„Ultima cruciadă” de Simona Antonescu [fragment]

Despre carte:

În anul 1456, voievodul Iancu de Hunedoara, aflat în fruntea armatei cruciaților, reușește să apere Cetatea Belgradului și să oprească înaintarea armatei Turciei otomane – devenită imperiu după căderea Constantinopolului. Însoțind un convoi mortuar, învingătorii se întorc acasă. Trupurile neînsuflețite se află în grija unui grup de luptători români, toți proscriși: un călău, o rebelă fugită de acasă din cauza unor evenimente tragice, un preot răspopit, un ucenic săbier cu mințile rătăcite și doi braconieri. Istoriile, întîmplările, tainele de familie și feluritele mistere presărate pe drumul lor vor țese Povestea. Personaj în sine, Povestea se va mișca printre oameni, intervenind în istoriile lor, dezvăluindu-se treptat ca protagonista întregului roman. În umbra amenințătoare a Imperiului Otoman, asistăm la zbaterile bătrînului continent creștin, sfîșiat de lupta dintre catolicism și ortodoxism, în timp ce Unirea de la Florența a celor două Biserici stă și ea sub semnul discordiei, avînd deopotrivă susținători, partida paleologilor, dar și inamici, partida cantacuzinilor. Lumea medievală în care realitatea este străbătută adesea de unicorni, grifoni sau viziuni fantastice compune un hronic și un cîntec al convoiului, adus la viață printr-o fidelă punere în scenă în decorul și culorile epocii.



Cine era femeia aceasta învinuită de a‑şi fi părăsit copiii şi de a fi fugit de‑acasă? Luptase alături de ea într‑o cruciadă şi fuseseră clipe în care viaţa lui şi a celorlalţi atârnaseră de ea. Fusese nevoit să‑i încredinţeze taine însemnate, iar ea nu‑l trădase şi nu se dăduse în lături de la niciuna dintre sarcinile care ar fi putut îndoi un bărbat mai slab de înger. Din acestea toate ar fi trebuit să o cunoască.

Dar cum poţi cunoaşte un om, când el se construieşte pe sine în fiecare zi? Ceea ce ai cunoscut azi, mâine nu va mai exista, căci el a mai pus încă o cărămidă, a mai trăit o întâmplare care l‑a schimbat, a fost nevoit să facă alegeri. La fiecare răspântie se desprinde de omul care ar fi putut fi, alegând calea către omul care este. Care este însă vremelnic, pentru că în faţa lui se află o nouă răspântie care îl va transforma, despărţindu‑l de el şi creând un altul, nou.

Nu se putea împiedica să‑şi închipuie o lume în care nimic din cele ce‑i chinuiau conştiinţa nu se întâmplase, iar el lucra pământul şi vâna undeva prin apropierea Corbilor de Piatră, cu Maria alături. În închipuirea aceasta, Stana lui cu copiii şi bărbatul Mariei cu copiii lor rămâneau suspendaţi undeva, într‑un loc frumos şi bun în care închipuirile lui vinovate nu puteau pătrunde ca să le facă rău.

O singură zi ar fi dorit să‑şi construiască alături de ea, o zi perfectă la care mai apoi să se gândească tot restul vieţii. O începuse demult, încă de sub zidurile Belgradului, dar nu izbutea să o ducă până la capăt, nu avea puterea să o ţină departe pe Stana mânioasă, care‑i năvălea în închipuire, aliată cu bărbatul Mariei, ori de droaia de copii de toate vârstele care‑i înconjurau, trăgând de hainele lor şi chemându‑i, copiii lui amestecaţi cu ai ei, greu de deosebit unii de ceilalţi în închipuirea aceasta. Veneau apoi pe urmele lor armate întregi de preoţi după legea grecească, care unionişti, care nu, călugări franciscani şi dominicani, cu toţii ridicând crucifixuri aidoma şi aruncând aceleaşi anateme asupra lui.

Ziua lui perfectă începea sub cuibul unui şoim, înainte de răsăritul soarelui. În jur mirosea a ierburi umede şi mâna îi amorţise pe colţul rece al stâncii, simţea muşchiul mustind de apă, iar asta îl ajuta să‑şi amăgească setea. Cea dintâi rază de soare scăpată printre brazi trezea o musculiţă şi Avram putea jura că, de fiecare dată când se gândea la ziua aceasta închipuită, auzea aievea musculiţa bâzâindu‑i pe lângă ureche. După asta, şoimul se ivea pe buza cuibului, cerceta zările, arunca o ultimă privire puilor, întorcând capul pe‑o parte, şi îşi lua zborul. Avram se apropia, vâra mâna în cuib şi alegea pe cel mai curajos dintre pui, cel care lovea cel mai tare cu ciocul, apărându‑se.

Apoi cobora de pe colţul de stâncă şi alerga. Alerga până când simţea că răsuflarea lui cea adevărată, din lumea cu Stana, bărbatul Mariei şi toţi copiii lor, se îngreuna din pricina efortului. În casa de sub poala pădurii, chiar la marginea aşezării oamenilor, îl aştepta Maria.

Abia de aici începea ziua perfectă a lui Avram, dar avea nevoie de începutul acesta familiar ca să se poată apropia de un lucru atât de minunat.


s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Șintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman cîștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016) și Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Începînd din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.


Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.