„Zilele noastre mărunte” de Cezar Amariei [fragment]

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 19.01.2019 în rubrica Fragmente și are asociate următoarele etichete: , , , .

Nu se ştie unde s-a aflat prima dată, dacă la Precista, la Sveta Nicolae ori la care din restul de zece biserici din târg. Sau dacă s-a spus la mai multe în acelaşi timp. Dar în Vinerea Mare a pornit odată un huiet, când s-a zis că a dispărut un băiet, şi sigur trebuie să fie prin vreun beci de dugheană jidovească, se ştie că îi bagă în butoaie şi-i împung cu cuţitele până le scurg tot sângele şi fac azimă cu el şi că tăvălesc prunci prin făină şi-i înţeapă şi-i vlăguiesc şi pe ei de tot sângele. Fac apoi turte cu făina înroşită şi le mănâncă.

Şi-a pornit a curge o mulţime turbată pe Uliţa Domnească, pe cea a Bogasierilor, a Lipscanilor şi a Braşovenilor spre piaţa mare, unde-şi aveau jidovii locul, lângă Dunăre. Şi-au sărit de pe corăbii şi grecii ori muscalii care încă nu coborâseră la slujbă.

            Au cercat uşile dughenelor, dar erau închise şi au început a repezi de-a valma picioare şi a se opinti în ele toţi care simţeau în ei fărâmă de creştin.

Prima a cedat a lui Şimon, cârciumarul, sau poate înadins se înghesuiseră mai mulţi la el, şi-au năvălit puhoi înăuntru, să vază unde-i beciul în care ţine băietul furat, dar beci nu avea. Şi au scotocit, şi au dat doar de Şimon şi Raşela şi cei cinci copii ai lor, şi i-au scos cu pumnii afară, şi nici urmă de băiet. Şi le-au aruncat în uliţă lucrurile, dar mai întâi au dus butoaiele cu rachiu spurcat.

Au zis că să-l spânzure ori să-l taie, sigur a făcut şi el la fel cu băietul, chiar de nu-l găsesc acum. Unul mai milos a spus să nu facă totuşi moarte de om. Ce om ? Jidul nu-i om, măcar o pildă trebuie să-i dea: să-l bată-n cuie de uşă, cum au făcut şi ei cu Domnul Iisus ! Dar de unde cuie ? Să fugă cineva repede până pe uliţa Lipscanilor sau la braşoveni, să ia de acolo.

A doua uşă spartă a fost la Aron, zaraful. Unde iar n-au găsit beci şi băiat, ci doar pe jidov şi familia lui şi i-au bătut să-i scoată-n drum. În timp ce-i loveau, câţiva au dat de banii ovreiului, au început să tragă de pungi şi-au împrăştiat paralele prin toată dugheana şi s-au aruncat să se încolăcească după ele şi să-şi care pumni şi picioare şi să se muşte, doar o prinde unul mai mult ca altul.

Aproape în acelaşi timp au dat de perete şi uşa lui Şmil. Dugheana era făr de beci şi făr de nimeni, pesemne că simţiseră ceva de au fugit la timp. Aşa că le-au luat zdrenţele din casă şi le-au spart oalele, după ce au gustat mai întâi de prin ele, să vadă ce spurcăciuni aveau.

            Nici la Bercu, nici la Iosip n-au găsit ceva, tot o mână de oale pe laviţe, pe care le-au fărâmat. Mai puţin două, luate de un muscal, c-a zis că-i prind lui bine. Şi câteva bulendre, pe care le-au scos afară şi le-au dat foc.

Primii care s-au întors de la lipscani şi braşoveni au spus că neguţătorii şi-au închis prăvăliile şi n-au vrut să le dea cuie, măcar că le-au cercat cu bolovani ferestrele şi le-au promis că-i taie. Atunci unul a zis să scoată o uşă din ţâţâni şi să ia cuiele de-acolo, şi-n timp ce doi se repeziseră la uşa lui Bercu, altul urcă pe dughene, cu hangerul în mână, găsi câteva mai lungi bătute în acoperişul de şindrilă, le smulse şi coborî.

Lui Şimon îi umflaseră capul de pumni, să mărturisească de băietul răpit şi de cum spurcă rachiul, dar, oricât dădeau în el, primeau acelaşi răspuns, că jură că nu are habar. Juri pe dracu’, nu ştim noi că jidul n-are cuvânt ? ! Cel care smulsese cuiele de pe dugheană a venit şi-a zis gata, avem cuie şi l-a apucat de păr pe Şimon şi l-a izbit de uşa prăvăliei, dar evreul încă mai avea vlagă să se zbată, aşa că i-a tras un pumn în gât, care l-a lăsat fără aer, moale ca o zdreanţă. L- au ridicat doi de subţiori, iar cel cu cuiele i-a potrivit unul în mijlocul urechii stângi şi, cu o piatră culeasă de pe jos, l-a pironit de uşă. – Hep, hep !, un fund de curechi cu jidanul de urechi, urlă, iar gloata strigă şi ea: hep, hep !

Şimon îşi revenise în simţiri, de durere, şi se zvârcolea să se smulgă, nu se putea ajuta de mâini, că i le legaseră cu un curmei de mijloc. Raşela se chinuise să ajungă la el, dar pumnii şi îmbrâncelile gloatei o ţineau deoparte, cum deoparte erau şi cei cinci copii.

Raşela ţipă să se oprească şi să stingă cineva focul, încercă să-şi facă loc prin mulţime, dar mulţimea o îmbrânci, iar unul dintre târgoveţi îşi arătă cuţitul şi-i spuse : curva dracului, scoate băietul, că-ţi dau maţele afară. Şi se repezi după ea.


Despre carte

La finele Evului Mediu, în Moldova secolului al XVII-lea, un tînăr dandy, jurnalist londonez, debarcă la Galaţi cu scopul de a pune pe picioare o tipografie pe aceste meleaguri fermecătoare şi îmbelşugate, unde este convins că se va îmbogăţi. Din nefericire, chiar la coborîre, hamalul care îi căra cufărul cu laba teascului de tipărit, corpurile de literă, drugii de plumb şi cositor se prăvăleşte în Dunărea îngheţată. Din acest moment începe o poveste captivantă, care nu va surprinde prin fapte de glorie, ci prin măruntul fapt divers, prin atmosferă şi limbaj, prin obiceiurile, superstiţiile şi peripeţiile personajelor. Refugiindu-se din realitatea cotidiană în istorie şi în fantastic, Cezar Amariei clădeşte o punte spre prezent şi aduce în discuţie probleme rămase nesoluţionate de mai bine de 300 de ani.


Cezar Amariei (n. 1973, Ştefăneşti, Botoşani) a absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi este jurnalist. A publicat în Adevărul, Ziarul Financiar, hotnews.ro, a colaborat cu Agenţia de Presă Mediafax şi ProTV. A debutat la 16 ani cu două schiţe satirice în Moftul gălăţean şi cu o povestire umoristică în revista Papagalul. A revenit la ficţiune abia în 2018, cînd a urmat un curs de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari. Este membru al cenaclului gălăţean „Noduri şi semne”. Pasionat de istorie şi bibliofil, organizează expoziţii de carte şi hărţi rare.


Autor: Cezar Amariei

Titlu: Zilele noastre mărunte

Carte publicată şi în ediţie digitală Editura Polirom, Colecţie: Ego. Proză

ISBN: 978-973-46-7600-2

Format: 130×200 mm

208 p.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.