Ana Pop Sîrbu – Ludovica

Când cineva cade în propria capcană își mângăie buricele degetelor, pândind clipa și cuprinzându-l melancolia, căci razele îndulcesc cântările și albastrul de ardezie nu cruță capcana, nici peștii care înoată în susul râului, nici vulturii ce cad, nici după-amiaza cu pete vărgate, căci propria capcană e un fel de Soare-Apune, chiar dacă s-a prins de ei lentoarea învățăturilor. Numai astrologii știu dorințele cum ies din pământ ca păunii....