Când credeți că aveți o noapte pe dos, Teatrul de Artă vă poate oferi antidotul. Azi vă povestesc despre O noapte pe dos, piesa lui Xavier Durringer jucată de Marcela Motoc și George Constantinescu, în regia lui Tudor Țepeneag. Nu vă speriați, afișul este mult mai puternic, întunecat și vulgar decât reprezentația.
Lola este prostituată. Nici prea frumoasă, dar nici urâtă, nu prea vulgară, nu prea tânără. Jan este un client prostuț, sau virgin, sau frigid sau psihopat. Camera de lucru este drăguță, un pic cam confortabilă, cam luminoasă și aerisită (asta din experiența mea cinematografică și din așteptările create de afiș). Se întâmplă că Jan nu are chef de sex, dar nici să plece, așa că între cei doi pornește un joc, hai!, dar mai stai!, în care vorbesc calm și țipă, în reprize. Se aduce în discuție fata Lolei, adresa ei, o fotografie pierdută și ceva așteptare pentru miezul nopții. Un tort, un cuțit, o canapea roz (simbol falic, singurul pe care l-am identificat în tot decorul) și o noptieră pentru banii de după.
Piesa este, ca mesaj, aproape goală. Oamenii ăștia nu se îndrăgostesc, nu se omoară, nu se formează nicio legătură puternică între ei, de niciun fel. Psihopatul pare că e doar un singuratic altruist și se pierde din vedere faptul că a furat o geantă și că a urmărit-o pe Lola o vreme. Lola suferă dar nu prea, e singură dar nu însingurată, are răbdare cât o mamă începătoare și nicidecum ca prostituata experimentată care se vrea a fi. Discursul este plictisitor, cu mici excepții – câteva jocuri de cuvinte, vorbe de duh sau ironii. Povestea nu-i nici comică, nici prea dramatică, nici șocantă; e o poveste de om încercat de viață, dar nu schimbat fundamental. Lipsește motivația personajelor pentru ceea ce fac, raționalitatea (sau, măcar, iraționalitatea) faptelor și vorbelor.
Într-o astfel de piesă, pe care eu o percep destul de aridă, mi-e complicat să înțeleg performanța actorilor. Nu de alta, dar nu știu dacă piesa le-a determinat jocul actoricesc sau invers și, deci, dacă au jucat perfect sau mai puțin decât mediocru. Poveștii îi lipsește muzica, cu excepția unor momente cântate de Jan (care-l conturează și mai mult ca nebunul ce se dovedește a nu fi) și a strigătelor extaziate ale unei spanioloaice, simbolizând trecerea timpului, efemeritatea vieții sau ceva profund – s-ar putea, totuși, să suprainterpretez.
Vă spuneam la început că v-ar merge piesa asta, dacă viața voastră pare cu susu-n jos. E atât de calmă, necomplicată și neobositoare încât s-ar putea să vă relaxeze, să vă facă să tratați propriile dileme detașat, la fel cum un stalker este transformat, firesc, în om de bine.
O noapte pe dos, Teatrul de Artă București
de Xavier Durringer
Cu: Marcela Motoc și George Constantinescu
Traducerea: Marcela Motoc
Regia: Tudor Țepeneag
Scenografia: MC Ranin
Durată: 1h20
Preț orientativ: 32 lei
*foto: mystage.ro