O soție fidelă și două amante. Un soț indecis. Sună ca trailerul oricărei povești banale de iubire. Una care alunecă ușor ȋn patima clișeului. De acolo ȋnsă, Lia Bugnar o culege spre a-i da o aromă nouă, ȋmpodobind-o cu ingrediente teatrale speciale. Rezultatul: o comedie flamboiantă cu accente parodice și o predilecție vinovată pentru inedit.
Background story: Maria (Maria Obretin) este soția m
isterioasă și pasională pe care Victor (Marius Manole) o ȋnșeală cu prietena cea mai bună, Ilinca (Ilinca Manolache). Cele două femei se urăsc, dar se aliază cȃnd vine vorba de amanta nr. 2, Otilia (Lia Bugnar) sau „cȃntăreața” din canal. Ȋntȃlnirea de gradul trei se petrece la o masă unde băutura este servită de Maria-chelnerița. Cvartetul amoros interpretează melodii cȃnd line și romantice, cȃnd grosolane și țipătoare. Și, ca să continui ȋn spiritul aceleiași analogii muzicale, glasul suav al Mariei contrastează hilar cu vocea rugoasă a Otiliei și intonația stridentă a Ilincăi. Se produce un minunat dezacord.
„Noi 4”, în regia Dorinei Chiriac, se joacă ȋntr-o manieră total neconvențională. Fenomenul teatral este defrișat de rigurozitatea canoanelor clasice, chiar și de artificiile moderne. El are o personalitate proprie; se mișcă ȋntr-un spațiu nedefinit, ȋn virtutea unui mecanism ȋn aparență autodistructiv. Ȋl vedem pe omul de dincolo de miraj, cu frămȃntările și grijile sale. Actorul și masca lui sunt prezente pe scenă ȋn același timp; delimitările dispar.
Personajele ne atrag deseori atenția că asistăm la o piesă cu buget redus, ceea ce explică, ȋn viziunea lor, micile lipsuri artistice (de exemplu absența actriței care trebuie să joace chelnerița). Ȋn spatele zȃmbetelor se ascund ȋnsă adevăruri triste. Pe de o parte avem drama trădării ȋn iubire și și a abandonului, și pe de altă parte realitatea vieții de actor. Ironia, delicios construită de-a lungul dialogului, stă la baza aluziilor referitoare la notorietatea colegilor de breaslă, precum și faima nerecunoscută a altora. 
Lia Bugnar nu este doar o dramaturgă și o regizoare de succes, dar și o actriță desăvȃrșită. Otilia e adorabilă ȋn mojicia ei condimentată cu o dizgrațioasă lipsă de empatie. Ȋmbrăcȃnd o alură băiețoasă și un sictir universal, ea reușește să fure cele mai multe hohote. Aruncă săgeți de sarcasm ȋn toate părțile – inclusiv spre ea ȋnsăși – dar nu rănește pe nimeni. Sau dacă o face, nu mai contează pentru că oricum respectivul este mort (de rȃs).
De partea cealaltă a mesei, Ilinca este o bombă de energie – argintul viu al echipei. Șochează plăcut prin naturalețea și ȋnflăcărarea cu care ȋși rostește replicile. Cuvintele ei seamănă cu o pereche de pantofi cu toc azvȃrliți ȋn capul cuiva. La mijloc, ȋntre cele două, plȃnge și suspină domnița ȋndurerată Maria Obretin. Am admirat stăpȃnirea de sine colosală a acestei actrițe dedicate. Cȃnd toți ȋn jurul ei se cutremură ȋn febra amuzamentului, ea ȋși rostește discursul ȋn aceeași notă tragică, fără să-i mijească măcar un zȃmbet, fără să zgȃrie măcar cu o unghie globul de cristal al concentrării.
Ȋn „Noi 4”, nimic nu e ce pare a fi. Amanta nu e amantă, soțul gras și chel e de fapt ȋnalt și slab. De ce? Pentru că teatrul ȋnsuși este o frumoasă iluzie. Veniți, așadar, să (nu) vedeți o piesă!
Fotografii: Anca Robu; Sebastian Marcovici