Paul Johnson – Dușmanii societății

dusmanii-societatii_1_fullsizeSunt unele cărți despre care nu știi exact ce părere să ai, dacă să le crezi sau nu, dacă să îi dai sau nu credit autorului, iar dacă este vorba despre o carte de eseuri, împânzită de referințe istorice, economice, literare, antropologice filozofice, în care este pusă sub lupă societatea modernă, atunci dificultatea crește. Când citesc astfel de cărți este necesar să am o impresie bună despre autor, fiindcă dacă autorul nu îmi inspiră încredere, atunci nici cartea nu o să o facă. În lumea ideilor sunt mulți autori care nu aduc nimic valoros, au o cultură cel puțin dubioasă și nu produc teorii sau idei, ci încropesc fantastice jocuri de imaginație cu iz de fraudă. Nu este cazul autorului de față, Paul Johnson, cu care m-am mai întâlnit, în cărți, evident, de-a lungul vremii, și chiar dacă părerile sunt împărțite în ceea ce îl privește (îl contestă mai ales intelectualii de stânga, dar și unii conservatori), eu tind să îi dau dreptate în cele mai multe cazuri și în plus, învăț lucruri noi din volumele sale, fiindcă are talentul de a scrie despre lucruri serioase în așa fel încât să înțeleagă toată lumea.

După cum am aflat din volumul despre care voi scrie, Dușmanii societății, Humanitas, 2013, până la Kant, care a transformat, din neputința de a se exprima lejer, filozofia în ceva greoi, cei mai mulți autori scriau despre lucruri „grele” într-un stil cât mai accesibil (este părerea autorului). Descartes afirma că scrierile sale pot fi citite și înțelese chiar și de un grădinar. De ce s-a complicat stilul eseistic sau filozofic după Kant, explică în carte foarte bine: fiindcă universitarii au vrut și vor să se delimiteze de restul lumii scriind într-un stil pretențios, de cele mai multe ori despre lucruri foarte puțin importante, pentru a își consolida un anumit statut superior și intangibil. Dar pe Paul Johnson aceștia nu îl păcălesc.

Cunoscut pentru spiritul său polemic, Paul Johnson, istoric și eseist britanic  neoconservator, fost consilier al lui Margaret Thatcher, își continuă în cartea Dușmanii societății (apărută pentru prima dată în anul 1977), răfuiala cu ceea ce consideră el greșit, periculos și vătămător în cultura, politica, economia, arta și gândirea modernă. Răfuiala a început-o încă de când a publicat volumul Intelectualii, Humanitas, 2012, unde îi demontează bucată cu bucată pe mulți dintre gânditorii cu impact major asupra societății, precum Marx sau Freud, ale căror teorii, consideră el, au dat naștere unor școli de gândire care nu fac decât să dăuneze societății, nicidecum să o ajute. Fără doar și poate el este un erudit și un bun cunoscător al istoriei recente, chiar a scris o voluminoasă Istorie a lumii moderne, Humanitas, 2014, o carte despre Socrate și și-a exprimat opiniile pe subiecte grave ale zilei în numeroase ziare și reviste din lumea întreagă. O parte din acestea au fost strânse în volumul La naiba cu Picasso și alte eseuri, de asemenea tradus la Humanitas în 2012. Johnson este și un catolic practicant și a scris o carte despre Iisus (Viața lui Iisus povestită de un credincios, Humanitas, 2011) așadar cu siguranță opiniile sale își găsesc sorgintea și în religie.

De asemenea, traseul său intelectual este unul interesant: a început ca om de stânga prin anii `70, spre a se lepăda mai apoi de această gândire,paul-johnson reorientându-se spre dreapta conservatoare. Este evident că foarte mulți îl contestă, dar la fel de mulți se tem de el, mai ales pentru că este neiertător cu opiniile pe care le consideră greșite și își expune părerea aducând argumente și scriind într-un stil ușor ironic și mușcător. Odată intrat în „gura lui” nu ieși altfel decât șifonat, dar spre diferență de alți gânditori, el chiar aduce argumente și dovedește pas cu pas ceea ce are de zis. Poate nu are întotdeauna dreptate, însă de cele mai multe ori cărțile și opiniile sale rezistă bine în fața unei analize riguroase. Cu toate că și-a publicat cartea în 1977 și multe s-au mai schimbat de atunci, multe au rămas la fel și nu mi se pare deloc un volum datat, mai ales pentru că dușmanii au rămas aceiași, unii s-au mai domolit, alții au crescut și au mai apărut și alții noi.

