„Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo [fragment]

Yazz

se născuse cu nouăsprezece ani în urmă în bazinul de naștere din sufrageria luminată cu lumânări a Ammei

înconjurată de miros de tămâie, în sunetul valurilor mării, cu o doică și o moașă, Shirley și Roland – minunatul ei prieten care acceptase să fie tatăl copilului atunci când moartea părinților îi declanșase Ammei o stare contemplativă mistuitoare şi fără precedent

din fericire pentru ea, Roland, de cinci ani partenerul lui Kenny, se gândea și el să devină părinte

o lua pe Yazz la el o dată la două weekenduri, după cum conveniseră, lucru pe care Amma îl regretase când observase că îi era dor de bebeluş în loc să se simtă extraordinar de liberă de vineri după-amiaza până duminică seara

Yazz era miracolul pe care nu crezuse niciodată că și-l va dori, iar a avea un copil o împlinea cu adevărat, lucru pe care îl mărturisea rareori pentru că părea cumva mai anti-feminist

Yazz avea să fie experimentul ei contracultural

o alăpta ​​oriunde se întâmpla să se afle și nu-i păsa cine se simţea ofensat de nevoia unei mame de a-și hrăni copilul

o lua peste tot, legată la spatele ei sau în față, într-un marsupiu, o aşeza într-un colț al sălilor de repetiție sau pe masă, la reuniuni

o lua cu ea în turneu, în trenuri și avioane, într-un landou care semăna mai mult cu o geantă tip „carry all”^[1], o dată aproape trimiţând-o prin scanerul de securitate al aeroportului, implorând apoi personalul să nu o aresteze din această cauză

înfiinţase șapte posturi de naşe și două de nași

pentru a se asigura că va avea o rezervă de babysitteri atunci când copilul nu va mai fi atât de docil și de portabil

lui Yazz i se permitea să poarte tot ce îi plăcea, atât timp cât nu se punea în pericol pe ea însăşi sau propria sănătate

voia ca ea să-şi exprime propria personalitate înainte ca „ei” să încerce să strivească spiritul liber al copilului prin înregimentarea opresivă în sistemul de educație

are o fotografie cu fiica ei mergând pe stradă cu o platoşă din plastic a armatei romane peste un tutu portocaliu, aripi albe de zână, o pereche de pantaloni scurți galbeni peste colanţii cu dungi roșii și albe, o încălțăminte diferită pe fiecare picior (o sanda și o cizmă de cauciuc), buzele, obrajii și fruntea mâzgălite cu ruj (o fază prin care trecea în perioada aceea) și părul legat în diverse mănunchiuri, cu păpuși miniaturale atârnând la capete

Amma ignorase privirile compătimitoare sau critice ale trecătorilor şi ale mamelor cu minte obtuză de la locul de joacă sau de la grădiniţă

Yazz nu fusese niciodată redusă la tăcere pentru că spunea ce gândea, deși i se interzisese să înjure pentru că trebuia să-și dezvolte vocabularul

(Yazz, spune că Marissa ţi se pare dezagreabilă sau antipatică în loc să o descrii ca pe un fund puturos cu o faţă de rahat)

și cu toate că nu obținea întotdeauna ce voia, dacă aducea argumente suficient de solide, atunci avea o șansă

Amma și-a dorit ca fiica ei să fie liberă, feministă și puternică

mai târziu, a dus-o la cursuri de dezvoltare personală pentru copii ca să capete încrederea și elocvenţa necesare pentru a reuși în orice împrejurare

mare greșeală

Mami, îi spusese Yazz la paisprezece ani, când trăgea sforile să meargă la Festivalul de muzică de la Reading cu prietenii ei, ar fi în detrimentul dezvoltării mele juvenile dacă mi-ai restricționa activitățile în această etapă esenţială a călătoriei mele în direcţia devenirii unei minţi independente și a adultului pe deplin dezvoltat care te aștepți să fiu, adică tu chiar vrei să mă revolt împotriva regulilor tale demodate fugind departe de siguranța casei, ca să trăiesc pe străzi și să trebuiască să recurg la prostituție pentru a supraviețui, după care să urmeze dependența de droguri, infracţiuni, anorexie și relații abuzive cu exploatatori ticăloși de două ori mai vârstnici decât mine, înainte de moartea mea prematură într-o casă de drogaţi?

