Săptămâna TIFF. Evenimente interesante

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac vine la cu cel mai nou film al său. Safari va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film. Profesioniști din lumea cinematografiei vor susține masterclass-uri cu intrare liberă, iar primele nume confirmate la Lounge vor răspunde curiozităților cinefililor, în fiecare zi, de la ora 17:00.

,,Dacă reușesc să fac oamenii să râdă la filmele mele, dar hohotele de râs li se vor opri în gât în următorul moment, asta o să mă facă fericit’’, spune regizorul. Descris ca fiind cinic, provocator și pesimist, Ulrich Seidl este unul dintre cei mai premiați cineaști europeni. Filmele lui, proiectate de-a lungul anilor la TIFF, se plasează la granița dintre ficțiune şi documentar, îmbinând în distribuții nume consacrate și actori amatori. Mediumetrajul Balul/ Der Ball (1982) i-a adus excluderea din Universitatea de Muzică și Arte Plastice din Viena, dar a marcat și primul său succes. În 2001 a fost recompensat cu Marele premiu al Juriului de la Veneția, pentru Zile de câine/ Dog Days, iar în 2003 Iisuse, tu știi / Jesus, You Know a fost desemnat Cel mai bun documentar la Karlovy Vary. Import/Export (2007) i-a adus notorietate pe plan internațional.

Trilogia Paradise a fost lansată la Cannes (Paradise: Love, 2012), Veneția (Paradise: Faith, 2012) și Berlin (Paradise: Hope, 2013) și i-a adus o serie nouă de premii. În pivniță/ In the Basement a fost selectat, de asemenea, la Cannes. Prezentat în premieră la TIFF, în secțiunea Fără Limită, controversatul Safari urmărește partidele absurde de vânătoare în Africa ale turiștilor nemți și austrieci care își pândesc prada, trag, plâng de entuziasm și se pozează cu animalele ucise, dezvăluind o latură a ființei umane, pe cât de întunecată, pe atât de reală. Despre cum au decurs filmările, va povesti la TIFF. Safari va fi distribuit în România de Transilvania Film.

**

Directorul de imagine va susține un masterclass cu intrare liberă marți, pe 6 iunie, de la ora 10:00, la Sapienția (Calea Turzii, nr. 4), după proiecția filmului său, Baloane de săpun (1982). Lumea pitorească inspirată de opera lui Fănuș Neagu a trecut prin nenumărate ședințe de cenzură, însă pelicula a fost recuperată parțial și va rămâne unul dintre cele mai nedreptățite filme românești ale epocii. Cunoscut pentru experiența sa ca operator, cineastul a semnat imaginea clasicului Nunta de piatră (1973) și a predat operatoria la Sydney.

**

Joi, pe 8 iunie, de la ora 11:00, producătorul britanic Steve Matthews va susține un masterclass în cadrul TIFF Industry (Piața Ștefan cel Mare, nr. 18) despre ce presupune munca unui scenarist și despre rolul canalelor de film pe piața europeană de televiziune. Producător executiv HBO Europa cu o experiență de peste 20 de ani, el lucrează în prezent cu echipele de dezvoltare ale producțiilor originale HBO din Polonia, Ungaria, Cehia și România.

**

După un prim week-end cu un număr record de spectatori în Piața Unirii, la deschidere, și la Castelul Banffy, la cine-concertul Metropolis, cinefilii gurmanzi sunt invitați să experimenteze Film Food, pe 5, 6 și 7 iunie. De la 18:30, poveștile culinare vor fi proiectate la Cercul Militar și vor fi urmate de cinele pregătite la restaurantul Bricks, de la ora 20:15, de cei mai populari chefi din România: Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Umorul autohton și situațiile absurde din documentarul Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu) vor amuza publicul marți, 6 iunie, de la 21.45, în Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha. Miercuri, pe 7 iunie, de la 21.45, Povestea iubirii se întoarce în satul Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări, pentru o seară dedicată echipei și sătenilor care s-au implicat în producție.

Biletele se pot cumpăra de pe www.biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017, disponibilă în App Store și Google Store.

 

Foto: Marius Maris

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2861