De vorbă cu Noemi Kiss: Femeile maghiare își găsesc vocea în literatură și artă

Pe Noemi Kiss am cunoscut-o la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Rezervată și caldă, cu un zâmbet înțelept întipărit pe față, Noemi a avut răbdare cu mine, preț de vreo 2 ore, pentru că aveam atâtea întrebări de pus, atâtea curiozități. Îi mulțumesc Annei Adorjáni, secretar cultural în cadrul Institutului Maghiar din București, pentru că ne-a ajutat să depășim bariera lingvistică și pentru participarea la o conversație interesantă. Vă invit să o cunoașteți pe scriitoarea maghiară nepublicată încă în România, dar de al cărei stil delicat și minuțios m-am atașat instantaneu.

SemneBune: Mă bucur foarte mult să vă cunosc. V-am citit cu foarte mare plăcere un pasaj din “Mother of twins”. M-a fascinat. Detaliile sunt extraordinare.

Noemi Kiss: În engleză…

S.B.: Da, în engleză. Știu că sunteți mamă de gemeni, arătați extraordinar, apropo.

N.K.: (râde) Asta e pentru ca trebuie să tot alerg după doi copii…

S.B.: Deci, o pereche de gemeni înseamnă sport constant și literatură. Awesome! Cum ați construit un roman cu atâta delicatețe și cu atâtea detalii? Mi se pare fascinant!

N.K.: E interesant că încă nu născusem copiii, când am scris nuvela ce a stat la baza romanului. Era chiar înainte de Crăciun, moment care mă tulbură sentimental, nu îmi place. Interesant e că, la două săptămâni după ce am terminat nuvela, chiar am născut cei doi copii și e ca și cum aș fi simțit că voi naște gemeni.

S.B.: Miezul de realitate al textului este prezent, în mod evident. Întrebarea e de unde începe ficțiunea?

 N.K.: Cum ziceam, cartea s-a bazat, în mare parte, pe evenimente reale, viața s-a potrivit foarte bine cu ce am scris, cu textul ce a stat la baza primului capitol din roman. Și încă ceva, deoarece au fost probleme cu nașterea, gemenii s-au născut prematur și nimic nu a fost cum am crezut, nici inseminarea, nici nașterea, nici primul an de viață, am simțit nevoia sa scriu despre asta; astfel, s-a născut romanul “Mother of twins”.

 S.B.: Cum a fost primită cartea, de cititori bărbați și de cititori femei?

N.K.: Asemeni romanului, nici receptarea sa nu a fost tradițională. Bună întrebare. Pentru a vă forma o imagine, romanul a avut parte, în mare, de 20-25 de critici, bărbații având o părere mai bună, mai sensibilă, despre carte, în timp ce femeile, în special cele cu copii, au judecat părerile mele despre naștere, fără ca multe dintre ele să știe ce am simțit. Asta a fost foarte ciudat pentru mine.

S.B.: Femeile sunt cele care judecă mai mult.

Anna Adorjáni: Da, pentru că femeile sunt cele care susțin că nu poți vorbi în astfel de mod despre naștere…

S.B.: Dimpotrivă, e chiar necesar!

N.K.: Exact. Imaginați-vă că textul a primit o singură critică negativă, scrisă de o feminista de la Universitatea din Debrețin.

S.B.: Nu are sens.

N.K.: A fost ciudat pentru mine. Deși este cadru universitar ca mine și are gemeni ca mine, mi-a criticat violent cartea.

S.B.: A avut gemenii prin inseminare sau natural? Poate îi era rușine de o astfel de expunere.

N.K.: Cred că au fost concepuți natural. Nu știu de unde provine reacția vehementă. M-a surprins foarte mult, într-un mod neplăcut.

S.B.: Volumul acesta mi se pare un act de curaj, un volum care trebuie tradus în mai multe limbi.

 N.K.: Multumesc. Pe internet, se găsesc fragmente din acest volum, în bulgară, italiană,  engleză, germană.

S.B.: Numai fragmente. Încă nu a fost publicat în traducere?

N.K.: Încă nu a fost tradusă, dar mi-ar plăcea. Acesta este unul dintre motivele pentru care un astfel de festival este554053_527669063945646_463677785_n oportun (n.ed. FILTM). Cine știe, poate chiar o editură românească va fi interesată.

