Aleksandr Soljenițîn – O zi din viața lui Ivan Denisovici

o-zi-din-viata-lui-ivan-denisovici_1_produs

Viața scriitorului Aleksandr Isaevici Soljenițîn a fost o lungă hăituială de către securitatea rusă, el fiind un critic acerb al sistemului totalitar comunist din Rusia. Din 1945 și până în 1950, Soljenițîn este închis în lagăre pentru reeducare. Din cauza condițiilor mizere în care este nevoit să supraviețuiască, viitorul scriitor capătă o tumoare malignă care-l va chinui întreaga viață.  Povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici ( scrisă în 1959) i-a adus lui Soljenițîn, fără doar și poate, ura autorităților rusești. Cu acordul lui Hrușciov publică romanul în 1962, imediat după publicare apucându-se de lucru la Arhipeleagul gulag, motivat fiind de corespondența primită a foștilor deținuți politici.  În 1968, romanul Pavilionul canceroșilor este publicat în Occident, roman fundamentat pe existența tumorii sale în organism, și pentru care primește Premiul Nobel în 1970. Când Arhipeleagul gulag este publicat, Soljenițîn primește noi valuri de ură și agresivitate din partea poporului, a presei și a autorităților. Odată cu apariția publică a romanului -fluviu, imaginea paradisului bolșevic se sparge în mii de fărâme care va îngrozi lumea intelectuală. Drept pedeapsă, îi este luată cetățenia și exilat mai apoi în 1974; abia după ce se stabilește în S.U.A, Soljenițîn își găsește liniștea. Mai târziu, își va recăpăta cetățenia rusă și se va întoarce în țara-mamă în 1994. Pentru că sănătatea i se șubrezise într-un ritm accelerat în timpul șederii sale prin lagărele de reeducare, Soljenițîn va suferi o insuficiență cardiacă ce îi va aduce moartea, în 2008.

Așadar, O zi din viața lui Ivan Denisovici a fost preludiul unei imense răfuieli politice a scriitorului cu KGB-ul și cu alte organizații care țineau sub control informațiile ce ajungeau către masele de oameni. În contextul comunist al acelor vremuri, Soljenițîn a fost considerat un factor preturbator al opiniei publice, ca mai târziu, scrierile sale să fie considerate adevărate cronici ale epocii vitrege numită comunism. Cam cât de puternic să fie un om emoțional, astfel încât să facă din propriile scrieri adevărate arme îndreptate împotriva propagandei URSS ?

Povestirea nu prezintă dificultăți la citire și nici la înțelegere, este de factură facilă și fără zorzoane estetice. Titlul este foarte explicativ, suntem martori la o zi din viața unui prizonier într-un lagăr de muncă stalinist din Siberia (pare că experiența lui Soljenițîn a lăsat multe urme în suflet) și la nenumăratele subterfugii la care trebuie să apelezi ca să fii sigur că vei apuca ziua de mâine. Inteligența și capacitatea de analiză a lui Ivan Denisovici (zis și Șuhov) îl ajută să prindă cea mai bună bucată de pâine, o porție dublă de ciorbă, și chiar o țigară fumată pe ascuns, după o zi de muncă în câmpul deschis sub gerul Siberiei. Pentru Ivan Denisovici, mâncarea împărțită în rațiile mizere (micul-dejun, prânzul și cina) este motivul care-l face să se dea jos din pat în zorii zilei. Întreaga sa existență este redusă la 0, ”a mânca” devine pentru el o metaplăcere, singura care-i mai bucură inima înghețată de frig și de nesiguranță.  Dezumanizarea ca proces al îndepărtării de sine: deținuții se înghesuie la masă ca să apuce cele mai bune îmbucături (deși e imposibil ca într-un lagăr să existe ceva la superlativ), își fură pachetele cu mâncare unii altora, își ascund mâncarea în saltele, devin suspicioși la cel mai mic gest al supraveghetorilor sau chiar și la vecinul de baracă. În lagăr somnul nu vine niciodată complet și liniștitor, în loc de somn se află frica ascunsă în fiecare celulă a corpului cum că mâine-poimâine o s-o mierlești dacă nu spui ce trebuie, dacă nu-ți cântărești cuvintele, impulsurile față de blocul comunist care te ține sub cizmă. Dezindividualizarea la Soljenițîn este un simbol al pierderii de sine, atât Ivan Denisovici, cât și ceilalți deținuți aproape că-și aud gândurile și-și simt din priviri intențiile; toți vor să treacă peste sârma ghimpată, toți ar vrea să-i omoare pe cei care îi surghiunesc în fiecare zi, să fugă departe de gerul siberian. Și într-un cor mutual, toți se întreabă, în același timp: De ce să fugim ? Unde să ne îndreptăm ? Odată ce am ajuns aici, odată ce mizeria s-a așternut peste noi ca o tencuială veche și plină de mucegai, o dată ce nu ne mai putem curăța, unde să fugim ?

Ivan Denisovici supraviețuiește și datorită muncii cumplite la care este supus. Activitatea fizică brutală nu lasă loc amintirilor, nici gândurilor pline de regret. În lagăr, munca salvează și chinuie deopotrivă.  Această dezindividualizare are și un aspect constructiv (dacă îl pot numi așa): faptul că deținuții apreciază fiecare obiect găsit sau ascuns, de la un cablu electric de aluminiu din care își pot confecționa linguri, de la cartoane gudronate care pot servi drept geam pentru fereastrele fără geamuri, pânze de ferăstrău care pot servi drept cuțite și ascunse de ochii gardienilor.

Lumea lui Aleksandr Soljenițîn este una care arată cât de mari sunt limitele naturii umane, și că suferința care poate nimici sufletul, nu face decât să-l desăvârșească și cumva, să-l salveze.

Autor: Aleksandr Soljenițîn

Editura: Humanitas

Colecția: Cartea de pe noptieră

ISBN: 978-973-50-2219-8

Număr pagini: 168

An apariție: 2008

Traducător: Nina Grigorescu

Preț estimativ: 15 RON

sursa foto

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. Este masterandă la Universitatea Transilvania din Brașov, tot la Litere. Fotografiază și scrie pentru sine. Ascultă tot ceea ce-i pune spiritul în mișcare: post-rock, metalcore, progressive, doom-metal, psychedelic rock.