Suflet de român – Recital de muzică și poezie românească la Ateneu

SUFLET DE ROMÂN
Recital de muzică și poezie românească

Duminică 13 ianuarie 2019, ora 19:30, la Sala Mică a Ateneului Român, va avea loc spectacolul omagial dedicat poetului nostru național, .

Actorii , Magda Catone, Brândușa Mircea, Darius Daradici vor recita din lirica eminesciană.

Cu participarea soliștilor:

Alda Macri-Daradici (soprană),
Alexandrina Vizitiu (mezzosoprană)
Ioan Vasile Orheian (tenor).

La pian: Ieronim Buga

În programul muzical — miniaturi vocale inspirate de creațiile compozitorilor români:
Tiberiu Brediceanu — Bagă Doamne luna-n nori, Mândra ce mi-i dragă mie, Floricica de pe apă, Doina stăncuței
Nicolae Bretan — Stelele-n cer, Și dacă ramuri bat în geam
Eduard Caudella — Ochii-albaștri-s drăgălași
George Ștephănescu — Mândrulița de la munte
Dan Mizrahy — Cântec de zori

În preajma Zilei Culturii Naționale, consemnată în calendarul culturii româneşti şi universale la loc de cinste, celebrăm bucuria de a ne împărtăşi de prezenţa, în sufletul şi în conştiinţa noastră, a omului şi a operei
sale, destinate sufletului românesc în universalitatea sa.
Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Junimii, spunea despre marele poet care și-a contopit fiinţa cu sufletul neamului său întru veşnicie: ,,Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub
auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești”.

Biletele și abonamentele se vând la casa de bilete a Ateneului

(Strada Franklin nr.1-3, sector 1)
Marți–vineri, orele 12-19
Telefon: 021.315.68.75

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.