimul rând, Cătălina Sima Getsck, în rolul țigăncii Meral, o pată de culoare binevenită în peisajul sinistru al ospiciului. Nici Alin Păiuș, Colonelul Fetisov nu se lasă cu nimic mai prejos. Fiind singurul personaj masculin din distribuție, inevitabil iese în evidență și din fericire, interpretarea lui este la același nivel cu cel al colegelor sale.

Marele minus – și aici, din păcate, apare și o rupere a ritmului spectacolului, l-am găsit în interpretarea Mihaelei Mihai, doctorița, care are momente când este exagerat de teatrală (în sensul deloc bun al cuvântului) și momente în care pare dezinteresată de ce se întâmplă pe scenă, creându-mi senzația că joacă într-un alt spectacol, al unui alt regizor.

Trecând peste asta, spectacolul mi-a plăcut, nu mult, ci foarte mult și sunt convinsă că o să mai auzim de Vlad Popescu și va avea o evoluție frumoasă dacă va reuși să învețe să mai taie din el.

Scenografia:  Irina Chirilă

Asistent scenografie: Mihaela Popescu

Mișcare scenică:  Lorette Enache

Corepetitor: Galina Nemțanu

Concept graphic: Daria Night

Light Design: Ionuț Marinache, Mihaela Popescu

Sound design: Sebastian Neacșu, Liviu Toma

Regizor tehnic: Claudia Neacșu, Cristian Bunescu

Costume design: Carmen Prodan

Pictor butafor: Diana Mitulescu

Costumier: Anca Șerban

Recuziteri: Constantin Gherghina, Aneta Zotică

Mașiniști: Nicolae Arniceru,  Adrian Petrescu

Distribuția: Alin Păiuș, Mihaela Mihai, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu, Juliet Attoh, Georgiana Marin, Mădălina Floroaica, Anca Olteanu, Cătălina Sima Getsck


foto: organizator

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Alexandra Mihalcea
Ambasador SB la Sibiu

Din 1991 a publicat poezie, proză scurtă şi articole în diverse reviste literare din ţară şi din străinătate. A debutat în anul 2006, cu volumul de poezie „Eva, Anno Domini 2005” (Curtea Veche Publishing) şi este prezentă în antologiile „Ultima generaţie. Primul val” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2005) și „6 de inimă neagră” (Ed. Singur, 2015). Scrie despre teatru cu plăcere chirurgicală, iubește chitara și pictează.

Număr articole publicate : 23