Înainte de Ziua Pământului

Acest articol a fost publicat de Dana Verescu pe 18.04.2023 în rubrica Editorial și are asociate următoarele etichete: , , , , , , , .

Dintre toate sărbătorile din luna aprilie, cea care mi-a atras atenția pe loc a fost Ziua Pământului. Pe 22 aprilie, iubitorii planetei sărbătoresc marele bolovan călător prin univers care e Terra și-i dedică festivități și manifestări care au drept scop conștientizarea importanței căminului nostru comun și a problemelor cu care se confruntă. Deși, dacă mă întrebați pe mine, nu cred că Pământul are probleme, ci oamenii care-l populează. În 1970, pe 22 aprilie au avut loc în SUA manifestații de amploare ale ecologiștilor, iar un senator american a propus ca data să rămână cunoscută și aniversată în fiecare an drept Ziua Pământului. În 1990 lucrurile au luat o întorsătură internațională și de atunci se organizează evenimente în peste 140 de țări din lume. Pe 22 aprilie 2016 a fost semnat Acordul de la Paris, un tratat adoptat de cele 195 de țări prezente la Conferința pentru schimbarea climei organizată de ONU. Iar tema din acest an pentru Ziua Pământului este Investește în planeta noastră.

Primele mele amintiri despre pământ au loc în copilărie, la țară. Fac plăcințele din noroi cu verișorii mei. Ies afară, după ploaie, și merg desculță prin noroiul cald și moale. Pun boabe de fasole în niște straturi pe care le sap sub nuc și mă mir că nu crește mai nimic. Stau întinsă pe burtă, în iarbă, și observ gângăniile care se cațără pe firele verzi și pe mâinile mele. Fugăresc iepuri prin vie și mă împiedic de butucii noduroși. Aflu că o grădină suficient de mare poate hrăni, bine mersi, mai mulți adulți și copii. Câștig primii mei bani de la bunici și mătuși, după ce sap, plivesc și ud grădina. Învăț despre pământ în timp ce aflu tot felul de lucruri despre ciclurile de dezvoltare ale plantelor, despre cum arată norii care aduc cu ei piatră, despre cum miroase aerul înainte de îngheț. Pomul meu preferat e un măr, în care mă cațăr în fiecare zi și unde stau cu orele citind și privind în josul dealului, la oamenii care vin spre casă. Tot în măr mă ascund când nu vreau să dorm după amiaza sau când nu vreau să vorbesc cu nimeni. Scurm în pământ după râme, pentru bunicul care pleacă la pescuit, și le adun într-un borcan. Chiar și după ce încep școala, verile abia aștept să ajung din nou aproape de pământ. Sap, plantez, greblez, plivesc și după foarte mulți ani îmi dau seama că tot ceea ce facem noi pământului ne facem și nouă. Educația este același lucru. Cultura, nu mai spun. Purtăm amprenta legăturii cu pământului în noi în tot ce facem, de la început până la sfârșit. Religia în care am crescut ne spune că din pământ venim și în pământ ne întoarcem. Miturile și legendele altor culturi spun povești asemănătoare. Se pare că suntem copiii acestei planete. Sau nu?

Știința ne spune că Pământul are 4,5 miliarde de ani. Acum 1,9 milioane de ani, pe Terra umbla ființa numită Homo erectus, iar cu 200.000 de ani în urmă aici și-a făcut apariția Homo sapiens. Suntem o specie tânără în raport cu planeta. O specie a cărei inteligență a evoluat rapid. Alfred Russel Wallace, cel care a descoperit, alături de Charles Darwin, selecția naturală, susține că acest concept nu explică în întregime ritmul și viteza cu care s-a dezvoltat inteligența umană, sugerând, în dezacord cu Darwin, că dezvoltarea și evoluția omului a fost ghidată de o inteligență superioară. I-a spus design inteligent. Desigur că sunt puțini oameni de știință care îi susțin ideile, dar merită totuși amintit că în domeniul fascinant al științei nu există niciodată unanimitate.

De curând, adică în ultimele câteva decenii, se vorbește de o nouă formă de inteligență, și anume cea artificială. De inteligența mașinilor. De capacitatea acestora de a învăța și de a evolua. Inteligența artificială, modelată de oameni după propriul mod de funcționare al minții, pare să evolueze cu o viteză uimitoare, mai mare decât viteza cu care oamenii pot înțelege semnificațiile și consecințele acestui fapt. Filosofii de azi, câți au mai rămas, se preocupă de felul în care mașinile și inteligența lor schimbă societatea. În același timp, oamenii de știință constată încă un fapt, poate mult mai îngrijorător: nivelul general de inteligență al oamenilor este în scădere, după cum o arată scorurile la testele de inteligență standardizate. Efectul Flynn, conform căruia inteligența fiecărei generații crește cu 1-3 puncte pe deceniu, pare să fie pus acum sub semnul întrebării. Conform unor studii recente, se pare că din anii ’90 nivelul de inteligență scade. Astfel, generația care împlinea 20 de ani în ultimul deceniu al secolului trecut pare să fie cea mai inteligentă din toate timpurile. Nu există încă dovezi ferme, dar se pare că folosirea, de la vârste mici, ale telefoanelor inteligente, calculatoarelor și gadgeturilor afectează considerabil dezvoltarea copiilor, inclusiv a inteligenței acestora. O altă cauză discutată pare să fie poluarea și excesul de chimicale, strâns legate de civilizația noastră dependentă de petrol și derivatele acestuia. Dacă suntem ceea ce mâncăm, iar pământul este plin de substanțe poluante, iată că ceea ce până acum ne-a ajutat să evoluăm (hrana și mediul) ne conduce acum, se pare că destul de rapid, spre involuție. Poate că Pământul își va reveni și se va curăța, dar oare oamenii vor mai fi aici pentru a vedea asta?

Voi încheia cu o butadă citită undeva pe internet, desigur: nu mă tem de inteligența artificială, ci de prostia umană. Deși probabil că planeta Pământ îi va supraviețui și acesteia.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Dana Verescu

Dana este absolventa Facultății de Psihologie și a fost redactor și editor la unele publicații ale trustului Burda. A tradus mai multe cărți de psihologie din germană și engleză și este instructor de taichi. A debutat cu o povestire scurtă în volumul colectiv Ficțiuni reale. Îi place să călătorească, să citească și să viseze.