Cirque Etoile- Cum a fost la ‘Zaronia’

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 11.04.2014 în rubrica Repere culturale | Evenimente.

zaronia_31681000
Cirque Etoile a fost înființat în anul 2003 iar spectacolele pe care le pregătesc membrii trupei -formată din acrobați și dansatori- îmbină lumea dansului cu elemente de circ, cărora li se adaugă efecte speciale și muzică.

Dacă până de curând eram obișnuită ca circul să pună accentul pe lumea animalelor, care execută numere impresionante, acum știu că se poate țese un moment artistic deosebit integrând strict talentul și dăruirea artiștilor. Am participat vreme de o oră și jumătate la o lume suprarealistă, creată prin intermediul unei povești în regia lui Alexandru Baltă, care a reușit să mă smulgă din mundan.

Expansiv și ludic, spectacolul a conținut 18 acte de acrobație, dans, și muzică, aceasta din urmă fiind compusă de Cristian Bageac și interpretată live de solista Evelyna Dicu, personajul principal al acestei povești fantastice. Doru Moș, fost campion european și mondial la gimnastică, a creat înaintea ochilor jocul și suspansul. Muzica surround a reușit să deconecteze spectatorii iar proiecțiile vizuale 3D ne-au mutat pe toți cei din sală fie pe tărâmul Zaroniei, fie pe acela al oamenilor, fiind în permanent la granița dintre cele două lumi.

Firul narativ prezintă lupta a două forțe, a demonilor Zaro și Onia care stăpânesc cu ajutorul lui Pan un tărâm până atunci al nimănui. Deoarece Zaro se îndrăgostește de altă femeie, care îi face un copil, Onia, care nu reușea să aibă unul, încearcă să se răzbune, trimițând daimoni pe pământ spre a o ucide pe Lilly, copilul ascuns de Zaro în lumea oamenilor.

Luminile și umbrele, cromatica decorului și a costumelor, întreg evenimentul artistic pun în valoare forțele care animă lumea umană dar și tărâmul Zaronia. Astfel, asistăm la acțiuni antrenate de dragoste, ură, răzbunare și speranță. Între forțele răului și oameni, potrivit jocurilor dintre contrarii, aflăm că dragostea nu poate fi atinsă de daimoni.

Recomand acest spectacol, nu doar datorită distribuției, de aproximativ 30 de acrobați și dansatori care schimbă impresiile despre legile fizicii, ci și pentru povestea care integrează atât de bine performanțele acestora, fiind martorii unui spectacol de teatru fluid, într-o călătorie pe tărâmurile de necuprins ale imaginarului.

sursa foto: http://www.realitatea.net/spectacol-uluitor-cirque-etoile-prima-companie-autohtona-va-revolutiona-lumea-artei_1343852.html

Carla-Francesca Schoppel

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.