Amma s-a frământat tot weekendul în care fetița ei a fost plecată

bărbații adulți puseseră ochii pe fiica ei încă înainte de pubertate

sunt mult mai mulți pedofili pe afară decât își dau oamenii seama

un an mai târziu, Yazz o numea o feminazi când era pe cale să plece la o petrecere, iar Amma îndrăznea să-i sugereze să-și coboare fusta, să-şi scurteze tocurile și să-şi mai ridice decolteul bluzei, astfel încât să-i fie acoperită măcar 30%  din masa corporală, spre deosebire de cei 20% din prezent după o apreciere decentă

ca să nu mai vorbim despre IUBITUL, zărit în trecere atunci când o aducea acasă cu mașina

în momentul în care Yazz intra pe ușă, Amma aștepta pe hol să-i pună genul de întrebări inofensive pe care le-ar pune orice părinte

cine este el și cu ce se ocupă? sperând ca Yazz să-i spună că băiatul era la colegiu, adică, pe atunci, un elev relativ inofensiv

Yazz i-a răspuns cu o insolență seacă: Mami, este un psihopat de treizeci de ani care răpește femeile vulnerabile și le încuie într-o pivniță săptămâni în şir, timp în care îşi face mendrele cu ele, înainte de a le ciopârţi în bucăți și a le vârî în congelator pentru tocanele din sezonul rece

înainte de a urca dansând la etaj în camera ei, lăsând în urmă un iz de „iarbă”

iar copilul pe care îl crescuse pentru a fi o feministă, nu se mai denumea în felul acesta pe sine în ultima vreme

feminismul este ca şi când ai urma turma, îi spusese Yazz, ca să fiu sinceră, chiar şi să fii femeie este demodat zilele astea, la uni^[2] a fost invitată o activistă non-binară^[3], Morgan Malenga este numele ei, care mi-a deschis ochii, cred că vom fi cu toții non-binari în viitor, nici bărbat, nici femeie, care sunt oricum interpretări sexuate, ceea ce înseamnă că politica ta  feministă, Mami, va deveni redundantă și, apropo de asta, eu sunt umanitaristă, care se situează pe un plan mult superior feminismului

ai măcar idee ce înseamnă asta?

acum, când este plecată la universitate, Ammei îi este dor de fiica ei

nu şi de șarpele duşmănos care i se strecoară pe limbă pentru a-și răni mama, pentru că în lumea lui Yazz numai tinerii au sentimente

dar îi lipsește acea Yazz care mişună prin casă

care intră grăbită, de parcă un uragan tocmai ar fi aruncat-o în cameră – unde mi-e geanta/telefonul/abonamentul de autobuz/cărțile/biletul/capul?

zgomotul de fond familiar când este acasă, clicul ușii de la baie când este ea înăuntru, chiar dacă nu sunt decât ele două în casă, un obicei care a debutat la pubertate şi pe care Amma îl găsește jignitor

cele fix zece scrâșnete ale râşniţei de piper peste supa de roşii sau de ciuperci (la conservă!), pe care le preferă supelor minunate pregătite de Amma acasă

murmurul muzicii și al sporovăielii de la radio care se aud din dormitorul ei dimineața

silueta fiicei ei ghemuită pe canapea sub o pilotă în camera de zi sâmbăta, uitându-se la TV până când este gata să iasă în oraş la miezul nopții

Amma nu poate decât să-şi amintească faptul că și ea obişnuia să iasă târziu și să se întoarcă acasă cu primul autobuz de dimineață

casa respiră diferit atunci când Yazz nu este acolo

așteptând ca ea să se întoarcă și să facă un pic de zgomot și de dezordine

speră că după universitate se va întoarce acasă

în prezent cei mai mulţi dintre ei se întorc, nu-i așa?

nu-și pot permite să procedeze altfel

Yazz poate rămâne acasă pentru totdeauna

serios vorbind.

^[1] Geantă de dimensiuni mari, cu mânere (n. red.).

^[2] Universitate (n. tr.).

^[3] Non-binaritatea este un spectru de identități de gen care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, identități care sunt în afara binarului de gen (n. tr.).

Câștigătoare a  Booker Prize 2019

„O lectură obligatorie despre Marea Britanie modernă și despre condiția femeii… Un roman impresionant, intens despre viața familiilor britanice de culoare, strădaniile, suferințele, veselia, dorurile și despre iubirile lor… Stilul autoarei este pasional, acid, clocotește de energie și umor. În această carte nu există nici măcar un moment de toropeală, iar ritmul nu îți îngăduie să te îndepărtezi de avântul ei.”– Juriul Booker Prize

Romanul urmărește viața a douăsprezece personaje, unsprezece femei și o persoană transgender, no23n-binară, majoritatea de culoare, din Marea Britanie. Ele se află în căutarea unui viitor, a unei case, a unei iubiri, a unei mame absente, a unui tată pierdut, a unei identități, a unui gen, a unei existențe și, în treacăt, a fericirii. Prin intermediul personajelor sale, romanul străbate 120 de ani de istorie a Marii Britanii.