S.B.: Presa internațională v-a etichetat ca fiind vocea literaturii feminine din Ungaria. Mi s-a părut un pic restrictiv. O percepeți ca atare, vă încurcă în munca de creație sau este doar o etichetă pe care o puteți ignora cu grație?

N.K.: Asta s-a întamplat mai ales in Germania, când am publicat volumul Trans (2008). Presa germană are acest obicei de a eticheta scriitorii: scriitor despre Holocaust, scriitor feminist, scriitor naturalist, sociograf. Este și vina editurii care cataloghează astfel scriitorii, cu scop comercial.

S.B.: Afectează astfel de categorisire celelalte volume?

N.K.: Nu. Si pentru mine a fost bine, a urmat volumul ”Cutia jerpelită de bijuterii” (n.ed. titlu și fragment traduse de Ildikó Gábos-Foarţă, pentru FILTM 2014), care nu a mai fost editat până la urmă de editura germană, dar va fi publicat de altă editură. Citesc la Timișoara, din acest volum.

S.B.: Volum ce nu are nimic de-a face cu feminismul. Am citit câteva pasaje din el și v-aș ruga să ne spuneți la ce ar trebui sa ne așteptăm noi, cititorii. Mai ales cititorii din România, pentru că am văzut că suntem legați de această carte, geografic și afectiv, implicit.

N.K.: Acesta este un volum despre călătorii, șapte călătorii, cred, în Europa de Est, inclusiv în România. Firul narativ include relatări din anii 1900, ale călătorilor austrieci care au trecut prin România, pe care le-am suprapus peste timpurile actuale. Am căutat sate, atât în Ucraina, cât și în Ardeal, unde locuiesc comunități multietnice: români, maghiari, evrei, germani, șvabi, sași și secui. Volumul se referă în special la Bucovina, Galiția și Ardeal. Stabilindu-mi itinerariul, ce m-a interesat pe mine cu adevărat este dacă în zilele de azi mai există aceste hărți multietnice, care existau în secolul 20, înainte de Holocaust, de al doilea Război Mondial și de comunism, cum au fost afectate de migrația către Occident a locuitorilor, în căutare de locuri de muncă.

S.B.: Fascinantă comparație…

N.K.: ”Cutia jerpelită de bijuterii” este o carte melancolică, de fapt, dar nu aș dori să transmit totuși sentimentul că oamenii din Europa de Est sunt esențialmente deprimați și alcoolici, oameni fără un viitor, ci mai degrabă că e un teritoriu foarte liniștit, pe care l-as compara cu o mină de bijuterii.

S.B.: Am avut acum revelația faptului că această carte ar fi o formulă foarte bună care ar mai reduce tensiunile cultural-sociale între România și Ungaria. Credeți că literatura ar putea funcționa ca mediator cultural? Dacă este promovată cum trebuie, evident.

N.K.: Din punctul meu de vedere, Romania e foarte importantă în literatura maghiară, dacă ne gândim la György Dragomán ori Attila Bartis. România și Ardealul sunt teme recurente în literatura contemporană maghiară, motiv pentru care sunt convinsă că literatura poate juca un rol esențial în comunicarea interculturală. Apropo de asta, îmi place să citesc literatură română, pe care o găsesc tradusă în maghiară sau în germană.

 S.B.: Aveți un scriitor preferat?

N.K.: Am citit ”Degete mici” și ”Zilele regelui”, cu mare plăcere, și am avut ocazia de a-l cunoaște pe , chiar aici, la Festival. A mai apărut în maghiară o scriitoare româncă, pe care nu am avut încă ocazia să o citesc, Gabriela Adameșteanu. Și mai e Herta Muller, dacă se poate considera româncă. Apropo de literatură și de Ardeal, în literatura maghiară, sentimentalismul legat de Ardeal este foarte puternic, de aceea am decis să scriu această carte.

S.B.:  Sentimentalism?

N.K.: Da, un soi de de nostalgie, ca și cum Transilvania ar fi un copil pierdut. Am scris despre asta și despre faptul că, în călătoriile mele, am trecut printr-un mic sat unde se căsătorea un ungur cu o româncă, tot satul fiind scandalizat. Am scris și despre cât de benefice pot fi astfel de căsătorii, despre faptul că acesta este, de fapt, viitorul. M-ai întrebat despre volumul meu ca mediator cultural. Crezi că relațiile între români și maghiari sunt în continuare tensionate?

