Blestemul iubirii

Marți, 12 mai, am urmărit pe scena Teatrului Foarte Mic spectacolul , marcă a Teatrului Evreiesc de Stat, scris de prolificul dramaturg . Născut în Ucraina, la Mirgorod, și stabilit în Statele Unite la începutul anilor 1890, acesta este considerat, după Avram Goldfaden, al doilea mare nume al teatrului idiș din faza lui de început. Important reformator al dramei idiș, incluzând în piesele sale elemente aparținând realismului și naturalismului, Gordin  este autorul a numeroase lucrări de mare succes, printre care amintim „Dinastia Efros”, „Fericirea furată” sau „Un rege Lear evreu”.

, denumită inițial „Necunoscutul”, a fost scrisă în anul 1905, fiind văzută drept una dintre cele mai bune lucrări în arta dramatică ale sale și prezintă povestea unei familii evreieşti tradiţionale de la începutul secolului al XX-lea, care caută să se adapteze marilor schimbări ale secolului şi modernităţii. Drama izvorăște din faptul că singurul sprijin real, Samuel Aşkenazi, capul familiei, este bătrân şi cu greu se mai poate ocupa de afaceri, iar copiii săi fie au probleme care nu pot fi depăşite cu uşurinţă (cum este cazul Bertei – o femeie superioară celor din jur prin caracter, sensibilitate și inteligență, dar desconsiderată din cauza handicapului ei fizic), fie nu sunt suficient de maturi și de capabili pentru a prelua ei înșiși frâiele și a se întreține singuri. Tradiţiile şi obiceiurile tipice familiilor evreieşti din epoca respectivă sunt evidenţiate subtil prin intermediul relațiilor stabilite, iar drumul care trebuie parcurs pentru adaptarea la marile transformări specifice modernismului este presărat cu drame complexe, amplificate de apariția unor personaje din exterior.

În prim-plan se află neașteptata și tulburătoarea poveste de dragoste dintre Berta, o tânără blândă și înzestrată, dar marcată iremediabil de un nefericit defect congenital şi Bernard, un individ ușuratic și fără scrupule, care se joacă nepăsător cu sentimentele ei. Relația celor doi subliniază importanţa acordată de către societate aspectului exterior și demonstrează cu câtă superficialitate și lejeritate sunt emise false judecăţi de valoare. Prejudecăţile și frica de „gura lumii” sunt greu de depășit, iar iubirea sinceră și dezinteresată a femeii nu pare să-și aibă locul în acest univers care condamnă disprețuitor diformitățile altora fără să-și vadă propriile tare. Apariţia străinului Louis va da naştere unor noi tensiuni în cadrul alambicatelor relaţii deja existente și va conduce la un deznodământ cu totul neașteptat.

Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte o rezolvare concretă și imediată a tuturor problemelor se dovedeşte a fi, în mod paradoxal, o nouă complicaţie a situaţiei. Întoarcerea acasă a lui Samuel Aşkenazi nu numai că nu aduce nimic bun, dar adaugă o nouă dimensiune dramei care se afla deja în desfășurare, întrucât acesta revine împreună cu noua lui soție şi cu fiica acesteia, Nina, care vor contribui la starea de încordare permanentă din sânul familiei. Acțiunea se precipită, reacțiile sunt imprevizibile, personajele sunt condamnate să se îndrăgostească de oamenii nepotriviți și ajung în situații dificile, din care nu găsesc scăpare.

Așa cum indică însuși titlul, iubirea constituie totuși elementul central și se dezvăluie sub mai multe aspecte, privitorul fiind pe rând martorul unor clipe de iubire ideală, gata să se sacrifice și să renunțe la sine pentru celălalt, al unor momente de pasiune nestăvilită și irațională, obsesie, dragoste dulce și inocentă sau chiar platonică. Strâns legată de aceasta, viziunea asupra vieții și a scopului ei, împărtașită direct sau uneori doar sugerată,  este una complet antitetică în cazul personajele feminine și al celor masculine. Femeile afirmă în repetate rânduri că „trăiesc pentru alții”, „au mereu grijă de alții”, pentru că asta își doresc, pe când barbații sunt mai degrabă de părere că „fiecare trăiește pentru el” și că „trebuie să fii liber să trăiești doar pentru tine”. Deloc întâmplătoare, aceste replici denotă o incompatibilitate funciară între cele două sexe, un dezacord ușor de ghicit în acțiunile și gesturile personajelor, care se dezvăluie unui ochi pătrunzător în nenumărate și subtile feluri. În cele din urmă, sacrificiul din dragoste are un deznodământ tragic și de nebănuit, rezultat regretabil al încrengăturilor fine ţesute de autor în jurul inevitabilului blestem al iubirii.

Distribuţia este una remarcabilă, publicul spectator având ocazia să fie martorul unor prestații de excepție, pline de forță și de emoție autentică. Am fost impresionată în mod deosebit de interpretarea actriței Monia Pricopi, care, cu multă naturaleţe şi sensibilitate, a creat un personaj mai mult decât convingător și indiscutabil complex. Fie că râde, plânge (cu lacrimi adevărate), se bucură ca un copil sau îi consolează pe cei din juru-i, Berta rămâne credibilă și implicată până la capăt, trăind intens fiecare clipă de pe scenă.

Una peste alta, Blestemul iubirii e un spectacol surprinzător, nu foarte ușor de digerat, însă profund, care vorbește despre maturizare (uneori forțată și nedorită), despre sacrificii și renunțarea la sine, despre asumarea rolurilor și acceptarea limitelor și, nu în ultimul rând, despre eterna și inepuizabila dragoste.

Autor:
Regie și ilustrație muzicală: Kincses Elemér.
Scenografie & Costume: Clara Labancz
Distribuție: Monia Pricopi, Cornel Ciupercescu, Alina Tomi, Marius Călugăriţa, Cristina Cîrcei, Alexandra Fasolă, Nicolae Călugăriţa, Mirela Nicolau, Veaceslav Grosu, Mircea Dragoman.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, Ana adoră cărțile, pisicile, ceaiul și ciocolata (nu neapărat în această ordine). Nu-și poate închipui viața fără muzică. Îi place să inventeze cuvinte și să se joace cu ele. E optimistă, râde și iubește mult.

Număr articole publicate : 16