Artificiile de la Teatrul de Comedie

Unul dintre cadourile mele de sărbători a fost piesa , jucată la sala nouă a Teatrului de Comedie într-o duminică seară. Ca o trecere prin timp, cu toate bune și rele ale ei, piesa s-a potrivit peste recapitulările de sezon și se va potrivi la fel de bine pentru cei care vreți s-o vedeți la începutul lunii ianuarie.

Ema (Cristina Drăghici) și Dan (Silviu Debu) pleacă la munte, să petreacă împreună Revelionul. Nu au rezervare decât la un oarecare hostel, nu au prieteni care să-i aștepte. Doar ceva cafea, două sandwich-uri și multe amintiri și întâmplări neterminate. Inițial, pare că sunt la începutul relației. Pe parcurs, înțelegi că sunt la începutul re-relației, adică și-au luat timp pentru ei în ciuda faptului că amândoi sunt așteptați de alți parteneri. Pe toată durata piesei i-aș fi luat de braț să-i întreb de ce – întâlnirea nu iese bine, amintirile nu sunt dintre cele mai fericite, petrecerea nu e reușită și tot ce se întâmplă până la final e o îngrămădeală de furii și frustrări aruncate asupra celuilalt.

Discuția din mașină și, apoi, din bar, e ruptă de secvențe din trecutul lor comun. Acum șase ani, acum un an, acum cinci luni, fără a respecta cronologia, cum, de altfel, nici mintea nu are vreo logică temporală când scormonește după amintiri. Ideile de redecorare cu romanțe prin IKEA și planurile de nuntă cu dansuri și glume fac parte din momentele frumoase, în care planetele se aliniază și totul e așa cum trebuie, în care cei doi sunt jumătăți care se îmbină perfect și incontestabil. Alte secvențe sunt mai puțin fericite și devin subiect de conversație (aproape ceartă) în prezent, la mii de sentimente distanță și prea puține detalii păstrate pentru a fi dezbătute.

Inevitabil, povestea pică în clișeu, în istorisirile de vineri seară de pe Happy TV, în care ea renunță la ideea unui copil din cauza unei dispute, iar el o face pe cealaltă să renunțe la un copil, visând la viața de familie firească. Mă intrigă, totuși, mențiunea autoarei textului, că e inspirat din fapte reale. Dacă e adevărat (și am toate motivele să cred că e), atunci piesa este dovada incontestabilă a repetitivității vieților noastre, a faptului că, dacă încerci să reduci o existență la două ore de scenariu de teatru, pierzi detaliile care individualizau experiența și care te scoteau din clișeu. Astfel, probabil că viața oricăruia dintre noi se înscrie într-un clișeu din momentul în care este povestită unui outsider.

Fascinantă este, din punctul meu de vedere, o secvență prinsă în piesă de spiritul antropologic al autoarei. Pe drum spre munte începe să ningă și, mai mult decât atât, ca într-o vrajă, protagoniștii sunt înconjurați de dansatori cu măști populare. Într-un dans asemănător cu ceea ce am numi dans tribal, îmbrăcați în haine noi dar neutre (colanți și bluze simple) și purtând măștile care-i transformă în simboluri, dansatorii ritualici o vrăjesc mai ușor pe femeie să iasă din mașină decât pe bărbat. Sunt aici o mulțime de semnificații: dorința de a readuce la viață tradiții, de a le reinventa fără a le mai ști sensul; amestecul frivol dintre trecut și prezent; femeile care sunt, în mod tradițional, mai legate de lumea vrăjilor și de superstiții decât bărbații, la fel cum tot ele sunt mai legate de intuiție și arte, mai sentimentale și creative decât partenerii lor. Dacă nu pentru altceva, atunci măcar pentru secvența asta și discuția întreagă de după, merită să vedeți piesa Artificii.

Decorul se mișcă și își schimbă culorile. Globuri atârnate sunt instalații, zăpadă, semnalizare și ce mai vreți voi, devin mese și leagăne, urcă și coboară după bunul plac al amintirilor. Mașina este masă de bucătărie și bar sau, mai bine zis, loc de teleportat înainte și înapoi în timp. Timpul însuși devine recuzită pentru degustarea de prăjituri sau noptieră, de parcă impresia trecerii lui se imprimă în mobilă, în obiecte și în culori și devine parte din ele, din tine. Muzica se leagă sau mai puțin, dar sunt convinsă că are valoare sentimentală și, recunosc, sună bine. Protagoniștii joacă firesc (indiferent dacă acest firesc înseamnă absurd față de ce am considera noi „normal”), iar personajele secundare, jucate de aceiași trei oameni, creează un contrast puternic la drama pe care cei doi iubiți o dezbat.

Textul piesei Artificii este scris pe baza unui scenariu dezvoltat în cadrul atelierelor Scrie despre tine. Până la următoarea reprezentație de pe 8 ianuarie, veți fi trecut prin cel puțin o ceartă în cuplu. Nu promit, dar e foarte posibil ca piesa asta, care ne reprezintă pe toți, așa buni și răi și ciudați cum suntem, să vă ajute să vă lămuriți propriile clișee.

ARTIFICII
de
regia
Distribuția:
Ema – Cristina Drăghici
Dan – Silviu Debu
Luca, Chelnerul, Client Ikea, Colindător – Alexandru Iordache
Ingrid, Clientă / Cântăreață bar, Clientă Ikea, Colindător – Călina Epuran
Ingrid, Cântăreață bar, Clientă IKEA, Colindător – Cosmina Soare
Wedding planner, Clientă bar, Angajat Ikea, Colindător – Doina Teodoru.

Durata: 1h 50 m
Preț: 22 lei

*foto: Teatrul de Comedie, Adi Bulboacă

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andra Pavel

Andra Pavel
Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.