James Joyce – Exilați

James-Joyce__Exilati-130Pe James Joyce lumea și-l amintește îndeosebi ori ca pe „tipul ăla irlandez, ciudat și care a scris cartea aia, Ulise, pe care toată lumea bună spune că a citit-o, dar de fapt nimeni nu o prea citește” sau ca pe autorul unei „cărți ilizibile”, Finnegans Wake. Cei mai mulți au citit Portretul artistului la tinerețe sau Oameni din Dublin (Dubliners, în original, și e de menționat faptul că una din cele mai bune povestiri din volum, The Dead, a fost ecranizată de John Huston în 1987), fiindcă sunt cele mai accesibile volume și, să o spunem pe-a dreaptă, și cele mai plăcute. Cine a încercat sau a reușit să citească Ulise a resimțit că este o carte grea, mare, cuprinzătoare, o capodoperă, dar e scrisă mai degrabă pentru a demonstra ceva, pentru a arăta de ce este capabil, pentru a deconstrui întreaga literatură și a spune: „uite, pot și eu să fac asta și chiar o fac bine”, și mai puțin pentru a fi o carte pe care oamenii să o citească cu plăcere. Joyce nu era deloc un om care să facă ceva pentru alții, era egoist și egocentrist, tot ce a scris a scris despre el, legat de el și de obsesiile lui sau despre Irlanda, țara care nu i-a recunoscut valoarea, însă indiferent care i-ar fi fost motivele și indiferent de unde și-a luat energia de a scrie, contează ce a scris. Și fie că îți place sau nu, fie că n-ai citit, fie că nu te interesează sau ești obsedat de el, Joyce este fără îndoială un nume, un scriitor notoriu.
Foarte puțini știu că a scris și o scurtă piesă de teatru, Exilați (Exiles, în original), dar care nu a avut un prea mare succes când a fost pusă în scenă și pe care mai degrabă pasionații de teatru sau fanii o citesc. Interesant este că această piesă nu pare că ar fi fost scrisă de Joyce, e cumva atipică și puțin depășită, în ciuda faptului că, și în paginile ei, autorul își reia o parte din obsesii legate de Irlanda, locul omului în lume, sexualitate, ceva nihilism, existențialism, dar într-un mod mai mult sugerat. La prima vedere, pare o piesă a unui autor existențialist de duzină, unul din epigonii lui Ibsen sau Shaw, dar curând îți dai seama că e mai mult decât atât. Nu este o lectură foarte facilă inițial, fiindcă nu pricepi deloc despre ce e vorba, personajele apar și dispar fără să spună ceva care să lege acțiunea și de fapt, singurul personaj pe care Joyce s-a chinuit să-l contureze cum trebuie este Richard, care îi cam seamănă în unele momente. Celelalte rămân mai mult niște umbre, personaje diafane, din care înțelegi mai mult doar dacă le iei ca pe un tot. Personajele din piesă, în afară de Richard, par mai mult un personaj colectiv spart în mai multe personaje mici, fiecare păstrând doar una sau două din însușirile personajului mamă, ceea ce nu prea e bine când încerci să o pui în scenă, dar e captivant la lectură, fiindcă te intrigă, începi să pui piesele cap la cap și în final rezultatul este satisfăcător. Exilați este totuși, una din cele mai conformiste scrieri ale lui Joyce, cu o poveste care se dezvăluie într-un mod clasic, progresiv, fără foarte multe înflorituri și întoarceri de condei.
Exilați este o dramă romantică, în cel mai pur sens al cuvântului, o poveste de dragoste cu complicații, cu personaje care nu sunt sigure pe sentimentele lor, iar când își dau seama, lucrurile se complică din nou. Mai iese în evidență și personajul feminin Bertha, cea în jurul căreia plutește o mare parte din piesă, fiind catalizatoare de evenimente și trăiri, însă e păcat că aceasta, soția lui Richard, este mai degrabă meditativă și prea puțin dinamică. De fapt, povestea celor două cupluri, căci despre aceasta este vorba în esența piesei, despre două cupluri care sunt în pragul unei crize, este prea puțin dinamică și mai mult vorbesc, gândesc și nu prea acționează, iar partea lui Robert este mai mare decât a tuturor celorlalte personaje. Știm că piesa a fost pusă în scenă în timpul vieții lui Joyce, pentru prima oară în februarie 1925, în  The Neighborhood Playhouse din New York. Pentru un actor, cel mai dorit rol ar fi Richard, fiindcă celelalte sunt mult mai puțin importante și mai ales, alunecoase.
James_Joyce_in_1915
Ca om căruia Joyce nici nu-i place, nici nu-i displace – adică nici nu m-a enervat, dar nici n-am zis Wow! (e adevărat, Ulise nu am terminat încă) citindu-i cărțile, aș putea chiar spune că mai degrabă m-a captivat corespondența sa – această piesă de teatru este o surpriză plăcută, mai ales fiindcă am descoperit un altfel de Joyce și aș putea spune că cei cărora nu le-a plăcut prea mult ce au citit din Joyce ar putea fi atrași de această piesă de teatru, iar fanii cu siguranță au citit-o sau e cazul să o citească. Pentru un om care n-a citit Joyce, căruia Joyce îi e indiferent, ar putea fi o lectură plăcută, fără să fie Wow!, fiindcă cred sincer că nici Joyce n-a pus prea mult suflet în scrierea ei sau la un moment dat l-a enervat sau nu l-a mai interesat prea mult și a terminat-o în grabă. Ca o concluzie, este o lectură agreabilă și aș fi curios să văd o reprezentație, poate un regizor bun ar putea scoate un spectacol plăcut, fiindcă piesa are totuși potențial.
  • Titlu: Exilați
  • Autor: James Joyce
  • Editura: Univers
  • Numar pagini: 184
  • Format carte: 11 x 18 cm
  • An aparitie: 2013
  • Traducere: Dan Ciobanu

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.