Demonii vin în diferite forme și culori. Când sunt deghizați în oameni, sunt și mai greu de recunoscut și, mai mult, sunt mai greu de ținut la distanță. Asta spune, de fapt, Teibale prin povestea ei.
Teibale și demonul ei, văzută vineri (24 aprilie) la Teatrul Bulandra, e cea mai îndrăzneață piesă la care am fost spectator, sub semnătura Teatrului Evreiesc de Stat. Teibale (Alexandra Fasolă) e o femeie singură, dorită de la distanță de un bărbat pentru care ea nu are niciun sentiment. Un demon alb (Mircea Dragoman) îi intră în casă și o posedă, reușind să o îndrăgostească sau, mai bine zis, să o vrăjească. Femeia îl dorește din ce în ce mai puternic și, în absența lui, îl minte pe rabin și ajunge la nebunie. Conștient că nu o poate avea la nesfârșit, demonul o convinge că menirea ei e să se căsătorească cu acel bărbat care o visează. În final, totul se dovedește a fi o farsă, un joc periculos al unor măști.
Decorul, simplu, se modifică și capătă sensuri în funcție de jocul actorilor. Jumătatea de ceas din fundal e folosită inițial ca loc de citit, pentru ca apoi să fie dulap cu haine sau sertar pentru alte ceasuri deșteptătoare și pălării, din care Teibale, într-un moment de tăcere resemnată, face martorii căsătoriei ei. Apoi, costumația transmite alte mesaje. Sunt momente în care demonul, încornorat, e singurul îmbrăcat în alb. Alte momente în care amândoi sunt albi. Iar la nuntă, Teibale e singura în culoarea purității – o puritate falsă, jucată atât de ea, care iubește un demon, cât și de el, care minte pentru dorință. Măștile, deși vizibile prin însuși Alchonon, sunt purtate de personaje într-un joc al dragostei, în dansuri și momente ritualice.
Dacă personajele secundare nu mi-au spus prea multe din gesturi, compensează cei doi actori din rolurile principale. Alexandra Fasolă și Mircea Dragoman mi-au părut, pe scenă, jumătăți ale aceluiași cosum. Teibale și Alchonon vorbesc mult din mâini, din respirații neregulate și din ochi. Felul în care lumina cade pe chipul lui sugerează putere sau, din contră, oboseală. Umerii lăsați sunt semn al decăderii, iar mâinile încordate, întinse, tremură în umbre de dorință. Timpul e măsurat în tic-tac-uri pe fundal, în șase ceasuri-martori ai sacrificiului și în muzică. Alchonon o poartă pe femeie prin agonie pe umeri, dansând pe o melodie care-i aduce alinare, care-o scapă de chinul absenței iubirii.
Spuneam că e o piesă îndrăzneață. Vorbește despre luarea în derâdere a tradițiilor și practicilor religioase, minciuni pentru plăcere trupească, nebunia unei femei îndrăgostite, extaz și decădere. Îți spune despre câte faci, orbit de nevoie sufletească, și despre cum demonii albi își pierd puritatea când scopul iubirii lor dispare.
Titlu: TEIBALE ȘI DEMONUL EI
Text: Isaac Bashevis Singer & Eve Friedman
Regia: Szabó K. István
Distribuție: Alexandra Fasolă, Mircea Dragoman, Geni Brenda, Veaceslav Grosu, Cornel Ciupercescu, Viorel Manole, Nicolae Botezatu
Durata: 80 min (fără pauză)
Unde: Teatrul Bulanda, sala Liviu Ciulei
Văzută: Vineri, 24 aprilie, ora 19.00
Spectacolul aparține Teatrului Evreiesc de Stat.
Foto: TES, Oana Monica Nae
