„La un metru de tine”

La un metru de tine se poate afla cineva drag, imaginația, încrederea sau lumea întreagă. Și, mai mult decât atât, acel metru se poate transforma din piedică în unealtă. Asta ne învață noua piesă a Teatrului Ion Creangă, în regia și cu scenariul lui .

Cred că nu vă povestim suficient de des cât de frumos înfloresc teatrele pentru copii imaginația spectatorilor săi. La un metru de tine este un nou spectacol non-verbal pentru copiii între 2 și 5 ani (varianta oficială; eu aș spune că este pentru adulți la fel de mult ca pentru copii) realizat de împreună cu – Testoni Ragazzi. Un mic poem nonverbal, cum spun organizatorii, despre limite și curaj, despre încredere și creativitate.

O fetiță (Mădălina Dorobanțu), închisă în pătrățelul ei alb, fricoasă și fără prea multe lucruri care să-i țină companie, se întâlnește cu un bărbat (Tudor Morar) care o învață să găsească frumosul în nimicul din jurul ei. Ea este mică, poartă haine nepotrivite pentru ea, neîngrijite și mari, și are gesturi bruște, agitate. El este înalt și elegant, calm și cu mișcări aproape muzicale. Ea se învârte în pătratul ei și-l închide perfect de fiecare dată când granițele acestuia se mișcă. El, cu aer de tată ori bunic, vrea să o scoată din lumea ei mică, lucru pe care-l și reușește. O învață apoi să danseze și să transforme granițele (care n-o lăsau să crească) în elemente ale bucuriei și libertății.

Granițele și, de altfel, toate obiectele folosite, sunt formate din metri de tâmplărie albi, care creează perspective și drumuri, cai de jucărie, umbrele și valuri, baloane și ferestre de privit lumea. Lumea pătrată și colțuroasă (spațiul de locuit și o fereastră, singura prin care fata avea curaj să privească în afară) devine vie, flexibilă și prietenoasă, utilizabilă odată cu apariția bărbatului care o remarcă. Umbrele sunt reprezentări ale evoluției în timp și povestesc despre importanța celorlalți în viața noastră în funcție de cât de aproape ne sunt: când bărbatul este absent (deci departe de fată), ea se percepe pe sine mare, înaltă și se confundă cu el. Mai apoi, după ce bărbatul simte că prezența lui și-a atins menirea, se depărtează din nou de ea și devine mic, mai mic decât fată în reprezentarea pe care o capătă.

Mădălina Dorobanțu joacă sentimentele într-un fel viu, pașii fetei au ecoul omului care prinde curaj, iar zâmbetele și gesturile au puterea celui care înțelege. Tudor Morar poartă, pe scenă, atitudinea celui superior și bine-intenționat și își joacă personajul chiar așa, fără stângâciile fetei. Sunt convinsă că cealaltă distribuție (Andra Mirescu și Alexandru Ștefănescu) dă alte subtilități rolurilor, la fel de cuprinzătoare și minunate ca cele pe care le-am urmărit eu.

E o piesă din care fiecare vârstă de copil (de la 2 la 90 de ani) prinde alte înțelesuri, despre cum noi dăm sens spațiului și celor din jurul nostru, despre cum orice poate deveni jucărie sau ajutor. Presimt că, după ce veți vedea piesa asta, veți vrea să vedeți ce altceva mai pune în scenă !

Scenariu și regie – , – Testoni Ragazzi (Italia)
Mișcare scenică –
Distribuția:
Andra Mirescu / Mădălina Dorobanțu
Alex Ștefănescu / Tudor Morar

Durata: 30 min
Spectacolul se joacă la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă și este recomandat copiilor între 2 și 5 ani.

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 96