S.B.: Sunt două aspecte de luat în considerare: pe de-o parte, la nivel uman, am fost într-o excursie la Budapesta, două femei, care au aterizat la 10 seara, cu o hartă în mână, și am petrecut 4 zile de vis. Se știa clar ca suntem românce, n-am avut nici cea mai mică problemă, dimpotrivă. Pe de altă parte, în continuare, există la noi tensiuni în zone din Ardeal, discuții alimentate public, în media și la nivel politic.

N.K.: Nici nu mă așteptam să aveți vreo problemă. În privința mass media și a politicienilor, din asta trăiesc, din a învrăjbi și întreține conflictul, din ambele părți, și cea română și cea maghiară.

S.B.: Cam da, iar mass-media este o problemă mai mare. Dacă au ieșit doi români și trei unguri și se cearta în poartă, din mass media afli că are loc o demonstrație, un scandal public, cu 100 de oameni. Tind să cred că restul țării este puternic dezinformat, iar tensiunea este alimentată artificial. De asta întrebam de literatură, în ce măsură este ea o formă de mediere.

 N.K.: Din punctul meu de vedere, autorii maghiari se bucură mult dacă sunt publicați în România. Pentru mine, e mai important să fiu publicată în România, pentru că un american sau un englez nu vor înțelege niciodată scriitura mea, așa cum ar înțelege-o românii.

S.B.: Am constatat în timp că, pentru Vest, societatea și, implicit, literatura est-europeană sunt exotice, dramatice. Cât de pregătit este Vestul pentru autorii estici?

N.K.: Din punctul meu de vedere, pentru vestici, Europa de Est e o zonă arzătoare, mai ales din punct de vedere politic. Evoluția politică și modul de gândire al est-europenilor sunt greu de înțeles pentru Occident. Vesticii intră în contact cu muncitorii din est, pe care îi consideră comuniști sau fasciști, ceea ce este un lucru foarte periculos. Sunt obișnuiți să considere că Estul Europei suferă de un deficit de democrație, ceea ce nu este neapărat adevărat.

S.B.: Atunci literatura nu și-ar găsi loc în Occident?

IMG_0963-500x375N.K.: Ar trebui să treacă peste politică. Scriitura încearcă sa prezinte povești individuale, în contexte sociale. În timp ce politica se referă la grupuri, literatura face diferența și prezintă raporturile dintre oameni. Și prezintă mai bine ce se întâmplă în Europa de Est.

S.B.: Istorii mici, individuale…

N.K.: Exact! Mă bucur că în Germania există grupuri de cititori de literatură est-europeană și, de multe ori, îi implică pe scriitori și în probleme politice.  Mă bucur mult mai ales pentru că, de exemplu, clasa politică din Ungaria nu acceptă critici ale intelectualilor și refuză implicarea acestora, implicit a scriitorilor.

S.B.: Atunci, sunt recomandate utilizarea și înțelegerea literaturii ca oglindă a societății est-europene, o oglindă cu tendințe reduse de mistificare.

N.K.: Pot sa spun că au existat foarte multe reacții după publicarea volumului „Mother of Twins”, în Ungaria. Am fost căutată des de presă, cu privire la situația mamelor din Ungaria, pentru că am scris despre inseminare, despre faptul că nu se nasc foarte mulți copii. Reacția presei m-a ajutat pentru că am putut discuta deschis despre experiența de mamă a doi copii, despre inseminare. La noi, puterea decizională, inclusiv în aparatul de stat, aparține bărbațiilor, ei fiind cei care decid și soarta familiilor.

S.B.: Discutam mai devreme despre faptul că ați fost etichetată voce a literaturii feminine, ”într-o mare de bărbați”, cam aceasta era formularea, într-un cor de bărbați. (n.ed. textul original folosea sintagma „in a choir of men”). Ce rol are femeia în societatea maghiară? De exemplu, câte femei există în instituțiile de conducere?

N.K.: Consider ca literatura este mereu cu un pas în fata politicii. Când au scris germanii asta  despre mine, era acum exact cinci ani.

S.B.: Deci lucrurile s-au mai schimbat?

N.K.: Da, sigur, pe vremea aia scriitori maghiari importanti erau doar György Konrád, Péter Esterházy, Péter Nádas și Imre Kertész. Între timp,  au apărut numeroase cărți foarte bune, scrise de femei.

