„A Fantastic Woman” de Sebastian Lelio (2017)

Una Mujer Fantástica” în titlul original, este un regizat de , care a primit anul acesta Oscarul pentru cel mai bun străin. Și chiar dacă uneori sunt reticent față de premiile Academiei,  la pelicula asta nici nu știu de unde să încep cu laudele.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

                Este povestea unei femei transexuale care are o relație cu un bărbat mai în vârstă, Orlando, interpretat de Francisco Reyes. O relație matură și asumată, care însă are un sfârșit tragic când bărbatul moare pe neașteptate, iar Marina, personajul Danielei Varga, începe o luptă pe toate planurile cu ceilalți membri ai familiei lui Orlando, dar și cu o societate ignorantă care nu este pregătită să o accepte pe deplin pentru cine este.

Cu doi aliați, sora sa și Gabo, fratele lui Orlando care o respectă și care îi susține drepturile, Marina se redescoperă prin ochii acestora și se redefinește ca o femeie puternică, practic singura opțiune de a ieși cu capul sus într-o lume care o interzice cu fiecare ocazie. De la insistențele familiei ca ea să nu se prezinte la înmormântare, până la graba cu care aceștia o deposedează de toate lucrurile pe care le-a avut împreună cu partenerul său într-o încercare disperată de a o înlătura cât mai rapid din istoria familiei, Marina își face un scop din recuperarea câinelui, singura prezență vie care îi aduce aminte de Orlando.

Pe tot parcursul filmului, Orlando o ghidează pe Marina, apărându-i în momente și situații dificile, ca o amintire a faptului că trebuie să-și găsească calea, că trebuie să ducă la bun sfârșit tot ce are de făcut, deși pășește împotriva unui vânt puternic din față, o metaforă pe care o regăsim și vizual într-o scenă de o frumusețe poetică.

Marina este un portret perfect, interpretat magistral de – la rândul ei, o femeie transexuală. Atât profunzimea înțelegerii rolului de către Varga, cât și măsura exactă în care presară emoție în , conturează un rol perfect, credibil și lipsit de exagerări, o pasăre rară atunci când vorbim de roluri care se leagă de categorii sociale vulnerabile. Este un personaj mai degrabă rece în relațiile interpersonale, dar care își arată sensibilitățile în particular, iar cadrele puse în paralel de Lelio vorbesc cel mai bine despre această dualitate. În extremele filmului regăsim o Marina îngenunchiată de durere și frustrare, plângând într-o toaletă după moartea lui Orlando, și, tot în genunchi, dar într-o poziție de forță – pe capota mașinii familiei lui Orlando, cerându-și drepturile față de aceștia.

Vizual, filmul este superb, cu accente dark-glam, cu scene care-ți taie respirația, cu o tensiune pe care o simți mereu plutind și care pare că nu mai explodează, cu atenție și grijă față de personaj și privitor, un film în care sexul este fond și nu formă, o întrebare sau cine știe, un răspuns pe care te provoacă să ți-l dai atunci când în locul sexului apare o oglindă.

E un film tulburător pentru epoca modernă, o perspectivă fidelă dar tristă asupra felului în care-i facem pe cei de lângă noi să se simtă atunci când nu sunt la fel ca noi, în care accentele de ură pot apărea în orice moment, iar o persoană trans știe aceste lucruri și trebuie să stea în gardă în fiecare clipă. E un film care te face să simți cât de obositor este acest lucru și care îți dă de înțeles că, în acest context, orice mică victorie poate părea la fel de înălțătoare ca un recital de operă pe o scenă celebră.


Scenariu: Sebastián Lelio, Gonzalo Maza

Roluri: Daniela Vega, Francisco Reyes, Luis Gnecco


surse: IMDB.com, Youtube.com

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Traian Stanciu

Traian Stanciu
A fost partener la un butic de creație vreo 10 ani, este vice-președinte al asociației care produce Revista de Povestiri, este foarte interesat de drepturile omului, joacă de 9 ani același joc, încearcă să termine de scris o carte și este rr-it. Face cronică de film pe pagina sa de FB: https://www.facebook.com/130min/.