Corp străin în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă PREMIERA spectacolului CORP STRĂIN – Scenariu colectiv

 

Corp străin porneşte de la istoriile personale şi de familie ale echipei de creaţie a spectacolului legate de identitate, migraţie şi război.  Artistele şi artiştii implicaţi împărtăşesc experienţe personale, documentează poveştile de viaţă ale rudelor lor şi investighează mecanismele care generează experienţe de „corpuri străine”. În funcţie de context, fiecare poveste de viaţă are propriile particularităţi şi ne provoacă să regândim permanent identitatea şi condiţia „străinei” şi „străinului”.

Spectacolul îşi propune susţinerea unui discurs solidar şi empatic în legătură cu fenomenul migraţiei şi refugiului şi o analiză critică a structurilor socio-economice care conduc la amploarea fenomenului migraţiei şi construcţiei „străinului” în contextul geo-politic din prezent, dar şi istoric.

,,Scenariul spectacolului s-a construit treptat, plecând de la istoriile noastre personale, care au în centru experienţa de „străin” sau „străină”. Fiind o echipă destul de diversă din punct de vedere al provenienţei etnico-religioase, am pus cap la cap perspective diferite asupra migraţiei şi construcţiei „străinului”. Am povestit şi ne-am ascultat reciproc experienţele legate de migraţie şi înstrăinare. Am discutat şi intervievat persoane din familiile noastre, dintre care cu unele am vorbit pentru prima dată despre experienţe extrem de dureroase legate de migraţie – de la deportare până la exploatarea prin muncă neplătită. Am citit, ne-am informat reciproc, ne-am nuanţat perspectivele politice şi grilele de interpretare, am dezbătut împreună, încercând să ajungem cât mai adânc la resorturile acestor fenomene. Iar din materialul enorm rezultat, am început să construim, uşor-uşor scenariul. Spectacolul este rezultatul acestui demers colectiv. Nu ne propunem un demers exhaustiv, cât mai degrabă o multitudine de perspective complementare asupra experienţei migraţiei şi condiţiei „corpurilor străine”. (David Schwartz)

Scenografia: MIȘA DUMITRIU

Artist asociat: IOANA FLOREA

Muzica: SORIN ANTONIE, JUAN NEGRETTI, MIHAI PREJBAN, FERAS SARMINI

Regia:

Distribuţia: IOLANDA COVACI, ALEXANDRA FASOLĂ, ANKA LEVANA,

ALICE MONICA MARINESCU, FATMA MOHAMED, KATIA PASCARIU

PREMIERA OFICIALĂ:

5, 6, 7 martie, ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat 

 

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Andreea Tănase

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.