Meet and Greet II: Corina Ozon

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 16.11.2014 în rubrica Concurs și are asociate următoarele etichete: , .

zilele-amantilor

SemneBune și Editura Herg Benet te provoacă la  un concurs inedit. Poți câștiga unul din cele două exemplare din romanul Zilele amanțilorde Corina Ozon, cu autograf personalizat.  Mai mult, cartea îți va fi înmânată de scriitoare la Târgul de Carte Gaudeamus 2014, sâmbătă 22 noiembrie, începând cu ora 15. Vei putea să discuți cu autoarea ta preferată și să faceți fotografii inedite.

Pentru a beneficia de acest premiu, trebuie să ne spui  cui ai face cadou romanul Zilele amanților și de ce.  De asemenea, este important să ai disponibilitatea de a participa la lansarea noului roman al autoarei.

Despre carte:

Când am primit invitaţia de a citi manuscrisul cărţii Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îţi spui arogant că ai citit cam tot şi te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile. Te surprinde în primul rând pentru faptul că refuză fără efort scriitura feminină, melancolică şi vag lamentabilă. Frazele sunt scurte şi nu intră bătând la uşă, ci trântind-o de perete. Apoi, te surprinde tema predilectă a cărţii: amantlâcurile, iubirile frugale, relaţiile interzise, tot tacâmul. Practic, Corina omoară în poveştile ei orice ipocrizie feministă (chestie care mie mi-a mers la suflet), o îngroapă adânc şi îi pune capac. N-o să omit sub nicio formă limbajul, care surprinde de asemenea. Corina foloseşte limba română fără să se ferească de extremele ei. Are curaj, „are ouă”, cum s-ar spune. Nu că ar fi singura, nu că ar fi o raritate, dar a manipula cuvinte interzise într-un text literar, fără a-i strica savoarea, nu e la îndemâna oricui. Rămâne însă la final impresia generală, cea care contează cel mai mult. Care e bună, dacă nu foarte bună. Cartea se citeşte uşor, e cinică, e vie, are tot ce îi trebuie pentru a deveni un succes. (Ștefan Caraman)

clipboard01_161-465x390

Despre autoare

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti. 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul „Ora”) şi televiziune (Antena 1), şi un update de 2 ani în producţie tv (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mama de liceană, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult. Al treilea va fi cartea „Zilele amanţilor”, probabil. Începută pe un blog, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod continuarea. Şi după apariţia cărţii încă o mai cer. Alex Mazilu (care mi-a făcut fotografia) s-a întrebat mirat „cum cineva cu faţă îngerească a putut scrie o carte ca „Zilele amanţilor” „. MBA-ul te învaţă să-ţi provoci limitele şi să aplici inteligent. Chiar şi cuvintele deocheate ( a se citi „din viaţa de zi cu zi”)

Regulament:

Puteți răspunde în câmpul „Lasă un comentariu” sau prin intrumentele de socializare (din subsolul articolului dedicate concursului: Facebook, Twitter etc). Extragerea este aleatorie.

Se vor lua în considerare doar răspunsurile cititorilor fideli care apreciază pagina de Facebook a revistei SemneBune. Aici.

Concursul se desfăşoară în perioada 16 – 20 noiembrie 2014.

Câştigătorul va fi anunțat prin UPDATE la acest articol, dar şi pe pagina de like.

UPDATE  Câștigătorii sunt: Sorin Bertea și Luisa Vlăsceanu.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Comments are closed.