„Meteorul” și „Punctul orb”, pe scena FNT

Duminica mea la s-a lăsat cu pierderi de vieți omenești. Pe scenă adică. Întâmplător, s-au potrivit ieri două spectacole fascinante, aparent absurde, tragi-comice și profund apăsătoare despre viață, moarte și sensul existenței.

Teatrul Național a găzduit, aseară, Meteorul¸ piesă a lui , adusă de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și regizată de Mihai Măniuțiu. Schwitter (), laureat al Premiului Nobel pentru literatură, moare. Adică tot moare de vreun an, cum oftează el într-un timp, doar că, de data asta, un oarecare doctor din clinica în care era internat declară decesul. Presa vuiește, în timp ce artistul ajunge în mansarda turnului cu ceas în care și-a petrecut tinerețea, ca să poată muri acolo unde a început totul. Hugo și Augusta, locuitorii actuali ai aparamentului, sunt onorați de vizita scriitorului și nu sunt prea surprinși de învierea acestuia. Pe rând, apar portarul, proprietarul clădirii, editorul, fiul, soția, soacra, fiecare încercând să înțeleagă de ce e Schwitter încă viu.

Pare că scriitorul e nemuritor. Își creează numeroase contexte pentru a putea muri, mută mobilă, trage draperii, aprinde sau stinge lumânări, având constant sentimentul că i-a sunat ceasul (ironia face ca ceasul din turn să sune la fiecare jumătate de oră…). De fiecare dată, însă, se ridică revigorat, ca un om care e odihnit dar tot încearcă să mai adoarmă. I se aduc coroane de flori și cei mai mulți îl caută pentru banii pe care-i câștigase, bani pe care îi arde înainte de toate, împreună cu manuscrisele care ar fi adus editorului o afacere bună. Rând pe rând, toți cei din jurul său mor, lăsându-l pe el viu (deși se voia mort) într-o lume a celor morți (care ar fi trebuit să rămână vii). Existența lui e o ciudățenie care sfidează legile biologicului, însă pe care nu o pune nimeni la îndoială ca atare, ci doar prin prisma a ceea ce moartea lui reprezintă. Schwitter este mai valoros pentru ceilalți prin moarte decât prin viață, motiv pentru care toți încep să-i dorească fățiș moartea.

meteorul2Decorul e același, dar se tot mișcă roți de ceas, draperii, picturi teribile de corpuri – prevestire a tuturor morților care vor ajunge în mansardă. Lumânările fac toată piesa intimă, transformând niște necunoscuți în prieteni care-și mărturisesc infidelități – ce mai are un mort de pierdut? Femeile sunt inferioare numeric și sunt fie tinere și ușuratice, fie bătrâne, grase și bolnave. Trupa dintr-un colț este integrată în scenariu și interacționează cu protagonistul, acompaniază ironic piesa, iar solista (Dana Borteanu) este reprezentarea Morții care nu-l ia. Toată piesa e de-un comic macabru, având în vedere că cel mai viu dintre toți e considerat de vreo trei ori mort, cu coroane, lumânări și lacrimi false. Pe jumătate comic, pe jumătate tragic, spectacolul evidențiază efemeritatea individului și conturează o realitate crudă, în care omul există atât cât e în viață, amintirea lui fiind mult mai puțin importantă decât averea pe care o lasă în urmă.

blind-spot_afisDespre o altă parte neplăcută a vieții vorbește și Punctul orb, scrisă de și regizată de Radu Afrim pentru Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Niki () este o văduvă tânără, care a găsit ca metodă de supraviețuire imaginația, astfel că și-l imaginează pe soțul ei încă acolo, deși tăcut și distant, și spune tuturor că acesta este plecat într-o călătorie și trebuie să se întoarcă. Cere concediu de refacere de la serviciu și, curând, e concediată, apoi încearcă să depășească starea în care se află printr-o sumă de activități care nu-i par confortabile: stă de vorbă cu femeia care vinde șervețele la semafor, interacționează cu străini pe stradă, intră în baruri dubioase și bea cu golanii, are tot felul de aventuri sexuale. Nimic, însă, nu o face să depășească dorința de a-și revedea soțul.

blind-spot1Punctul orb și sinele ascuns sunt concepte care ne fac să fim străini de noi, ambele incluse într-un fel sau altul în piesă. Niki îi explică soțului ei ceea ce el nu știe despre sine, că e mort, însă n-are cum ști ea despre ea că e pe margine de prăpastie și că toți știu despre ea că e aproape fantomă. Radu Afrim ne confruntă cu punctul nostru orb. Tentați de prezentările piesei, probabil că mulți pierdem istoria femeii care vinde șervețele (Clara Flores), singura poveste, din punctul meu de vedere, completă din spectacol. Despre ea știm cum a ajuns acolo, de ce, unde este restul familiei; tot ea e singura care-și permite luxul omului sărac de a urmări oamenii, de a înțelege sensul lumii și de a-și pune întrebări existențiale: Unde se duc toate mașinile astea? Eu cred că șoferii sunt doar șoferi, trăiesc, îmbătrânesc și mor la volan. Ea ridică o mulțime de probleme care nouă, în agitația cotidianului, ne scapă, despre cum sunt tratați oamenii săraci, cum reușesc să supraviețuiască, cum se simte superioritatea celor cu haine curate. Piesa este ca o bucată, ruptă, din realitatea unui colț de stradă, pe care e complicat să o înțelegi dacă nu îți iei timp să accepți că toate personajele sunt simboluri, măști ale celor din jur, indiferent de locul sau timpul în care ne aflăm.

Aș zice că a fost tristă duminica mea la teatru, cu atâtea morți pe scenă, când, de fapt, am sufletul bogat și-mi trece prin minte tot ce-am văzut zilele astea. se întâmplă toată această săptămână și aveți o mulțime de spectacole din care să alegeți. Ne vedem la teatru!

Meteorul

de
Regia:
Scenografia: Adrian Damian
Produs de: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara
Durata: 2h fără pauză
Spectacol cu traducere în limba engleză

Punctul orb

de
Regia şi universul sonor: Radu Afrim
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Claudia Castrase
Produs de: Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti
Durata: 1h 45 min fără pauză
Spectacol cu traducere în limba engleză
Nerecomandat persoanelor sub 14 ani

*foto: FNT, mystage

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andra Pavel

Andra Pavel
A urmat studii de sociologie politică și antropologie la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București, iar acum lucrează în cercetare de piață. Când fuge din cotidian, o găsiți în echipa de organizare a unor evenimente culturale sau împreuna cu voluntari din ONG-urile în care a crescut.