Fiecare capitol este consacrat unui personaj care se dovedește legat de toate celelalte printr-o istorie de viață comună. De la o influencer non-binară, până la o bătrână de 93 de ani care trăiește la o fermă din nordul Angliei, femeile acestea provin din medii și familii diferite, nu au aceeași vârstă, dar toate își caută locul într-o societate rasistă, patriarhală și homofobă.

Scânteietor de inteligent și plin de emoție, scris într-o formă inovatoare, care împrumută tehnici din poezie, Fată, femeie, alta este un roman social și polifonic, care dezvăluie o față a Marii Britanii rareori întrezărită.

***

„Bernardine Evaristo este una dintre acele scriitoare care ar trebui citită de oricine, oriunde. În poveștile ei se intersectează personaje pragmatice cu istorii captivante despre Marea Britanie de azi.” ― Elif Shafak

„Bernardine Evaristo poate să ia orice poveste din orice timp și să o transforme în ceva care vibrează de viață.” ― Ali Smith

„Stilul lui Evaristo se recunoaște printr-un amestec impresionant de proză și poezie. Un stil care surprinde o limbă, dar și un corp. Voluptuoase, îmbătrânite, deformate de muncă, cele douăsprezece eroine își spun fiecare povestea. Asemenea bucatelor gătite la foc mic pe care le pregătesc, oferind o cale de intrare în savuroasa lor cultură. Sunete, forme, mirosuri: un roman deosebit de senzual.” ― Le Monde

Despre autoare

Bernardine Anne Mobolaji Evaristo, născută la Eltham, în sud-estul Londrei, în 1959, este scriitoare și profesoară universitară britanică și nigeriană. Predă la Brunel University și este vicepreședintă a Royal Society of Literature. În 2020 a fost decorată cu Order of the British Empire pentru contribuțiile sale literare. În  2019 i s-a conferit Booker Prize pentru romanul Girl, Woman, Other, premiu pe care l-a împărțit cu Margaret Atwood.

Mama ei este englezoaică, iar tatăl, de origine nigeriană, a emigrat în Marea Britanie în 1949. Este cel de al patrule copil din cei opt ai familiei sale.

Este autoare a opt romane și opere poetice care explorează diverse aspecte ale diasporei africane, apelând adesea la experiment narativ și fuzionând proza cu poezia. Majoritatea romanelor sale au fost nominalizate sau au câștigat premii importante, printre care: EMMA Best Book Award (1999) pentru Lara, Orange Prize Youth Panel Award (2009) și International Dublin Literary Award (2009) pentru Blonde Roots, British Book Awards – Fiction Book of the Year în 2020.

Romanul său, Blonde Roots, apărut în 2008, este o satiră care răstoarnă istoria, creând un univers în care africanii îi fac sclavi pe europeni.

Cartea este în curs de publicare la Editura Corint.

„Bernardine Evaristo este cea mai îndrăzneață, plină de imaginație și inovatoare scriitoare, iar Fată, femeie, alta este un roman extraordinar care duce ficțiunea și poveștile de viață ale femeilor de culoare în direcții noi și captivante.” Inua Ellams, autorul cărţii The Half-God of Rainfall

„Dacă doriți o perspectivă proaspătă și inspirată despre diaspora africană, nimic nu se compară cu noua carte a lui Bernardine Evaristo.  Într-un fel sau altul, îi reușește de fiecare dată!” Margaret Busby, editorul antologiei New Daughters of Africa 

 „Bernardine Evaristo este, fără îndoială, una dintre cele mai importante voci ale literaturii britanice contemporane. Stilul ei fenomenal de a scrie atinge esența a ceea ce ne afectează și ne preocupă cel mai mult în vremurile actuale.” Jacob Ross, autorul cărţii The Bone Readers 

„Fată, femeie, alta este sclipitoare. Mă simt ca o fantomă care intră și iese, apoi intră din nou în viața diverselor personaje, mereu diferite. De unele mă simt apropiată, pe altele am impresia că le-am întâlnit, iar altele mi se par atât de «altele», încât trebuie să fac un efort ca să le înțeleg. Halucinantă.” Philippa Perry, autoare a How To Be a Parent 

Redirecţionează până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău! Revista SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.