ArhivăAutor: Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, prof de limbă și literatură română la un liceu în București. Valentin este editor la SB și coordonatorul proiectului „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv). Semnează o povestire scurtă în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, ed. Humanitas, iar în 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Este pasionat de rock, fotografie și poezie.
N-am așteptat chiar 8 ani, după cum pompos sună reclama (”Un roman pe care toți fanii autorului britanic l-au așteptat timp de opt ani.”), mai ales pentru că nici măcar nu știam de Neil Gaiman acum 8 ani, însă am așteptat să […]
Ion-Valentin Ceaușescu
Ultima carte a lui Andrei Pleșu a fost așteptată și i s-a făcut o reclamă de toată stima. Dacă Editura Humanitas se pricepe la ceva, atunci acest ceva este marketingul și promovarea. Așa cum se cuviune, așa cum se practică în toată […]
Ion-Valentin Ceaușescu
Încep cu o obiecție legată de prezentarea cărții. Știu că orice editură încearcă să-și vândă cărțile, dar de data aceasta, Editura Nemira a reușit cumva să mă îndepărteze. Am cumpărat romanul lui C.K. Stead, Numele meu a fost Iuda. Apostol sau Diavol?, […]
Ion-Valentin Ceaușescu