Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half

În ultima vreme am dat de piese-manifest prin teatrele din București. Se prea poate să le fi găsit eu doar pe-astea. Până una alta, azi vă povestesc despre and the Angry Inch: The Missing Half, de la teatrul , o piesă despre sexualitate ca influență socială.

hedwig and the missing half afisPiesa, jucată în premieră vineri (13 mai) la centrul , are la bază un musical-rock de-al lui John Cameron Mitchell și e semnată ca spectacol de . () este un punk-rocker transexual, un bărbat îmbrăcat în sumare haine de femeie și purtând mai multe peruci de-a lungul reprezentației. Povestea începe ca un concert, dar se transformă repede într-o confesiune de-o oră și jumătate a protagonistului despre viața sa și a unui fost iubit care se folosește de compoziții furate. Hedwig descoperă din adolescență cam ce înseamnă să fii homosexual, pentru ca apoi să-și dea seama că el se simte mai mult femeie decât bărbat. Pentru a putea pleca din Berlinul de Est, el acceptă o operație de schimbare de sex, ca pregătire pentru o nuntă cu un bărbat cu grad din armată care îi promite vestul cel liber al lumii.

„The missing half” se referă la povestea despre copiii lipiți care au fost rupți și care-și caută toată viața jumătatea, întregirea, ca metaforă a iubirii – copiii soarelui sunt doi bărbați, ai pământului două femei, iar copiii lunii sunt un bărbat și o femeie. Dacă are sens ce zic până acum, mă bucur că am reușit să găsesc firul logic în cele 3 zile de când am văzut piesa. Din acest punct, mi-e complicat să mai explic. Apar și dispar niște iubiți, mai tineri sau mai experimentați, care se îndrăgostesc de imaginea feminină a lui Hedwig și se sperie de adevăr sau care, din contră, pare că-l acceptă cu totul. Răzvan joacă personajele masculine și, uneori, pe mama lui Hedwig. Trei băieți (Ștefan Mustață, Alexandru Pop și Adrian Cotoară) se ocupă, live, de fundalul sonor și au și ei rol de personaje, câteodată, în scurte interacțiuni cu protagoniștii. Piesa are numeroase fragmente muzicale, toate în limba engleză, făcând reprezentația inabordabilă pentru cei care nu știu engleza și chiar și pentru cei care o știu – experiența de muzică punk-rock live în limba engleză seamănă cu Cristi Minculescu pe-o scenă din provincie.

Să lăsăm un moment la o parte faptul că avem reprezentarea unui transsexual și să considerăm că Hedwig este și rămâne bărbat: un puști care stă cu mama lui și are puține experiențe sexuale reușește să plece din țara cea asupritoare prin căsătoria cu o femeie cu rang. Pentru asta, are nevoie de câteva modificări estetice, cărora se supune fără prea multe comentarii. După o vreme în noua lume și diferite femei care se îndrăgostesc de el, devine celebru, dar în continuare naiv și victimă a unui furt intelectual din partea unei iubite care se folosește de cântecele lui pentru a deveni ea celebră. Dacă nu vă place, schimbați genul: Hedwig e o fată devenită femeie. Nimic spectaculos, nu? Oh, dar stați! Avem un transsexual…

hedwig pers susține, în prezentarea din online a piesei, că ea nu are, de fapt, un mesaj social, ci spune doar că lumea e imperfectă și trebuie sensibilizată în fața tuturor felurilor de iubire. Ei bine, din partea mea, tocmai asta îi dă mesajul social. Hedwig își povestește cu naturalețe viața, care e, totuși, una atipică și ciudată – scene sexuale, schimbarea de sex, cererea în căsătorie a unui bărbat pentru un bărbat și alte minuni care sunt deseori tabu. Impresia lăsată este că, prin această încercare de firesc, se vrea normalizarea acestui gen de persoane și modificarea reacțiilor față de ele. Normalizare ce nu este un lucru rău, desigur, dar pentru care nu știu dacă era neapărat nevoie de suprasaturarea elementelor sexuale.

Cu toate astea, nu trebuie minimalizată performanța actoricească. Krem e destul de rezervat în acțiuni și gesturi (ca și cum nu prea înțelege personajele pe care le joacă), dar pot considera asta ca încercare de a nu eclipsa importanța lui Hedwig, la care se adaugă ideea că toată povestea este din perspectiva transsexualului, care remodelează (involuntar) realitatea și estompează trăsăturile celorlalți. Istvan poartă firesc fuste, mănuși femeiești, peruci, machiaj grămadă, are gesturi, aspirații și percepții ale realității atribuite în general feminității. Muzica te face să bați din picior, deși nu prea o înțelegi, iar schimbările de lumină sunt corespondente vorbelor, fără a produce un surprinzător efect stilistic. Am apreciat interacțiunea lui Hedwig cu spectatorii – pe lângă replicile din scenariu cărora le-a găsit oameni din public, Istvan a adaptat discursul la prezența unui minor în sală (lăsați-mă să fiu naivă și să cred că nu se știa de dinainte de existența puștiului și, deci, toată povestea nu a fost regizată).

Adunate toate, piesa e una complicat de digerat pentru un conservator. „Sexul e biologic, dar genul e cultural” spune Hedwig într-un moment. Totuși, sexul nu-i iubire, cum nici pasiunea nu e atașament. Rămâne de văzut cum vă place vouă această piesă despre o viață care ar fi fost complet banală dacă nu era la mijloc un transsexual.

După scenariul de musical-rock semnat de John Cameron Mitchell.
Adaptare muzicală și reorchestrare : Ștefan Mustață, Alexandru Pop
Cu : și Răzvan
Muzică live : Ștefan Mustață, Alexandru Pop și Adrian Cotoară.
Vocal & Music coach: Ghighi Eftimie
Un spectacol de Iris Spiridon

Foto: Point

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 104