Aproape Maine  

Joi, 20 noiembrie, a avut loc la Teatrul de Artă premiera spectacolului , în regia Andreei Vulpe. Piesa a fost scrisă de John Cariani şi a avut premiera în Portland, Maine, Statele Unite, în 2004. De atunci, a înregistrat un succes imens şi a depăşit Visul unei nopţi de vară în topul celor mai jucate piese pe scenele teatrelor independente şi scenele liceelor şi facultăţilor din Statele Unite.

Trebuie să spun de la bun început că nu mi se părea necesară traducerea titlului piesei, în condiţiile in care titlul original este Almost, Maine (unde Almost este orăşelul din statul american Maine, unde se petrece acţiunea). Desigur, înţeleg opţiunea pentru traducere în contextul în care se doreşte atragerea unui public cât mai larg, dintre care unii poate ar fi fost descurajaţi de un titlu în engleză şi de bănuiala că întreaga piesă s-ar putea juca în această limbă. Însă din numeroasele mele încursiuni la , tind să cred că acesta are un public educat, tânăr (o tinereţe care nu se măsoară în ani) şi inteligent, care nu s-ar fi lăsat descurajat de titlul original. Am făcut această precizare tocmai pentru că titlul tradus poate induce în eroare, dând impresia că acţiunea se petrece într-o noapte (aproape mâine).

Am stabilit, aşadar, că piesa se petrece în orăşelul Almost din statul Maine, un stat din nord-estul Statelor Unite. Este iarnă, zăpadă, noapte. Decor sumar, actori tineri şi dezinvolţi, care se simt bine pe scenă, care se bucură de fiecare replică, de fiecare reacţie pe care o stârnesc în public. Pasiunea pentru teatru a actorilor se răspândeşte în sală şi infectează publicul care râde, se întristează sau devine melancolic, în acord cu ce se întâmplă pe scenă.

Dar ce se întâmplă pe scenă? Se întâmplă îndrăgosteli subite. Se întâmplă nostalgii după îndrăgosteli de altă dată. Se întâmplă mărturisiri de îndrăgosteli vechi, dar tăinuite. Se întâmplă îndrăgosteli timide, întâmplătoare, neaşteptate sau aşteptate prea mult. Spectacolul este împărţit în mai multe momente, sau schiţe, conexiunea dintre ele fiind menţionarea vreunui personaj comun, însă altfel, fără legătură aparentă între ele. Ceea ce le uneşte, însă, este tema iubirii, care pândeşte la fiecare colţ. Tot ce trebuie să faci este să îi dai şansa să intre în viaţa ta; chiar dacă pentru a vedea ceva prea evident trebuie să faci înconjurul lumii mai întâi.

Fiecare actor apare în mai multe scene, în roluri diferite. Cu toate acestea, personajele sunt proaspete, credibile şi extrem de amuzante. Deşi îl recunoşti pe Ionuţ Vişan în rolul povestitorului, în rolul tânărului care nu simte durere şi în rolul fostului iubit care îşi îneacă amarul într-un bar, transpunerea lui în aceste personaje este atât de completă încât nu asociezi personajele între ele, ca şi cum ar fi jucate de actori diferiţi. La fel o recunoşti pe Cristina Juncu în rolul femeii îndrăgostite care înconjoară pământul pentru a se apropia de bărbatul iubit şi în rolul Alienei, barmaniţa veselă, dar nu vezi actriţa din spatele rolului, ci doar personajul pe care îl aduce pe scenă.

Cea mai memorabilă, însă, a fost Sabrina Iașchevici, care a jucat rolul unei femei nefericite care găseşte duioşie în spălătoria blocului în care locuieşte, dar şi rolul unei fete băieţoase care nu mai fusese sărutată niciodată. Mai ales în acesta din urmă, Sabrina Iaşchevici străluceşte de-a dreptul. Entuziasmul şi energia pe care le investeşte în rolul acesta ne-a făcut pe noi, spectatorii, să râdem, să ne ţinem respiraţia, să îndemnăm în gând personajul să recunoască inima din tabloul primit şi să îi dorim Sabrinei să joace în cât mai multe spectacole şi să ne încânte mulţi ani de acum înainte pe scene şi ecrane. De altfel, o mai puteţi vedea pe Sabrina Iaşchevici şi la Teatrul Odeon în spectacolul Titanic Vals (a cărei recenzie o puteţi citi aici). Deşi este foarte tânără, activitatea sa actoricească a fost deja răsplătită în ultimii ani cu numeroase premii, dintre care cele mai recente sunt premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Winnie din spectacolul Ce zile frumoase! de Samuel Beckett la Festivalul Naţional de Teatru Independent 2013 şi Marele Premiu ,,Ştefan Iordache” pentru acelaşi rol la Gala Hop 2012.

Costumele şi recuzita piesei sunt inspirate, dar sumare, neajutând cu mult actorii la interpretarea personajelor diferite. De aceea, Aproape Maine este un spectacol în care jocul actoricesc este în prim plan, într-un decor minimalist. Toţi actorii implicaţi în spectacol au fost debordanţi, implicaţi emoţional (şi deseori şi fizic) în piesă şi şi-au dat sufletul pe mica scenă a Teatrului de Artă în prezenţa unei săli pline care i-a urmărit cu sufletul la gură şi cu o bucurie imensă.

Nu vă recomand să vedeţi această piesă, ci vă ameninţ că dacă nu o veţi vedea veţi suferi o pierdere imensă fără măcar să ştiţi!

Prima ocazie să râdeţi şi să vă bucuraţi la piesa Aproape Maine este chiar astăzi, 4 decembrie 2014, la ora 20.15. Pentru rezervări, contactaţi Teatrul de Artă.

Aproape Maine

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC), secțiunea Proză scurtă, a câștigat şi Premiul Revistei SemneBune la Atelierul IDC din acelaşi an. Din 2014 împarte lauri în calitate de jure-junior la IDC. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 288