Concurs IDC 2014. Etapa de jurizare

IDC2014_300x250Concursul „Incubatorul de condeie” se apropie și el de final, precum anul acesta, plin de evenimente sociale, politice și culturale. În linie dreaptă se află manuscrisele intrate în concurs pentru a fi jurizate.

Perioada înscrierii s-a terminat duminică, pe 23 Nov. la miezul nopții. De la startul înscrierilor și pînă la finalul lor, au avut loc Ateliere de Creative writing, cu poetul Dan Mihuț, în fiecare sîmbătă dimineață, la Caffe d’Arthe. Toate temele pregătite de cursanți se vor aduna în „Caietul de atelier IDC – 2014”. Caietul de Atelier va fi în format digital, descărcabil gratuit de pe site Concursului IDC.

Revista SemneBune va premia pe cel mai conștiincios cursant, iar Dan Mihuț va oferi premiul în cadrul Galei de premiere IDC, din 13 Dec. orele 19:00. Dacă am ajuns la Premiul SB pentru cursantul cu peniță iscusită, trebuie să mulțumim generozității sponsorului Alchemy. Premiul oferit este un jurnal unicat, manufacturat cu coperte din piele, având la interior hârtie albă de 80 gmp, peste 500 pagini, care de-abia așteaptă să fie scrise. Dimensiunea aproximativă 155 x 110 mm, cu o grosime de 40 mm. Închiderea copertelor se face prin curelușe accesorizate cu elemente metalice arămii. Superb!

În perioada următoare, juriul va sorta, alege, propune, dezbate și alege premianții acestei ediții. Apoi, vom face publice numele (chiar dacă unii dintre candidați se văd câștigători și ne roagă să-i trecem sub pseudonim), din timp. Apoi, firesc, ca în fiecare ediție, invităm absolut toată lumea (participanți, juriu, parteneri media și sponsori) la Gala IDC.

Mulțumim partenerilor care sprijină AdLittera în demersul de căutare și promovare a talentelor literare: Radio SPTFM, RFI, RRC, Revista SemneBune, Serial Readers, Filme și Cărți, Observator cultural, România pozitivă, Revista de povestiri, Ceașca de cultură, Agenția de carte, Galileo online, Literatura de azi, Bookblog, Bookmag, tiuk!, Bookaholic, Revista de suspans și FDL.
Premiile scriitorilor antologați sunt acordate de editurile Art, Arthur, Paladin, Herg Benet, Karth.

sm

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.