La mulţi ani, Dilema Veche!

20130126_120843 Dilema veche a implinit săptămâna trecută 20 de ani de la apariţia primului număr. Când a apărut primul număr al unei publicaţii susţinătoare şi practicantă a informării corecte şi opiniei coerente, bine argumentate, eu aveam 9 ani. Habar nu aveam de societatea în tranziţie şi de paşii pe care România trebuia să îi urmeze pentru a-şi câştiga statutul de societate democratică, în care drepturile cetăţenilor sunt respectate, iar informaţia este oferită publicului în mod transparent, profesionist şi elegant.

Au trecut 20 de ani şi constat că, din păcate, democraţia în care am crescut şi din a cărei înţelegere am pierdut vreo zece ani, până la maturitate, nu a căpătat forma pe care m-aş fi aşteptat să o văd. Publicaţiile scrise se confruntă cu două probleme interconectate într-o oarecare măsură: apariţia noilor media şi înţelegerea eronată a exerciţiului democratic de informare şi exprimare a opiniilor.

Pe de o parte, nu există o competiţie a publicaţiilor şi producţiilor TV şi radio de foarte bună calitate, ci o competiţie a publicaţiilor şi producţiilor TV şi radio cu trafic/rating ridicat. Rezultatul este cel cunoscut: informaţii propriu-zise destul de puţine, înlocuite cu pseudoinformaţii cu iz de scandal. Tabloidizarea editorială, alături de chestiunea arzătoare a partizanatelor politice (finanţările trusturilor şi publicaţiilor sunt în 99% din cazuri rezultatul unui calcul politic), anulează pretenţiile de credibilitate a multor canale de informare care, în primă fază, promiteau o politică editorială corectă, de cursă lungă. Nu are rost să dezvolt pe marginea vechii polemici: televiziunile şi presa susţin că publicul primeşte fix ceea ce vrea să primească. Criticii susţin că rolul media este şi educativ, nu doar informativ, motiv pentru care informaţiile trebuie filtrate şi selectate în funcţie de relevanţa lor şi respectarea drepturilor indivizilor despre care sunt difuzate (vezi scandalul înhumării/incinerării lui Sergiu Nicolaescu). Cert este că, deşi ultimii douăzeci de ani de media ar fi trebuit să presupună o autoreglare a pieţei media, evoluţia acestei zona s-a dovedit a fi una haotică, cu inerţie mare în ceea ce priveşte progresul informaţional şi etape de regres îndelungate. Ultimele săptămâni au fost dovada clară a faptului că media din România nu a atins maturitatea în privinţa modului în care îşi alege capetele de afiş şi în care transmite informaţii: criza din Algeria a fost mic copil pe lângă moartea lui Sergiu Nicolaescu, iar acoperirea media a pierderii omului de televiziune Dan Mihăescu dovedeşte că o moarte bine exploatată de media trebuie să fie moartea unui „bard”, bine înmuiat în scandal.

Pe de altă parte, spaţiul online şi-a cerut drepturile în ultimii ani, iar ziarul tipărit pierde din ce în ce mai mult teren. Până şi televiziunile se confruntă cu dificultăţi, pe anumite segmente (ex. încercarea PROTV-ului de a anihila cu orice preţ site-urile furnizoare de programe TV gratuite, în favoarea Voyo). În aceste condiţii, vechile media (mă refer în special la publicaţiile scrise) nu prea aveau multe opţiuni: ori se reinventau din mers, adaptându-se pentru cititorii online şi păstrând calitatea editorială, ori acceptau înfrângerea, tirajele lor scăzând vertiginos. Unele s-au pierdut pe traseu (ex. Cronica Română), altele au schimbat stilul, au lucrat intens la formula online şi au sperat că tirajele pierdute vor fi recâştigate în presa virtuală. Am aruncat un ochi pe trafic.ro şi am constatat că trei dintre primele zece poziţii sunt ocupate de ziare, iar „aranjarea lor” în pagina topului este concludentă: Libertatea pe poziţia 4, urmată de Gândul pe 5 şi Adevărul pe 10. În rest, pagini de televiziune, motoare de căutare, . Nu e rău, veţi spune, iar până pe locul 20, se mai găsesc Jurnalul şi EvZ, deci se citeşte presă, în continuare. Adevărat, dar, pe de altă parte, numărul de publicaţii informative este cu mult redus, iar faptul că Libertatea (100% tabloid) e lider de trupă spune multe despre modul în care se filtrează şi se alege informaţia. Mai mult, ziarele au un concurent serios în blogosferă, locul în care informaţia circulă cu o viteză ameţitoare, iar afecţiunea publicului se împarte între stiluri jurnalistice personalizate, nu între publicaţii. Pe pagina web a unei publicaţii, este posibil ca cititorul să mai intre pe două-trei articole, atras de titlu sau de imagine, blogul personal al jurnalistului monopolizează atenţia cititorului şi exclude posibilitatea accesării altor pagini.

Parametrii de analiză sunt mult mai mulţi, iar presa din România este un caz interesant de studiat. Concluzia este, în principiu, acesta: puterea de autoreglare a noilor şi vechilor media de la noi este redusă, iar publicul poate contribui la acest proces, selectându-şi sursele de informare cu mai mult discernământ. Nu există competiţie adevărată, spuneam mai sus, dar există publicaţii, canale, bloguri şi programe TV pe care ne putem baza în privinţa surselor şi modului de informare. Dacă Dilema Veche a reuşit 20 de ani să-şi păstreze integritatea editorială şi dacă zona radio şi TV produce în continuare calitate (pe alocuri, ca la meteo), atunci, nu ne rămâne decât să devenim consumatori activi de informaţie şi să ne asumăm rolul de a ajuta media să prindă forma pe care ne-o dorim.

 

La mulţi ani, Dilema Veche!

 

A

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 167