Uneori metroul înghite oameni
le mestecă sufletul în bezna stomacului
la sfârşit când se aprinde lumina
le deşartă cochiliile pe peron.
Sub pământ grijile mele aleargă
totul e o goană spre următoarea staţie
tristeţea mea a coborât la Dristor
fericirea mă aşteaptă la Gara de Nord
dar mi-am uitat bagajele ca de obicei.
Aş vrea să sun alarma, un buton mare roşu
dar unu îmi zice că-i bomboană şi renunţ.
Ieri s-a aruncat o femeie în faţa metroului
i-am simţit viaţa sub tălpi
m-a gâdilat prin pantofii noi
nu i-au găsit decât inima au ascuns-o în automat
acum poţi să comanzi o cartelă de unu călătorii spre moarte.