De unde pasiunea pentru scris? Cum ai decis să te dedici literaturii pentru copii?
Mi-au plăcut de când mă știu poveștile, de când eram micuță și tata ne spunea mie și surorii mele fel de fel de povești inventate de el, seara la culcare. Niciuna nu semăna cu cealaltă.
Cred că de fapt de aici a început totul.
Pasiunea pentru scris a venit de vreo 2 ani și ceva, de când Ștefan al meu a venit cu ideea să publicăm povestea lui preferata. Cea pe care i-o spuneam în fiecarea seară la culcare și care mereu se termina altfel.
Așa am realizat cât de bine mă simt atunci când îmi aștern pe hârtie gândurile și am decis să continui.
Literatura pentru copii nu este deloc plictisitoare. În lumea poveștilor poți să faci orice, poți să devii orice, poți să creezi orice fel de personaj. Mă inspiră foarte mult lumea asta și vreau să cred că acolo undeva, în sufletul meu, am rămas și eu puțin copil. Copiii au o imaginație bogată și sunt niște tovarăși minunați cu o sursă inepuizabilă de idei noi și trăznite! Deci posibilitățile de a crea povești pentru ei sunt infinite.
A scrie cărți nu e ușor, a comunica copiilor plăcerea lecturii e și mai greu. Există nişte reguli pe care ar trebui să le urmeze un autor când povesteşte copiilor? Cum se scrie o carte pentru copii?
După mine, o carte pentru copii trebuie să înceapă direct cu acțiunea. O acțiune super interesantă și ai tăi sunt!
Partea mai grea este să găsești și să îți imaginezi cam ce le-ar place, ce i-ar putea atrage atât de mult în cartea aceasta, încât să fie ei cu totul în poveste, să fie parte din poveste, să intre acolo în paginile cărții și practic să ajute personajele și să se regăsească măcar într-unul dintre ele, fie că este o albină sau un fir de iarbă.
Atunci când îmi imaginez o poveste, nici măcar eu nu știu cum se va termina. Adică, am câteva repere pe care încep să le aștern pe hârtie și mă orientez la „fața locului” în funcție de cum mă duce firul poveștii, însă nu știu niciodată unde se va opri și când. Lucru care mă hrănește sufletește enorm. Dacă îmi impun limite, nu sunt prea încântată de ce iese. Am încercat lucrul acesta o singură dată și a fost de ajuns să înțeleg cum funcționez. Iar acum, pur și simplu las cuvintele să curgă. Așadar, cam astea-s regulile mele.
Înțelegi poveștile ca pe o evadare în şi prin fantastic sau aspectul lor recreativ e însoțit mereu de o intenție formativă, în sensul inserării unor valori de transmis?
Poveștile mele sunt fantastice deoarece eu cred că prin fantezie, putem insera copiilor multe valori. Ca un joc. Ei înțeleg totul mult mai bine prin joc, prin exemplificare, prin contopirea cu un personaj.
Care este, după părerea ta, viitorul literaturii pentru copii? Ce părere ai despre prezenţa din ce în ce mai mare a istoriilor horror și fantasy în literatura tinerilor? Căror exigențe ar putea răspunde? Pe tine te inspiră?
Îmi doresc foarte tare, ca poveștile cu insecte, dragoni sau Feți Frumoși să nu dispară niciodată. Și cred că atâta vreme cât ne vom crește copiii cu ele, vor dăinui mereu. Aș putea spune că este ca un fel de moștenire pe care ar trebui să le-o lăsăm copiilor și nepoților noștri.
Domeniul horror nu m-a atras niciodată, așa că nu aș putea spune multe despre asta, însă nu se știe niciodată cum vor evolua lucrurile, așa că voi lăsa totuși o portiță dechisă acestui domeniu.
Sunt pentru fantasy în rândurile adolescenților, atâta vreme cât se face diferența între realitate și domeniul fantastic. Aici cred că ține de fiecare individ în parte.
Ce personaje au mai multă „priză” în 2018?
Am observat că au apărut foarte multe povești educative, având ca personaje atât copii cât și insecte și animale, lucru care mă încântă foarte tare. Vampirii au fost ușor detronați, nu că aș avea ceva împotriva lor, însă eu sunt mai pro natură.
Cartea ta are multe ilustrații și desene. Cât de importantă este prezenţa imaginii față de povestirea în sine?
Cred că imaginea contează în proporție de 60%.
Desenul și mai ales culoarea ne captează în primul și primul rând atenția. Și trebuie să atragă atât părinți cât și copii. Părinții sunt cei care achiziționează cartea, deci trebuie să fie și ei încântați și atrași de ceea ce văd.
Dacă ar trebui să folosești trei adjective pentru a descrie cartea ta, care ar fi acestea?
Amuzantă. Colorată. Veselă.
Ce caracteristici ar trebuie să îndeplinească un autor de cărți pentru copii?
Cred că cel mai important este să aibă o imaginație bogată și multă răbdare. Și dorința crescândă de a crea lumi și situații posibile și imposibile.
Ești legată doar de spaţii și personaje imaginare sau preferi și situații/ personaje reale?
Prefer personajele și spațiile imaginare deoarece mă pierd și eu în ele și mă relaxează foarte mult. Însă îmi plac și cele reale, chiar am început să exersez deja pe partea aceasta.
Ai noi proiecte? Scrii vreo carte nouă? Ne poți anticipa ceva?
Am două proiecte noi. O poveste pentru copii, ceva mai lungă decât „Povestiri din curcubeu”, care se numește „Dragonul Coamă Aurie” și care va apărea tot la Editura Sonia, la anul.
Și mai am în lucru o altă poveste, „Puiul de Lună”.
Un consiliu de lectură pentru cei mici?
Citiți cu drag, cu inima deschisă și astfel, lumi și personaje minunate vi se vor arăta!
Mulțumesc pentru interviu!
Sursa foto: portret / arhiva personală a autoarei
Ilustrații: ©Oana Ispir
Autoare de cărți pentru copii, (volumul de debut, Povestiri din Curcubeu, din toamnă, la Editura Sonia), Alina Veronica Ilie s-a născut în 1981 în București. A absolvit ASE-ul cu specializare în Afaceri Internaționale. Lucrează de șaisprezece ani în aceeași multinațională, din domeniul transporturilor maritime. Pusă pe glume și cu imaginație bogată, și-a încântat mereu prietenii, cunoștințele și, mai ales, pe copii acestora cu poveștile inventate de ea. Până când, fiul ei, Ștefan, i-a dat o super idee: să publice povestea lui preferată.
