Parchează mașina la Harvard

„Parchează mașina la Harvard” e un joc în doi despre viață și absența ei, despre cum o a doua persoană îți poate schimba modul de a vedea și așteptările. și Constantin Dinulescu îi interpretează pe Kathleen Hogan și Jacob Brackish. El e un profesor pensionat, căruia doctorii îi mai dau câteva luni de viață. Ea e o văduvă care are nevoie de un loc de muncă și de o distragere de la viața-i pe care o consideră ratată. Și atât. Aparent. Pentru că el nu e doar un bătrân, iar ea doar o angajată. Iar ei nu au ajuns în aceeași casă, din întâmplare.

Parcheaza masina la Harvard

Jacob ascultă sfatul medicului de a-și lua pe cineva care să aibă grijă de gospodărie și de el în lunile pe care le mai are de trăit. Dă anunț în ziar și îi apare la ușă o femeie îndoliată, împleticită și neatentă. Inițial se înțeleg din complezență, apoi se urăsc, se ceartă, își joacă scene, apoi se destăinuie, ca în final să se respecte.

În rol de creator de atmosferă, din când în când intervine un prezentator de radio, cu o poveste paralelă, dar, într-un fel, în oglindă – îl prinde iarna, răcește, se îmbolnăvește, pare că e mai bine, apoi sfârșește și e înlocuit. Alteori e doar muzica clasică. Un cățel pare să fie aducător de vești și purtător de amintiri.

Decorul – cu care e asortat și halatul bătrânului, sugerând identificarea lui cu casa – creează diferite niveluri de identitate: o masă cu două scaune e deasupra sufrageriei, bucătăria, la fel, dormitoarele sunt la etaj, la același nivel; în funcție de discuție, fie el stă pe scaun și ea în picioare, în bucătărie, sau el în dormitor și ea pe trepte, mai jos, plângând. Oricum, jocul de rol e sugerat constant de înălțime. Apoi, lumina apare, de-a dreptul, în casa bătrânului odată cu venirea lui Kathleen. La fel și muzica nouă.

1779682_10203199472051444_245082232_n

Din tavan ninge cu lumină și cad frunze. Vântul vâjâie prin sală și pescărușii se aud din spatele unor jaluzele care rămân căzute. O băncuță stă paznic întreaga piesă, în fața cortinei, un fel de tăcere din spatele multor vorbe și morcovi săltăreți. Actorii își joacă atât de bine poveștile încât uiți că e doar o poveste – poți, da, chiar poți să uiți că pe scenă e superba Maia! Gesturile femeii sugerează și ele agitația și tensiunea date de mascarea frustrării și a unor scopuri așteptate. Bărbatului i se domolesc mișcările și vocea pe măsură ce se apropie finalul. Totul pare firesc, nu ai aproape nicio clipă  intenția să vezi oamenii (aproape, pentru că la un moment dat auzeam sufleorul mai bine decât pe actor); privești constant spre Kathleen și Jacob, tresari când unul dintre ei se sperie și plângi cu ei, te distrezi și dansezi pe loc atunci când femeia iese dansând din casă.

Mi s-a părut superb felul în care o piesă de doi a putut spune povestea multora, cum o situație a reușit să sugereze o societate. Cei doi pare că au o legătură aparte, un fel de atracție de scenă, care-i face să joace unul pentru altul și nu să performeze. Jocurile de lumină și piesele clasice m-au calmat sau alarmat, în funcție de ritm. Zăpada care se strecoară pe scenă și zgomotul frigului mi-au pus un tremurat pe piele, deși nu mi-era fizic frig. M-am prins în poveste și-am suferit serios la dramele lor.

1900081_10203199485131771_1128872646_n

De văzut. Pentru conflictul dintre generații, dintre sexe, dintre oameni cu educație diferită. În altă notă, piesa vorbește, însă, despre cum omul învață să aprecieze un alt om abia după ce el moare. Și despre cum furiile adunate devin scopuri în viață.

 

Titlu: Parchează mașina la Harvard
Autor: Israel Horovitz
Regia: HOREA POPESCU
Scenografia: HOREA POPESCU
Costume: Irinel Barabas
Distributia: KATHLEEN HOGAN –
JACOB BRACKISH – CONSTANTIN DINULESCU
Spectacolul aparține Teatrului Evreiesc de Stat.

Foto: Oana Monica Nae

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 105