Cel mai frumos roman din lume

AFIS-CEL-MAI-FRUMOS-ROMAN-DIN-LUME-pagina„A fost odată o tânără. În ziua în care a împlinit vârsta de 16 ani, și-a tăiat codițele, pe care le purta ridicol de simetric. În clipa în care le vede dispărând în vârtejul apei din closet, simte că se petrece în ea o modificare profundă. Din clipa aceea nu mai poate face pe fetița inocentă îmbrăcată în rochițe înflorate. Deschide un caiet și începe să scrie, fără să șteargă sau să schimbe, cel mai frumos roman din lume.

Într-o zi, un străin apare la marginea satului…”

 

„Ventrilocul” lui Larry Tremblay devine în viziunea regizoarei Alexandra Penciuc „Cel mai frumos roman din lume”. Gaby, o tânără scriitoare în vârstă de 16 ani () suferă de „blocajul scriitorului”, cade într-o depresie profundă și astfel devine pacienta doctorului Limestone (Ionuț Grama). Pe parcursul „ședinței terapeutice” ești aruncat într-o lume halucinantă, viața lui Gaby e un fel de poveste în poveste, vis în vis și e absolut imposibil să-ți dai seama unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea. Dr. Limestone este un psihiatru pervers, care îi aplică un tratament neortodox, cât se poate de degradant: o dezbracă treptat de fiecare poveste și de haine, explicându-i că vindecarea se va produce abia atunci când ea nu va mai fi decât gunoi și soare.

Totul pornește de la stiloul Parker cu peniță de aur („personaj” foarte important în economia poveștii) pe care fetița și-l dorește foarte mult și îl primește cadou de ziua ei. Visul ei este să scrie cel mai frumos roman din lume și cu ajutorul stiloului reușește să o facă. Stiloul o transformă într-un mic Dumnezeu – ceea ce scrie astăzi, devine realitate mâine. Astfel, micuța scriitoare se răzbună pe cei din jurul ei, ajungând până la a-și ucide fratele cu o poveste, dar dupa moartea lui nu mai poate să scrie.

IMG_9020

Ambii actori au roluri foarte complexe și solicitante. Gaby trece de la o stare la alta. Este când inocentă și sensibilă, când malefică, istercă, veselă, tristă, furioasă, disperată… nu cred că există stare prin care să nu treacă, iar își joacă rolul cu o ușurință uimitoare. Lăsând la o parte mișcarea scenică impecabilă, ce m-a impresionat cel mai mult la ea sunt modul în care reușește să își schimbe vocea, de la cea subțirică, de copilaș la o alta, foarte gravă, grotescă, de parcă ar fi posedată și ochii. Pur și simplu îi joacă ochii în cap. Rar am văzut actori care să dea atâta profunzime unui personaj doar din priviri. Cred că dacă cineva i-ar lega mâinile și picioarele și ar pune-o pe o scenă, ar fi în stare să joace excelent și să acapareze total publicul, fără să găsescă un impediment în lipsa mobilității.

IMG_9069Nici Ionuț Grama nu se lasă cu nimic mai prejos. Nu numai că Dr. Limestone, în aparență calm, este și el un personaj cu probleme psihice evidente și are izbucniri din cele mai ciudate, dar, pe parcurs el devine pe rând cea mai bună prietenă a lui Gaby, o fată care are o relație bolnăvicioasă cu Dumnezeu, mama care e labilă psihic, tatăl agresiv, medicul, care pare a fi un agresor sexual și Aurelian, fratele de un egocentrism fără margini, față de care Gaby poartă o iubire cu tentă incestuoasă, dar și o ură fără margini, pentru că acesta i-a furat caietele în care a scris romanul. Ionuț Grama sare de la un rol la altul cu aceeași ușurință cu care partenera sa trece de la o stare la alta. Cei doi se completează reciproc perfect și nu cred că Alexandra Penciuc ar fi putut alege o distribuție mai bună.

IMG_9124

Foarte bine gândite mi s-au părut și scenografia și costumele, semnate de Tudor Prodan. Cei doi poartă costume de inspirație japoneză cu accesorii steampunk. Ea este îmbrăcată ca o micuță gheișă cu pantofi creeper, el poartă haori (cămașa tradițională japoneză, parte din kimono), peste care are pus un șorț din piele și pe cap o pereche de ochelari tip googles. Amândoi au niște brățări ciudate din sârmă – o combinație între industrial și romantic tipică bijuteriilor steampunk, care ar face invidios orice adept ar stilului. Și decorul are accente din ambele zone și este extrem de ingenios modul în care parte din obiecte se transformă pe parcursul spectacolului în altceva. Cutia prin țesătura căreia la început Gaby își scoate doar capul și mâinile, plimbându-se pe scenă ca un soi de gândac mutant devine biroul la care își scrie romanul, ca mai apoi să se transforme în scaunul doctorului Limestone. În fundal este un paravan japonez simplu, după care stau ascunse poveștile/personalitățile lui Gaby, paravan care la final îi devine cușcă. Imaginea este completată de un candelabru cu lumină slabă, din care pornesc o grămadă de codițe împletite, întinzându-se prin sală ca o pânză de păianjen.

„Cel mai frumos roman din lume” nu e genul de spectacol de la care pleci cu niște concluzii. Nu-ți dă nimic mură-n gură. Ba din contră. Pleci cu o grămadă de semne de întrebare, la care de fiecare dată găsești un alt răspuns și, culmea, fiecare răspuns în parte este corect, chiar dacă este opusul răspunsului pe care îl gasisei mai devreme. Este dr. Limestone schizofrenic? Da, este. Există măcar, sau totul este în mintea lui Gaby? Hmmm… da, cred că totul e în mintea ei. Ce e real și ce e ireal în toată povestea asta? Totul și nimic în același timp.

IMG_9153Este un thriller psihologic care îți solicită creierul la maxim, nu numai pe moment, dar încă mult timp după ce ai plecat din sală. Aș putea vorbi despre spectacolul ăsta o săptămână întreagă și tot aș mai avea ceva de spus. Aș mai fi scris o grămadă de lucruri (mâine probabil că o să-mi pară rău că am omis câteva), dar mi-e să nu dau prea mult „din casă”. Cel mai bine ar fi să mergeți să-l vedeți cu prima ocazie, la Teatrul Unteatru.

Să nu vă mirați dacă plecați acasă cu o mică obsesie. Dacă ar fi să-l parafrazez pe dr. Limestone, v-aș spune că sunteți prea normali să vă dați seama ce vi se întâmplă. Și eu am plecat cu o mică obsesie. M-au urmărit o vreme versurile lui Poe: „Is all that we see or seem/But a dream within a dream?”

IMG_8997

 

 

 

Regia: Alexandra Penciuc

Scenografia: Tudor Prodan

Distribuția: Nicoleta Lefter și Ionut Grama

 

Sursa foto aici.

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Alexandra Mihalcea
Colaborator SB

Din 1991 a publicat poezie, proză scurtă şi articole în diverse reviste din ţară şi din străinătate şi pe site-uri literare. A debutat în anul 2006, cu volumul de poezie „Eva, Anno Domini 2005” (Curtea Veche Publishing) şi este prezentă în antologia „Ultima generaţie. Primul val” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2005). Iubește chitara și pictează.

Număr articole publicate : 21