Marți, 4 noiembrie, s-a jucat la Teatrul Elisabeta piesa lui Mihail Sebastian – Steaua fără nume. În anii ’40, când a scris piesa, Mihail Sebastian a fost nevoit să o prezinte publicului sub pseudonimul Victor Mincu, datorită contextului antisemit al timpului. Împreună cu Jocul de-a vacanța, Steaua fără nume este poate cea mai cunoscută creație a lui Sebastian și cea mai inspirațională pentru regizori de teatru și film deopotrivă. Una dintre producțiile cinematografice care au la bază textul lui Mihail Sebastian este o coproducție româno-franceză din anii ’60 – Mona, l’étoile sans nom.
La Teatrul Elisabeta, Steaua fără nume este regizată de Dana Rotaru, iar scenografia este semnată de Valentina Voineag și Nicolae Udrea. Am apreciat la această punere în scenă că nu s-au încercat modernisme forțate și că inovația și umorul au izvorât mai degrabă din text și din jocul actoricesc, decât din improvizații scenice sau de decor, cum există o tendință în ultimul timp. Costumele și decorul au fost foarte potrivite, iar distribuția, cu excepția Monei, a fost foarte bine aleasă.
În gara orăşelului de provincie în care toată lumea îşi bagă nasul în treburile tuturor, facem cunoştinţă cu personajele principale: Profesorul Marin Miroiu, Domnişoara Cucu şi Şeful gării. Fiecare personaj este definit de preocupările sale: Domnişoara Cucu (jucată excelent de Elena Voineag) este obsedată de ordine şi disciplină, disciplinează elevele şcolii chiar şi în afara orelor de curs; Şeful gării (Daniel Drăgan) este preocupat de Domnişoara Cucu şi de raţele pe care le creşte; iar Profesorul Miroiu (Theo Costache) este preocupat de cărţi şi de stele. În această gară de orăşel provincial, undeva pe ruta Sinaia – Bucureşti, coboară într-o seară, împotriva voinţei ei, Mona – o tânără elegantă, fugită de lângă iubitul său bogat din casinoul din Sinaia. Apariția Monei stârnește reacții puternice din partea tuturor celor care o întâlnesc, prin ținută, prin eleganță, prin mister, prin apartenența la altă lume. Sau cel putin așa ar fi trebuit să fie. Michaela Prosan, însă, nu este convingătoare în rolul Monei, împiedicată fiind de propria gravitate și dorință de a ieși în evidență prin prezența fizică. Impresia mea a fost că actrița era atât de preocupată să fie cât mai diafană și mai misterioasă, încât a uitat să își intre în rol.
Orice scăpare ar fi avut, însă, oricare dintre actorii prezenți pe scenă, este scuzabilă prin două argumente principale: mai întâi, spectacolul Steaua fără nume de la Teatrul Elisabeta are la bază un spectacol ‘studiu’ de la clasa Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu, care s-a jucat ca atare în cadrul Festivalului Comediei Românești 2014. De aceea, majoritatea actorilor sunt la început de carieră, foarte tineri și entuziaști, dar deocamdată nu foarte experimentați. În al doilea rând, spectacolul, în forma prezentată la Teatrul Elisabeta, este foarte lung și de aceea foarte obositor – și pentru public, dar mai ales pentru actori – durând trei ore fără câteva minute, cu o pauză de 10 minute.
Vă recomand să mergeți la Teatrul Elisabeta să vedeți Steaua fără nume, mai ales dacă în anii ’80 ascultați teatru radiofonic și visați să îi și vedeți pe Profesorul Miroiu și pe Mona pe scenă, așa cum visam eu. Iar dacă nu ați prins timpurile teatrului radiofonic și nu ați auzit până acum de Steaua fără nume, mergeți să vedeți spectacolul pentru că este cea mai candidă dintre piesele lui Mihail Sebastian, deopotrivă comedie și dramă, potrivită pentru orice vârstă și orice gust.
Sursa foto aici
