revistă dependentă de cititori deștepți
Scris în anii ’30, capodopera lui Bulgakov a fost publicată postum între 1966 și 1967, cu cinzeci de ani în urmă. Montale a definit romanul: „un miracol pe care fiecare ar trebui să-l salute cu emoție”. În ceea ce mă privește, intră în lista celor mai bune cărți din totdeauna, iar dacă nu l-ai citit […]
Pentru cei care nu au citit nimic de John Steinbeck, nuvela Poneiul roșu poate fi o recomandare excelentă.
Povestea unui om care a refuzat stilul tău de viață.
În peisajul cultural și social al momentului, în România, puțini sunt oamenii despre care poți spune că sunt activi, implicați, informați și talentați. Radu Vancu este unul dintre ei. Scrie poezie, articole de atitudine civică, eseu (o superbă carte despre Mircea Ivănescu, așa cum doar un prieten loial și un rafinat cititor și scriitor de […]
Tom Hanks, legendar pentru rolurile sale excepționale din filmele Forrest Gump, The Green Mile, Save Private Ryan, Bridge of spy și The Da Vinci Code, și-a lansat volumul de debut, intitulat Caractere atipice (în original: Uncommon type: Some stories).
America a părut multă vreme – și încă mai pare multora – un fel de tărâm al prosperității, unde fiecare poate să-și împlinească destinul, dacă luptă îndeajuns de mult, are ceva noroc și știe să profite de ocazii. Rețeta de succes nu există, dar în America se poate inventa și adapta pe măsura fiecăruia. Totuși, […]
Abonatul nu poate fi contactat este o carte minunată. Are toate ingredientele necesare ca să fie minunată: este actuală, reală, tragi-comică, are un fir epic coerent, ține cititorul în priză, este surprinzătoare, se citește cu ușurință și, mai ales, conține întâmplări cu care oricare dintre noi poate empatiza.
În funcție de epoca în care ne situăm, hârtia devine un personaj de bildungsroman care trece prin diferite transformări – tăiată, îndoită, răsucită, lăcuită, metamorfozată în pastă și turnată în forme, utilizată la decorarea unor obiecte regale etc. Ian Sansom surprinde numai câteva episoade care o scot din sfera ei prozaică și o aruncă sub o lumină uneori picarescă, alteori înduioșătoare și, nu în ultimul rând, într-o lumină umană, ea fiind o ființă vie, așa cum un teoretician literar precum Roland Barthes își imagina că autorii sunt „ființe de hârtie”. Hârtia – ființă, autorul – ființă de hârtie.
Absurdul învăluie în mod firesc tot scheletul romanului care are la bază întrebarea: de ce e în stare o mamă pentru a-și salva copiii?