Dar ce înțelege istoricul prin „dușmani ai societății”? În principiu spune că pe măsură ce societatea evoluează sau progresează, există anumite elemente care o trag în spate: idei, persoane, decizii politice, curente de gândire, cenzură, frică. Își începe cartea cu Antichitatea, spre a da un exemplu despre cum o lume aflată în plină expansiune poate cădea (Roma, mai ales) dacă este măcinată de conflicte interne, corupție, magie, pseudoștiință și o lipsă a moralității. Pe tot parcursul cărții el demască oamenii de știință falși și propune metoda infailibilă propusă de Karl Popper: pentru a analiza o lucrare sau o teorie care pare a se ține în picioare trebuie să-i cauți punctele slabe, iar pentru a analiza o teorie care nu se menține, trebuie să-i cauți punctele puternice, fiindcă tocmai acelea conțin și dinamita cu care pot fi demolate. Și dă exemplu marxismul și freudismul care sunt pseudoștiințe facile care au avut așa un mare succes (și încă au) fiindcă dau răspunsuri la orice. Totul poate fi explicat prin „lupta de clasă” sau prin psihoterapie, dar explicațiile acestea sunt de cele mai multe ori nu doar false, dar chiar periculoase. Nici Darwin nu scapă de critica lui. Cu toate că îl consideră un om de știință autentic, Johnson nu crede că teoria lui poate explica totul, e doar o teorie, și nu îi vede cu ochi buni pe oamenii ca Marx, care s-a folosit de Originea speciilor pentru a își concepe teoriile din Capital.e6253a676752c1d97690aa0af44294ccda3fe4b0d36800c696de674f6e1c7164

Și în volumul acesta îi consideră pe Freud, Marx, Marcuse, Wittgenstein sau Chomsky responsabili pentru denaturarea științei și promovarea unor false probleme. Johnson se ceartă și cu ecologiștii și dedică un capitol întreg ecologiei și încearcă să demonstreze că, în ciuda faptului că unele probleme sunt cu adevărat grave, s-a cam sărit calul cu panica legată de încălzirea globală sau testele pe șobolani de laborator. Nici arta nu îi miroase bine, mai ales arta transgresivă, avangardistă sau non artă. La fel e și cu muzica, cu toate că îi ia apărarea cumva lui Arnold Schoenberg, compozitorul considerat vinovat de transformarea muzicii într-un mod negativ, odată cu atonalitatea. De asemenea se ceartă cu filozofia care nu se mai ocupă de probleme reale ale lumii, ci de abstracțiuni pe care numai universitarii le înțeleg și care oricum nu au nicio aplicabilitate.

Îi demontează atât pe Bernard Russel cât și pe Ludwig Wittgenstein și îi acuză că au lăsat adevărate probleme ale lumii, precum conștiința, rostul omului, Dumnezeu sau problema sufletului, pentru a se ocupa de percepție sau de gândirea abstractă. El spune că au transformat filozofia într-un „joc de societate“. Îl acuză pe Chomsky că a denaturat limbajul pentru a își promova ideile de stânga și odată cu el acuză universitățile pentru că au decăzut de la statutul de locuri unde se învață carte adevărată la locuri unde se creează generații de spălați pe creier care promovează idei greșite. Acesta este un capitol care m-a interesat în mod special și i-am dat dreptate în unele privințe. Mi s-a părut și mie cumva dubios faptul că am studiat anumiți autori în detrimentul altora, mai ales autori de stânga. Nu mă înțelegeți greșit, e normal să îi studiem, dar să îi studiem pe toți, nu doar pe unii.b02

De-a lungul volumului Johnson trece prin toate perioadele istorice importante și vine cu exemple de progres, dar și de dușmani care au stat în calea acestuia, fie că e vorba despre politici dezastruoase, economie proastă, tiranie sau proastă organizare. Un capitol interesant și util pentru înțelegerea societății de azi este cel dedicat apariției capitalismului. El face o istorie a capitalismului, explică când și de ce  apărut, ce probleme a întâmpinat și cum se pot păstra în continuare ideile care au dus la înflorirea unor țări precum Anglia, Franța sau America. Și argumentele lui sunt susținute de date, cifre, fapte, nu vorbește în van precum unii sociologi pe care îi acuză de manipularea datelor pentru a da rezultatele care le convin. Dar vă las pe voi să vedeți cu cine se mai „ceartă” Paul Johnson în această carte polemică și necesară, zic eu, pentru înțelegerea lumii moderne. Chiar dacă sunteți sau nu de acord cu ce spune, demersul de a o citi nu are de ce să dăuneze, ba mai mult, vă poate lăsa cu informații noi și cu o nouă perspectivă asupra unui secol lung de tot.

Titlu: Dușmanii societății
Autor: Paul Johnson
Traducere: Dana Ligia Ilin
Editura: Humanitas
An apariție: 2013
Preț: 44 ron

Lasă un semn

Comentariu

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit, pe venit sau dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, prof de limbă și literatură română la un liceu în București. Ion-Valentin Ceaușescu este redactor-editor la SB și coordonator la proiectul „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.