Interviu cu Matei Hutopilă

matei hutopila

 

 

Ioana Miron: Volumul tău Copci, apărut în anul 2011 la Casa de editură Max Blecher, în urma unui concurs de manuscrise, a însemnat debutul tău editorial. Ce a însemnat pentru tine acest fapt?
Matei Hutopilă: Încheierea unui capitol. Nașterea unor speranțe. O mare bucurie și accesul la oameni foarte faini. Bine, e cred după orice lansare și un sentiment de sfială și nesiguranță; parcă textele nu mai sînt așa demne de hîrtie, nu neapărat sau nu exclusiv ca valoare ci ca demers, dar pînă la urmă e OK, așa trebuie să vii să te revanșezi, mai încolo; ostilitățile rămîn deschise, lupta cu tine poate continua.

I.M.: De ce Copci?
M.H.: Pentru că nu mă pricep la titluri, și nu pentru copcile care au stat pe mine. Și pentru că au avut efectul tămăduitor, la vremea lor, și unele și altele.

I.M.: Vorbește-ne puțin despre tine. Cine e Matei Hutopilă, ce-i place, ce citește?
M.H.: Hutopilă e un expatriat. Îi plac oamenii frumoși și creațiile lor mai mult decît orice.

I.M.: Dă-ne câteva titluri ale unor cărți pe care le consideri formatoare pentru un scriitor.
M.H.:Asta n-o află decît el după ce se încumetă. Piața e imensă și nici nu știi între ce coperți e povestea care o să te facă paf. Trebuie să te aventurezi. Apoi, nu toți avem aceleași locuri comune și putem relaționa destul de diferit cu cărți poate la fel de bune. Eu nu prea pot fi obiectiv aici, judec foarte visceral, mă implic și asta e și bine și rău.

I.M.: Cu ce autori empatizezi? Ce preferințe ai în materie de literatură?
M.H.: O, ar fi atîtea de zis. Asta e partea cea mai frumoasă, scriitorii cu ale căror texte empatizezi, ale căror scrieri te pot urmări o perioadă, cărțile care au un impact brusc și devastator, cărțile care intră în tine mai greu dar se fac comode și te duci și cu ele zile și nopți. Alkaios din Mitilene, Costachi Conachi sau Constantin Acosmei în , Lermontov sau Yourcenar sau von Rezzori în proză și atîția alții, ca o punte peste timp, peste moarte, peste tot, o punte între noi, cei cu receptaculii înspre asta, și vorbesc strict din punctul de vedere al cititorului.

I.M.: Iată acum o întrebare pe care o primește orice tânăr scriitor. Ce anume te-a determinat să scrii și să publici?
M.H.: Adevăratul imbold a venit tîrziu, eram în facultate, la întîlnirea cu poezia ultimelor două decenii, mai ales cu a celor numiți „douămiiști”.Mai apoi, cînd a fost vremea, am adunat poemele laolaltă, le-am ales o ordine, erau cîteva cicluri, mă gîndeam că le dezvolt în cărți separate; cînd le-am citit cap-coadă am văzut că-i aceeași poveste și am simțit că nu o să mai pot adăuga vreo ceva la ea, am simțit că e un capitol încheiat. Și așa a și fost.

I.M.: Te-ai gândit vreodată la un model literar? Care ar fi pentru tine modele în literatură? În ce direcție crezi că se îndreaptă actuala literatură română?
M.H.: Sînt subiectiv și reacționez instinctivîn fața scrierilor; orice verdict general din partea mea ar fi cam arbitrar și nedrept. Apoi, nu-s mare fan al etichetelor și al comparațiilor. Pot spune doar că orice text fain este un model și că mă bucur cu adevărat de sensibilitatea poetică actuală, de accesul meu ca cititor la ea.

I.M.: Ai citit la Institutul Blecher, la salonul de literatură Zero+. Care dintre cercurile literare actuale crezi că are un rol formator pentru un tânăr poet, aflat la începutul ascensiunii sale?
M.H.: Eu zic că poeții sînt, atîta timp cît se macină, într-o formare, organizare și reorganizare interioară continuă, chit că mai scriu din cînd în cînd sau doar citesc poezie, chit că-s aspiranți ori veterani. Cred că nu te poți ajuta decît tu, dar trebuie să știi în ce împrejurări literare se află lumea azi, și ai nevoie de imboldul pe care oamenii frumoși și creațiile lor sau recomandate de ei ți le pot da, asta dacă nu ajungi și singur la ele. E curios, nu, cum avem totuși nevoie de noi între noi, deși sîntem, poeții, cele mai puțin gregare animale.

I.M.: Ce aștepți de la un salon de literatură? Cum ar trebui să decurgă o întâlnire de acest tip?
M.H.: Îmi place că ne vedem la lecturile astea, noi între noi. Apoi, cred că-s aproape exclusiv o chestie de înfățișare, de exhibiție, și doar în parte „eficiente” pentru cei ce se expun – asta dacă aștepți de la un astfel de eveniment să fie un atelier, un cenaclu; eu nu aștept asta, eu mă bucur ca de un concert de lecturile astea, adică citesc volumul mai bine acasă sau aiurea, așa că vin exclusiv pentru a-i întîlni; odată văzuți și auziți pe viu, e altfel întoarcerea la scrierile lor, după. Păstrez amintiri foarte frumoase de la astfel de ocazii.

I.M.: Ai în pregătire un volum nou? Intenționezi să te pliezi pe același șablon poetic al volumului Copci?
M.H.: Am o poveste nouă, da. Pornește cam de după finalul Copcilor, din toate punctele de vedere. Ca și în primul volum, poemele trecprin mai multe forme și decoruri. Mai puțin jurnal poetizat și mai multă reflecție aici, sau cel puțin așa cred, așa sper. Ca formă și mijloace diferența va fi cel puțin la fel de mare ca-n Copci între cele cîteva părți ale volumului. Cît despre sensibilitate, eu zic că-n spate e același suflet chinuit, haha.

 

-Sursa foto aici

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 19