Secolul în care trăim este unul cu viteză maximă de schimbare. ”Curând” e mâine și cândva devine ieri. Să zicem că suntem supuși ciulendrei tehnologice și că devenim puțin mai inumani, că o parte din noi se robotizează. Nu mai avem de fapt răbdare, nici pentru noi înșine și nici pentru ceilalți. Și această Furie a lui Salman Rushdie se scufundă încet în fundalul orașului New York. Romanul despre care vă scriu astăzi este poate cel mai accesibil roman dintre celelalte opere ale scriitorului englez de origine indiană. Îmi amintesc că primul roman pe care l-am citit al lui Rushdie a fost Grimus (1975) și apoi au urmat, bineînțeles, Versetele satanice (1988), pentru că mi se părea incredibil ca un scriitor musulman să fie condamnat la moarte de proprii săi concetățeni începând cu 1989, doar pentru că a îndrăznit să-l coboare dintru împărății pe Profetul islamic și să-l aducă nițel pe pământ. Acest lucru a stârnit o revoltă incredibilă, astfel încât Rushdie a fost nevoit să se ascundă în Marea Britanie, care, păstrătoare și dătătoare de talente literare, l-a și primit în decolteu-i generos. Și a făcut bine.
Aceasta este o lovitură de stat adevărată: să faci religia fundamentală a unui popor să devină caraghioasă, evidențiind că extremele și tradițiile lui urmate orbește nu sunt cea mai bună cale. Evident, pudibonzii și sfinții islamici s-au răsculat și, de-aici, și tevatura romanului.
E de ajuns să citești doar câteva romane ale lui Rushdie și nu ai cum să nu simți (pe degete, chiar) misticismul și derapajul fantezist la ale cărui curbe ne obligă să ne lipim de scaunul de copilot.
Ceea ce m-a fascinat îndeosebi la Furie a fost ideea că încă se amintește de mitologia greacă, că încă există în colectivul imaginar un muzeu cu legende și mituri care par să nu se stingă. Ce bine ar fi să nu se stingă și să tot găsim în literatură scurte incursiuni în mitologia greacă ! Un exemplu pe care mi-l amintesc e dintr-un volum de povestiri al lui Julio Cortazar – Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri. Dar să vorbim despre Rushdie. Spoil-alert ! Profesorul Malik Solanka este un Oreste bântuit de propriile Erinii, adică Furii (de-aici și titlul). Furiile îi domină viața și profesorul de filosofie fuge din Anglia la New York, sperând să fie înghițit de viermele inelar uriaș care își prezintă în mod generos larva societății și a corporatiștilor, a străzilor și a crimelor. Solanka își abandonează copilul și soția în urma unui gest necugetat, încercând să se înghesuie în sine până nu va mai auzi strigătul Eriniilor (falnice fiice ale Pământului și ale Aerului, conform lui Hesiod) hăituindu-l. Mi s-a părut foarte estetic procedeul prin care Rushdie ilustrează o poză a mitologiei antice grecești lipită pe fundalul unui New York tăbăcit de industrializare, sărind câte două trepte pe scara evoluției.
Viața lui Solanka ascunde de fapt mult mai multe lucruri, Eriniile pot fi văzute și într-un sens obiectiv, dacă putem zice așa: un motiv de a ieși din cutie și de a înfrunta realitatea. Personajele sunt construite respectând șirul mitologic și asta este o altă parte a poveștii construită cu un picior în New York-ul anilor 2001 și unul în secolul lui Hesiod.
” Când zeii vor să piardă pe cineva, îi iau mai întâi mințile. Furiile se roteau urlând deasupra lui Malik Solanka, deasupra New York-ului și a întregii Americi. Pe străzile aflate dedesubt, traficul, uman și inuman, își dădea acordul într-un urlet turbat. […] În zilele noastre, mai puțin luate în seamă, zeițele erau mai însetate, mai sălbatice și își întindeau plasa tot mai departe. Pe măsură ce legăturile de familie erau tot mai slabe, Furiile începeau să intervină în întreaga viață a omului. ”
Autor: Salman Rushdie
Editura: Humanitas
Colecția: Raftul Întâi
ISBN: 973-50-0280-9
Nr. pagini: 284
An apariție: 2002
Traducător: Vlad Russo
Preț aproximativ: 25 RON