„Frau Hess și grădinile ei” s-a jucat fix în fața mea. Din primul rând, în general, nu vezi tot. Pentru piesa asta, însă, mi-a făcut bine să văd episodic; altfel, pierdeam secvențe, pierdeam personaje și semnificații.
Văzută marți seară (9 decembrie) la Teatrul Bulandra, sub regia lui Alexander Hausvater, piesa e un colaj, în care sunt împletite (una pe față, una de-a-ndoaselea) pasaje din culisele unei piese de teatru, acte jucate ale acesteia, strigăte din subconștient, muzică, lumini, dramă, istorie. Arabela Neazi, Neculai Predica și Marius Călugăriţa sunt protagoniștii unui „amestec al stilurilor de joc, text, imagine, operă, comedie, frenezie, alcool, senzualitate, sexualitate.”
Germania anului 1944 – așa începe regizorul piesei din piesă. Frau Hess îl angajează pe Isaac Baum să-i fie grădinar. Ariana și evreul negociază constant rolul autorității – ea se legitimează prin rasă, iar el prin masculinitatea pe care, de multe ori fără să vrea, o pune în vitrină. Din grădinar, devine victimă, inamic, confident, amant, scut, siguranță, nu neapărat în ordinea asta și, deseori, aceste statusuri intersectându-se. Puternicul antisemitism al femeii de la început se spulberă pe măsură ce războiul cerne pământ pe ei și distruge frumoasele flori din grădină. Fiecare își recunoaște păcate și drame, amândoi acuză, amândoi se apără de pedepse închipuite. În final, cumva, dragostea depășește istoria.
Pe lângă aceste trei personaje principale (frau, grădinarul și regizorul, care intervine adesea pentru a accentua o stare sau o întâmplare externă scenei), șase figuranți (cinci îmbrăcați în negru, unul în costum de mim) exteriorizează subconștientul, inconștientul, gândurile – încă nu știu cum să numesc lumea lor. O femeie reprezintă frica (frica orbește!), o alta feminitatea și tentația. Unul dintre bărbați e conștiința religioasă iar celălalt întruchipează tentația, spiritul războinic, răzbunător. O a treia femeie, cu chip de copil, ar putea fi păcatul. Mimul e vocea din mintea lui Isaac (ironic, nu?). Eu așa le-am văzut. Sunt, sincer, tare curioasă să-mi spuneți voi cum le percepeți.
Scena are saci cu pământ care ascund un zid cu păcate și un dulap cu trandafiri și tablouri. De câteva ori, actorii sunt învățuiți în ceață – ca praf ridicat de bombardamente. Alteori, lumini roșii sau albe, bolnăvicioase și iscoditoare, se zăresc printre scânduri. Muzică. Multă muzică. Cu dans absurd uneori. Cu scene care par haotice. Cu reacții exagerate. Aparent exagerate.
Vocea nemțoaicei m-a speriat de câteva ori – intonația și mișcările ei creează atmosfera, tensiunea sau detensionarea. Privirea pierdută a grădinarului e dezolantă, iar mimica transferă spre public tristețea, resemnarea sau speranța că-și va găsi fiica. Singur, regizorul pare puțin nepotrivit, puțin rigid – ca și cum e nemulțumit cu rolul de a fi regizor. În rest, gesturile inumane ale figuranților sunt aprinse, invocă bruschețea cu care omul simte și reacționează, trecerea de la o scenă de dragoste la una de bombardament. Mimul se sperie și țipă, strigă toată durerea pe care evreul nu își permite să o exprime.
Am deprins ideea că piesele jucate sub sigla TES nu-s ușoare. Că în spatele lor se ascund alte mesaje, că actorii joacă două, trei roluri simultan, în planuri diferite. Și mi s-a reconfirmat asta. Sfârșitul nu m-a impresionat cu nimic, aș fi preferat să mă lase pe mine să îl inventez. Povestea de suprafață e tristă și trezește furie în democrați – prima reacție am avut-o când evreul nu era demn de baia nemțoaicei. Apoi m-am concentrat mai mult pe cum se mișcau umbrele – ele au vorbit despre suflet.
Căutați piesa și mergeți! Adunați-vă curajul, răbdarea și emoțiile – o să aveți nevoie de toate!
Titlu: FRAU HESS ȘI GRĂDINILE EI
Autor: Milton Frederick Marcus
Regia: ALEXANDER HAUSVATER
Scenografia: IULIANA VÂLSAN
Muzica: Yves Chamberland
Distributia: ARABELA NEAZI, NICOLAE PREDICA, MARIUS CĂLUGĂRIŢA, Veaceslav Grosu, Anka Levana, Cristina Cârcei, Natalie Ester, Darius Daradici, Viorel Manole.
Spectacolul aparține Teatrului Evreiesc de Stat.
Foto: Oana Monica Nae