La teatru nu se întâmplă nimic

image1061

Comparaţiile între nazism şi comunism nu se vor termina niciodată. Ba mai mult, cu cât trece timpul, părerile neavizate vor deveni tot mai radicale şi mai prezente în spaţiul public prin intermediul televiziunii şi a altor mijloace mass-media.

Unii vor spune că nazismul a fost mai violent, iar alţii că Arhipelagul Gulag a dat mai multe victime. Vor fi şi nostalgici, mai ales după comunism, pe care societatea (noastră) îi va privi cu toleranţă. Se vor scrie cărţi, studii, analize, se vor face filme artistice sau documentare. Vor avea loc dezbateri. Unii vor nega existenţa Holocaustului şi vor fi apostrofaţi pentru asta, iar alţii, pentru aceeaşi greşeală, vor fi trimişi să se documenteze la Washington. Mai apoi, vor fi numiţi în funcţii de ministru.Pentru a putea învinge o asemenea redută, teatrul trebuie să se replieze cu abordări inedite în problematica evreiască a secolului al XX-lea. Să pună accentul şi pe alte subiecte decât lagărul de concentrare.

Condiţia artistului nevoit să emigreze peste Ocean din cauza iminenţei deportării este un loz castigator atât pentru autorul musical-ului, Georg Kreisler, cât şi pentru regizor şi actori (Alexandru Dabija, şi Tatiana Moroşanu). Faptul că sfârşitul războiului nu aduce cu sine o schimbare de paradigmă nici în societate şi nici în teatru, poate să îi surprindă pe mulţi. Cu toate astea, chiar personajul Lola Blau ne spune şi înainte –Viena 1938-, dar şi după război că la teatru nu se întâmplă nimic.

Lola Blau, un alter-ego al lui George Kreisler, autor austro-american, este o actriţă vieneză, care pleacă în America pentru a scăpa de deportare. După o escală în Elveţia, ajunge să performeze peste Ocean în spectacole de cabaret şi revistă. Întorcându-se în Austria după război, Lola Blau este dezamăgită să constate că birocraţia din teatru nu s-a schimbat şi că oamenii doar au îmbătrânit cu câţiva ani. N-are importanţă dacă eşti bun, important e să fii angajat devine un laitmotiv puternic pentru spectatorul, care este uluit de magistrala prestaţie a Maiei Morgenstern, excelent acompaniată la pian de Tatiana Moroşanu. Aceasta din urmă joacă şi rolul unui gate-keeper, care desparte realitatea crudă/brută de visul artistului. pedalează graţios între cele două. Jocurile de cuvinte în germană şi în idiş –piesa beneficiază de supratitrare – nu pot fi redate fidel în limba română. Şi poate că e mai bine aşa. Ele vorbesc despre tradiţie, ca o zonă de confort pentru tâmpiţi. În acest context, societatea nu acceptă deloc schimbarea. Nu lipsesc nici acele clişee, care vorbesc despre lipsa de cultură a americanilor. Deconstrucţia începută odată cu războiul continuă şi după încheierea ostilităţilor.

Pentru acest rol, Maia Morgenstern primea în 1993 premiul UNITER. Astăzi, la 21 de ani de la acel moment, piesa ar trebui să funcţioneze ca un catalizator împotriva bagatelizării de orice natură şi împotriva discriminării. Pentru asta însă e nevoie de mai multă vizibilitate. Şi de public inteligent.

29.06.2014, Ministerul Culturii

Despre piesă:

de Stat

ASTĂ SEARĂ: LOLA BLAU – Duminică, 29 iunie, ora 11.00, Ministerul Culturii (în incinta Bibliotecii Naționale a României)

Distribuţia: Maia Morgenstern, Tatiana Moroșanu

Regia: Alexandru Dabija

sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391