Îmi place felul în care scrie Alberto Mussa. Îmi place și cum își structurează poveștile. Iubesc faptul că la el, matematica este o tehnică narativă. Dar romanul acesta – sau, mai degrabă, volumul de povestiri cu aceeași tematică, ori adunarea de elemente ale aceleiași ecuații – m-a lăsat rece.
„Ai doar aceste două alternative, căci așa sunt regulile. Dacă alegi să trăiești, atunci alegi să și mori.” Identitatea fetei cu portocale nu este enigma centrală a romanului, ci tocmai acest scenariu și ipotezele care derivă din el. Această întrebare este moștenirea pe care i-o lasă de fapt Jan lui Georg.
Dar ce este fericirea? Ce este credința și ce e dogma? Care e diferența între dragoste și fidelitate, între dragoste și obișnuință, între dragoste și sex? Și de ce depindem atât de mult de bani pentru a ne găsi confortul și echilibrul?
Fitzgerald nu a scris numai povestea unui cuplu fascinant în aparență, dar ros de boală în interior, ci povestea unei întregi civilizații. Înfloritoarea America și visul american erau reveriile europenilor zdruncinați economic. Dar lumea de peste ocean era și ea contaminată
Volumul este pe înțelesul tuturor nu numai grație limbajului accesibil, ci și mulțumită tuturor explicațiilor suplimentare și structurii studiilor, una aerisită, ce ne permite să ne tragem suflarea și să înțelegem. Iar pofta de mâncare, de viață, de cugetare din ultima parte este cu adevărat molipsitoare.
Nu trebuie să-i spui cititorului mi-e rău de nu mai pot, ci să-l laşi pe el singur să tragă această concluzie luând cunoştinţă de senzaţiile şi reacţiile tale.
nu trebuie să fugi de identitatea ta, ci trebuie să ţi-o asumi. Problema nu e în identitate, nu e de unde vii, ci e chiar în tine. Lumea poate fi frumoasă sau urâtă în funcţie de cum suntem fiecare dintre noi.
Un Anton fără o identitate clară, pentru că o refuză pe cea care i-a fost dată și este refuzat acolo unde încearcă să se integreze. Un Anton al nimănui.
În esența sa, Turnul este despre creație și raportul dintre fundație și credință. Pentru că putem să ne încăpățânăm, să fim fideli primei viziuni, primei idei pure. Și putem construi și acolo unde se spune că e imposibil. Dar nu vom sta, oare, să ne întrebăm mereu: „A căzut?”
