Cel mai mult și mai mult, în București, îmi place faptul că se întâmplă întotdeauna ceva interesant. Nici să vreau, nu m-aș putea plictisi vreodată în orașul acesta. E suficient să arunc un ochi peste evenimentele de pe Facebook (bun instrument, dacă e folosit cu cap) și fiecare zi/seară a săptămânii îmi oferă o excelentă ocazie să –mi las muncile, nervii și presiunea de adult deoparte și să savurez câteva ore de pauză. Pentru că acest martie e plin de evenimente notabile, mi-am zis că e cazul să trec vreo câteva în revistă, poate vi se face poftă și ne vedem pe afară.
Duminică seară, la Teatrul de pe Lipscani, se ”întâmplă” ”Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” după Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield, spectacol pe care îl filez de ceva vreme și, finally, mă duc să se bucure și ochiul meu de pseudocorporatistă rutinată și de altceva. De ce vi-l recomand: 1. Eugen Gyemant regizează beton. Cred că primul meu contact cu stilul lui Gyemant a fost ”Julius Caesar”, la Godot, acum mai bine de doi ani. Inconfundabil. Savuros. Definitely, memorabil. Dacă nu ați văzut ”Bullets over Lipscani”, trebuie să mergeți să-l vedeți. Același regizor + Dan Rădulescu (pe care-l văd și în spectacolul de duminică seară), Smaranda Caragea și Cătălin Babliuc.
But I digress, așa că revin la ”Operele complet prescurtate…”. Nu vreau să ratez un spectacol prezentat cam așa (nota zece pentru umor și … concizie): ”Spectacolul nostru conține doar 14.205 cuvinte, în timp ce Operele Complete editate la Oxford însumează peste 1.258.437 de vorbe. Aceste piese interpretate într-o manieră tradițională durează -fără aplauze- 127 de ore și 58 de minute. Noi vi le vom prezenta – cu aplauze – în numai 75 de minute! Iar la sfârțit veti pleca de aici complet culți!” Deci, duminică seara: Dan Rădulescu, Andrei Seușan și Daniel Haralambie. Un Shakespeare întreg, într-o oră și 20 de minute! I’m in!
Luni, 16 martie, se deschide oficial One World România, Festivalul de 
Film Documentar dedicat Drepturilor Omului, festival care, de 8 ani, se dezvoltă, are un public fidel și vine cu idei noi,. One World este unul dintre evenimentele mele preferate, am crescut împreună, el în anvergură, diversificare și puterea mesajului, eu, în orașul acesta agitat și obraznic, în care mă simt acasă. Conceptul în jurul căruia este structurată ediția 2015 este unul bine ancorat în realitatea socio-politică, de care ne temem și pe care nu prea știm cum o putem ține sub control. Anul acesta, One World se adună pe ”kino-maidan” pentru că ”maidanul nu mai înseamnă doar o periferie lăsată la voia întâmplării, ci mai ales un spațiu public în care oamenii se adună să vorbească despre problemele lor și să fie împreună. Vrem ca One World România să devină acea intersecție unde oamenii se întâlnesc cu cinema-ul documentar, iar ideile scapă din țarcul noțiunilor de-a gata. O piață în care domnesc empatia pentru celălalt și libertatea de a fi noi înșine. Programul nostru de filme și evenimente conexe ne deschide ochii spre maidanele de pe 5 continente.” Programul e plin, de pe 16 până pe 22 martie, documentarele noastre, documentare de afară, expoziția ”Jurnal de campanie”, ce are vernisaj marți, 17 martie, proiect semnat de una dintre publicațiile mele preferate, Decât O Revistă, multe multe idei, de văzut, de dezbătut, de rumegat. Încă nu m-am hotărât de unde încep și ce aleg, dar ne vedem la One World, cu siguranță!
Ah, era să uit! ”De ce eu”, producția cinematografică ce pornește de la cazul procurorului Cristian Panait, film regizat de Tudor Giurgiu, rulează în cinematografe. Subiectul e de actualitate, distribuția e interesantă (apropo, pe Emilian Oprea, actorul ce interpretează rolul principal, l-am văzut în Julius Caesar, cel regizat de Eugen Gyemant, și mi-a plăcut), Berlinului i-a plăcut (nu e un argument în sine, dar dau Cezarului ce-i al Cezarului).
Cam astea planurile mele, pentru următoarele două săptămâni. Alte idei? Pe unde ne mai vedem, popor?
Alde Banciu
Surse foto: paginile de FB ale evenimentelor.