Cine este criminalul? De ce a ucis? Cum de a scăpat neprins? Cine îl poate descoperi și ce să facă după ce îl află?Întrebări esențiale într-un roman polițist și Cutia cu bomboane otrăvite este un clasic al genului și unul dintre romanele atipice. Cea mai cunoscută carte a lui Anthony Berkeley este mai mult un roman filosofic, deductiv, roman de salon, în care predomină retorica, dialogul și în care acțiunea este pusă pe locul doi. Șase personaje (nu în căutarea unui autor, ca în Luigi Pirandello ) ci în căutarea unui criminal. Șase teorii, bine argumentate, aproape perfecte, credibile, însădoar una este cea bună și e nevoie să cititm de două ori ultimele pagini pentru a înțelege cine a ucis. O delicioasă bomboană, nu otrăvită, chiar hrănitoare, acest roman al lui Anthony Berkeley.
Roger Sheringham, detectivul preferat al lui Berkeley, conduce un Cerc Criminalistic, unde el, împreună cu cinci pasionați ai criminalisticii încearcă să descopere pe cont propriu mistere ale vremii. Două femei și patru bărbați de profesii diferite se strâng pentru a discuta și pentru a rezolva cazurile pe care Scotland Yard-ul nu le poate duce la capăt. Dead end-uri (interesant este că un roman care se ocupă cu dead end-uri se termină aproape în coadă de pește, lăsând cititorul să ducă el la capăt puzzle-ul). Oameni de societate, educați, fini, fiecare un as în domeniul său, cu legături în lumea bună, cu bani și timp liber, cei șase sunt puși în fața unui caz care face de câteva săptămâni deliciul ziarelor și al bârfelor în întreaga Londră și zile fripte poliției, care a ajuns într-un punct mort, și într-un final îl rezolvă, dar rezolvarea este una care nu lasă loc de alte decizii.
Doamna Bendix moare după ce mănâncă bomboane dintr-o cutie pe care soțul ei o primește de la un prieten al clubului pe care îl frecventează, pentru a onora un pariu pe care l-a pierdut în fața acesteia. Bănuielile tuturor sunt că de fapt Sir Eustace Pennefather, cel ce primește cutia cu bomboane, prin colet, ca un cadou din partea firmei de dulciuri al cărei client este, ar fi de fapt cel vizat, și Doamna Bendix este o victimă inocentă. De la această premiză pleacă primii membri ai Cercului, dar teoriile lor sunt demontate de către ceilalți și adevărul este de fapt altul. Fiecare membru, ales să vorbească în urma tragerii la sorți, își construiește foarte atent teoria, atrage prin detaliile descoperite și mai mulți posibili criminali sunt arătați cu degetul. Într-un final, se dovedește că cel mai puțin înzestrat membru al Clubului și ultimul vorbitor, descoperă adevăratul criminal.
Publicată în 1929, sub titlul original The Poisoned Chocolates Case, cartea aduce la suprafață sufletul omului. Părțile cele mai bune sunt cele în care se discută psihologia umană, umorul fin, englezezc, primând, siroind pe fiecare pagină. Personajele sunt, fiecare, un caracter în sine, aproape un clișeu, dar toți sunt desăvârșiți în arta discursului elocvent. Ironia, cinismul, jocurile de cuvinte aduc aminte de cărțile unui Oscar Wilde sau Chesterton, nefiind nicidecum tipul de narațiune polițistă tipică. La 1900 se scria roman, eticheta de polițist fiind o simplă formalitate, pentru a delimita genul. Scris à la Conan Doyle, romanul anticipează stilul lui Raymond Chandler, doar că în loc de un singur detectiv Marlowe, aici avem tot Marlowe, dar în șase ipostaze diferite, fiecare fiind un cu totul alt caracter, dar o posibilă față a aceluiași personaj.
M-am distrat citind, mi-am format și eu teoria mea, care s-a dovedit pe jumătate adevărată, am învățat câteva feluri de privi o problemă, fie ea crimă sau mister în general și am observat diferența dintre romanul polițist modern, cu precădere cel nordic, încărcat de crimă, pataologii, plin de adrenalină, cu schimbări de situație la câteva pagini, extraordinar, de altfel, și cel clasic, liniștit, așezat, scris cu delicatețe. Arta primează, plot-ul este mai mult un motiv pentru ca personajele să se pună în mișcare și odată rotițele pornite, să se desfășoare cu eleganță, aristocratic, dovedind inteligență, bun simț și o sintaxă remarcabilă. Rareori am întâlnit dialoguri mai dichisite și totuși deloc prețioase. Berekley scrie cu plăcerea cu care un cofetar desăvârșit lucrează la o nouă delicatesă.
Autor: Anthony Berkeley
Titlu: Cutia cu bomboane otravite
Titlu original: The Poisoned Chocolates Case
Traducător: Constantin Badea
Editura: Curtea Veche
Copertă: Griffon and Swans (www.griffon.ro)
Anul apariției: 2010
Număr pagini: 256
Format: 10,50 × 17,60 cm
Preț: 5.90 lei