S.B.: Asta se întâmplă în literatură. În mediul politic, în  societatea civilă, femeia ce pondere are?

N.K.: În politică, au început sa apară schimbări lente.

S.B.: Dar există un progres…

N.K.: Da. Mai ales în serviciile civile, în asociațiile de familie, care încearcă să negocieze cu partidele politice pe teme legate de femei și de familie, dar, din păcate, din cauza faptului ca mediul politic maghiar este foarte conservator, nu există multe femei în politică, iar cele care sunt active în spațiul politic sunt la fel de conservatoare.

S.B.: Deci nu iese nimeni în evidență, nu există nicio voce mai sonoră care să schimbe lucrurile?

N.K.: În principiu, nu. Există voci, dar în teatru, în artă și în scriitură. Există o importantă cultură feministă în Ungaria, dar în artă. De vreo 4-5 ani, există o tendință feministă foarte intensă.

S.B.: În educație, femeile sunt prezente?

N.K.: În educație, desigur, în știință, dar nu în mediul academic.

SB: Nu în viața academică?

N.K.: Foarte foarte puțin.

S.B.: Știu ca sunteți profesor universitar…

N.K.: Am fost asistent universitar, dar m-am retras să mă ocup de copii.

S.B.: Deci cadru  universitar.

N.K.: Dar conducerea universității este reprezentată de bărbați.

S.B.: Într-adevăr? E nedrept!

N.K.: Am descoperit că, de fapt, mai mulți îmi citesc mie cărțile decât cursurile profesorilor de la universitate. Este foarte important pentru mine.

S.B.: Din punctul acesta de vedere, ”Mother of Twins” e un act de independență, o formă de eliberare și de luptă.

N.K.: Până la urmă, absolut toți scriitorii se luptă pentru operele lor.

S.B.: Asta înseamnă ca întreaga literatură feminină din Ungaria este la fel de intensă, cu texte dense, cu tentă activistă?

N.K.: Nu neapărat, fiecare are stil propriu, dar există femei cum este Bódis Kriszta, care este o scriitoare a culturii feminine țigănești, scriind despre lucruri neatinse până acum, în literatura maghiară.

A.A.: E si regizor de film și are proiecte cu rromi. Poate fi considerată activistă.

S.B.: Cu siguranță, cititorii din România au nevoie de astfel de texte și de scriitoare. Se tratează subiecte sensibile, dureroase, de care nu se atinge multă lume.

N.K.: Aș fi foarte încântată. Mi-a prins bine să fiu tradusă în Germania, motiv pentru care nu m-a deranjat etichetarea limitativă de scriitoare feministă. Canoanele literare maghiare nu se ocupă neapărat de femeile scriitoare, așa că traducerea literară și festivaluri asemeni celui de la Timișoara sunt extrem de utile.

S.B.: O ultimă întrebare. Cum v-ați simțit la Timișoara?

N.K.: A fost foarte bine. E minunat că lectura de ieri (n.ed. seria de lecturi de joi, 23 octombrie) a avut public numeros, ceea ce e foarte important. Am fost și la festivaluri fără public.

S.B.: Pe bune?

N.K.: Da, în Ungaria, chiar.

S.B.: Și ați citit în fața unei săli goale?

N.K.: Da, erau trei oameni. Mai numeroasă era presa. Diseară, voi citi, aici, in Timișoara. Am cunoscut scriitori importanți, cum sunt Daša Drndić și . M-am bucurat de prezența scriitorului Paul Bailey, care mă fascinează și mă intimidează în același timp

S.B.: Vă mulțumim pentru răbdare și pentru povești, ne vedem la lectură.

Vineri seara, pe 24 octombrie, în fața unei săli pline, Noemi Kiss a citit în limba natală, un fragment din volumul „Rongyos ékszerdoboz. Utazások keleten” („Cutia jerpelită de bijuterii. Călătorie în Est”). A fost o prezență elegantă și fermecătoare, cu o interpretare caldă și muzicală.

Mulțumesc, Noemi Kiss, pentru interviu și pentru un memorabil schimb de idei.

 Mulțumesc, Silvester Stârcea (transcriere și traducere din maghiară), pentru ajutor și răbdare.

Alde Banciu

Surse foto: aici și aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 165